29 nov.
Eminescu fara diacritice
Poate aude cineva 
03 nov.
„Scrisoarea III” de Mihai Eminescu
| Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă, La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe, Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte, Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte… Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde: — Las’ să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino, Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o… Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele. Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă… dispare; Iar din inima lui simte un copac cum că răsare, Care creşte într-o clipǎ ca în veacuri, mereu creşte, Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte; Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde; Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari, Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari; Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână — Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână. Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri, Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri Mările ţǎrmuitoare şi cetăţi lângă limanuri, Toate se întind nainte-i… ca pe-un uriaş covor, Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor — Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac. Vulturii porniţi la ceruri pân’ la ramuri nu ajung; Dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung Şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător. Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori, Zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă, Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă, Însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ. |
A Sultan among those who over a language reign, Who where the flocks are pastured, there stretches their domain, Was sleeping on the hillside, his head laid on his arm, When came to him a vision that did his spirit charm: He saw the moon that nightly across the heavens ranged Turn from her wonted journey and to a maiden changed, He saw her glide towards him, with lovely downcast head, And there was sorrow in her eyes; but spring bloomed at her tread; While all the forest trembled, so wondrous war her grace, And a thrill of silver ripples ran o ‘er the water’s face. A mist like sparkling diamonds that did the vision daze Lay on the earth enchanted, a bright illumined haze, While the sound of whispered music sang through that wonderland, And o ‘er the starry heavens a midnight rainbow spanned… Her hair in raven tresses about her shoulders fell, And taking his hand in hers, she these grave words did tell: „Let be our lives united, my pain let yours enfold That through your sorrow’s sweetness my sorrow be consoled… Writ was it through the ages and all the stars record That I shall be your mistress, and you shall be my lord.” Now, as the Sultan marveled, softly she withdrew And he felt as if within him a wondrous tree upgrew; A tree that in an instant raised loftily its head And to the far horizons its thrusting branches spread; A tree of such a stature that even at midday The farthest lands and oceans under its shadow lay. While at the earth’s four corners rose up against the sky Atlas, Caucasus, Taurus and the Balkan mountains high; The wide Euphrates, Tigris, the Nile, the Danube old, All ‘neath its boughs protecting their mighty waters rolled. Asia, Europe, Africa and the desert stretching far, The boats that on the lakes and seas and on the rivers are, Billowing, boundless cornfields that tossed emerald locks, And shores, and ships, and harbours with castles on the rocks, All these spread like a carpet his vision did embrace, Country next to country set, and race to race… All these as in a mist of silver did he see, A vast extending kingdom ‘neath the shadow of a tree. The eagle that aspires the sky does dawdle not With lazy wings, nor in among the branches squat ; And now a wind of conquest the ancient forest fills And shouts of Allah ! Allah ! echo among the hills, As though a rising tempest does o’er the ocean roar The deafening clash of battle, the thunderous clang of war; Till loudly does the forest to that great gale resound And bow before new Rome its branches to the ground. |
22 sept.
„Revedere” de Mihai Eminescu
| – Codrule, codruţule, Ce mai faci, drăguţule, Că de când nu ne-am văzut Multă vreme au trecut Şi de când m-am depărtat, Multă lume am îmblat. |
„Forest, trusted friend and true, Forest dear, how do you do? Since the day i saw you last Many, many years have passed And though you still steadfast stand I have traveled many a land.” |
01 sept.
„Cu mâne zilele-ţi adaogi…” de Mihai Eminescu
| Cu mâne zilele-ţi adaogi, Cu ieri viaţa ta o scazi Şi ai cu toate astea-n faţă De-a pururi ziua cea de azi. |
With life’s tomorrow time you grasp, Its yesterdays you fling away, And still, in spite of all remains Its long eternity, today. |
| Când unul trece, altul vine În astă lume a-l urma, Precum când soarele apune El şi răsare undeva. |
When one thing goes, another comes In this wide world by heaven borne; And when the sun is setting here ‘Tis somewhere else just breaking dawn. |
| Se pare cum că alte valuri Cobor mereu pe-acelaşi vad, Se pare cum că-i altă toamnă, Ci-n veci aceleaşi frunze cad. |
It seems somehow that other waves Are rolling down the same old stream, And somehow, tough the autumns change, ‘Tis but the same leaves fall it seem. |
| Naintea nopţii noastre îmblă Crăiasa dulcii dimineţi; Chiar moartea însăşi e-o părere Şi un visternic de vieţi. |
Before our night does ever ride The queen of mornings rosy skies; While even death is but a guess, Of life a notion, a surmise. |
| Din orice clipă trecătoare Ăst adevăr îl înţeleg, Că sprijină vecia-ntreagă Şi-nvârte universu-ntreg. |
Of every moment that goes by One fact each mortal creature knows; The universe is poised in time And whirling round for ever goes. |
| De-aceea zboare anu-acesta Şi se cufunde în trecut, Tu ai ş-acum comoara-ntreagă Ce-n suflet pururi ai avut. |
Still, though this year will fly away And soon but to the bygone add, Within your soul you ever hold Each thing of worth you ever had. |
| Cu mâne zilele-ţi adaogi, Cu ieri viaţa ta o scazi, Având cu toate astea-n faţă De-a purure ziua cea de azi. |
With life’s tomorrow time you grasp, Its yesterday you fling away, And still, in spite of all remains Its long eternity, today. |
| Priveliştile sclipitoare, Ce-n repezi şiruri se diştern, Repaosă nestrămutate Sub raza gândului etern. |
A radiant and brilliant view, In many rapid glimpses caught, Of infinite, unending calm, Bathed in the rays of timeless thought. |
| Mihai Eminescu | traducere de Corneliu M. Popescu |
11 aug.
„Luceafărul” de Mihai Eminescu
| A fost odată ca-n poveşti, A fost ca niciodată, Din rude mari împărăteşti, O prea frumoasă fată. |
Once on a time, as poets sing High tales with fancy laden, Born of a very noble king There lived a wondrous maiden. |
21 oct.
„Afară-i toamnă” de Mihai Eminescu
| Afară-i toamnă, frunza ‘mprăştiată, Iar vântul svârlă ‘n geamuri grele picuri; Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri Şi într’un ceas gândeşti la viaţa toată. |
Now it’s autumn, leaves roam and scatter, Again the wind flings heavy drops against the glazing; And you’re reading old letters, tattered and fading And retrace a whole life-time in just one hour. |
| Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri, N’ai vrea ca nimeni ‘n uşa ta să bată; Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată, Să stai visând la foc, de somn să picuri. |
With sweet trifles you enjoy such time-wasting, You’d hate to be disturbed by a tap on the shutter; For when it’s sleeting outside, it’s so much better To dream by the fireside, sleepily nodding. |
| Şi eu astfel mă uit din jet de gânduri, Visez la basmul vechiu al zânei Dochii, În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri; |
So I stay in my chair, staring into the fire, Dreaming of old tales and a fairy queen’s sighs; Around me the mist rises higher and higher; |
| De odat’aud foşnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scânduri… Iar mâni subţiri şi reci mi-acoper ochii. |
Suddenly the rustling of silk makes me rise, Steps so soft, barely touched by the old floor… Then with slender, icy hands you hide my eyes. |