30 sept.
„Trecut-au anii…” de Mihai Eminescu
| Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri Şi niciodată n-or să vie iară, Căci nu mă-ncântă azi cum mă mişcară Poveşti şi doine, ghicitori, eresuri, |
Years have trailed past like clouds over a country, And they’ll never return, for they’re gone forever, And I no longer enjoy such light endeavour As the magic of folk songs or the land of faery |
| Ce fruntea-mi de copil o-nseninară, Abia-nţelese, pline de-nţelesuri – Cu-a tale umbre azi în van mă-mpesuri, O, ceas al tainei, asfinţit de sară. |
Which as a child filled me with wonder, Not quite understood yet meaning so much to me, And now these shadows try to recapture me In this hour of mystery, this twilight hour. |
| Să smulg un sunet din trecutul vieţii, Să fac, o, suflet, ca din nou să tremuri Cu mâna mea în van pe liră lunec; |
These trembling fingers touch the strings in vain To find the right notes from the fading memory Of youth, so that my soul can vibrate again. |
| Pierdut e totu-n zarea tinereţii Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri, Iar timpul creşte-n urma mea… mă-ntunec! |
Everything’s disappeared from the horizon of that distant plain And you can no longer hear the voice of past harmony. Behind me time gathers… and I darken! |