Verbul a cheltui vine din maghiară – költeni și are două sensuri principale. Primul se referă la „a da o sumă de bani pentru a cumpăra sau a plăti ceva, pentru a ajuta pe cineva etc.” și poate fi folosit și cu valoare peiorativă – „a risipi, a irosi banii pe ceva, cu cineva etc.”. Cel de-al doilea are o accepție mai generală (și figurată) – „a consuma, a folosi energie, timp etc.”, pentru că – nu-i așa? – banul nu e singura valoare pe care o apreciem.

Există situații în care verbul stabilește sinonimii puțin în afara acestor două utilizări de bază, referindu-se la situații ce implică obligativitatea, necesitatea, nu în mod obligatoriu cheltuiala fără temei: a cumpăra, a plăti, a consuma, a petrece (timpul, viața), a întrebuința, a folosi, a desface, a plasa, a vinde. Nuanța reflexivă este un franțuzism utilizat despre oameni – „a-și consuma, a-și risipi forțele intelectuale sau fizice”.

Dintre verbele echivalente mai… plastice (ori expresive), putem aminti: a arunca, a azvârli, a împrăștia, a prăpădi, a zvârli, livrescul a prodiga, precum și o serie de regionalisme și arhaisme – a prăda, a mătrăși, a părădui, a spesa, a rășchira, a afierosi, dar și pe cele figurate – a înghiți, a mânca, a păpa, a toca (care subliniază lăcomia). Antonimele sunt, în mod evident, a economisi și a strânge.

Continuare »

Verbul a respira a ajuns la noi pe filiera limbilor romanice (din franceză – respirer, din latină și italiană – respirare), însemnând, mai întâi de toate, „a introduce în plămâni, prin inspirație, aer și a da afară, prin expirație, dioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderile care au oc în organism”.

Un alt sens al verbului este cel figurat care se referă la „a-și reveni după o emoție, un efort, a se simți ușurat” ori „a se odihni un moment”. Cele mai cunoscute sinonime sunt a răsufla, a inhala, a inspira, iar dintre cele cu sens figurat – a răspândi, a revărsa, a degaja, a împrăștia. Foarte frumos este aforismul atribuit lui Cicero: „Dum spiro, spero” – „Cât respir, sper”.

Continuare »

Verbul a răvăși vine (se pare) din sârbă/croată – îmi place grozav cum sună – și are două sensuri, unul de bază și unul figurat. Înseamnă, în primul rând, „a face dezordine” – dacă se referă la lucruri, obiecte, iar în al doilea rând, „a tulbura adânc sufletește, a supune unor emoții puternice” – dacă are în vedere gânduri și sentimente.

Sinonimele sunt, în funcție de context, verbe precum a deranja, a împrăștia, a răscoli, a răsturna, a risipi, a scotoci, a dezorienta. Există și doi termeni echivalenți din sfera popular-regională – a vrăfui și a scorbeli. Spre deosebire de seria verbelor echivalente, care e destul de bogată, dintre antonime este menționat numai a aranja.

Continuare »

Verbul a iradia vine din latinescul irradiare pe filieră franceză (irradier) și se referă, în primul rând, la „a trimite, a împrăștia raze de lumină, de căldură etc. dintr-un punct central în toate părțile”. Vechiul Dicționar ortografic trimitea la a radia, iar unul dintre sensurile de bază are în vedere, într-adevăr, radiațiile, însemnând „a cădea pe suprafața unui corp, a expune unei radiații”.

Este, deci mai nou, căci, tot așa, despre oameni se spune că radiază de fericire, o expresie care sugerează, cumva, felul în care devenim aidoma unor sori când atingem starea de grație, dar și felul în care contagiem toate în jur, dăruind cald, lumină și veselie celor de lângă noi. Sinonimele sunt a emite, a (se) împrăștia, a (se) propaga, a (se) răspândi, dar și preafrumosul a răza – care a fost o surpriză grozavă, căci nu știam de existența lui.

Continuare »

Verbul a se duce are cu totul alte valenţe decât corespondentul său tranzitiv. Înseamnă, mai întâi, „a merge, a se deplasa, a pleca undeva sau către cineva”. Nu presupune întotdeauna stabilirea unei ţinte precise, a unei finalităţi, putând fi sinonim cu a colinda, a cutreiera, ori referindu-se la „a pluti pe apă sau a zbura în aer”, la voia întâmplării. De asemenea, unul dintre sensurile sale nu are în vedere elemente concrete, ci se foloseşte cu privire la timp, veşti, zvonuri, gânduri, stabilind sinonimie cu a trece, a se răspândi, a se împrăştia. Semnificaţia figurată are sinonime variate, de la a dispărea, a se stinge, până la a se sfârşi, a muri.

Foarte numeroase şi sugestive sunt expresiile în componenţa cărora intră acest verb. Astfel, se poate transmite dorinţa, ardoarea ori nerăbdarea de a ajunge undeva – a se duce drept / într-un suflet / glonţ / puşcă / întins, ori distanţa mare care se parcurge – a se tot duce. În altă ordine de idei, se poate referi la măritiş – a se duce după cineva, ori la distrugere, la prăbuşire – a se duce de râpă / pe copcă / pe gârlă / pe apa sâmbetei. Poate exprima neîncrederea – du-te-ncolo!, agitaţia – du-te-vino, ocara – du-te dracului!. În mod special, structura ducă-se pe pustii! poate denumi epilepsia sau e un eufemism pentru a denumi diavolul (aghiuţă, necuratul).

Continuare »

În limba română există două verbe a semăna, amândouă moştenite din latină – unul din seminare, altul din similare –, între formele paradigmatice ale cărora nu există nicio diferenţă. Primul dintre acestea, care se potriveşte la sezon, înseamnă „a pune sau a arunca sămânţa în pământul pregătit în prealabil, pentru a o face să încolţească şi să răsară”, sinonim în această situaţie cu a însămânţa, a planta, a pune, a (ră)sădi, poate şi a transplanta, în anumite cazuri.

Termenul are şi un sens învechit, care se referea la „a vârî în pământ”, fiind astfel sinonim cu a îngropa. Tot printr-o extindere de sens, verbul poate să însemne şi „a pune din loc în loc”, fiind echivalent cu a împrăştia, a presăra, a risipi (flori în calea cuiva, de pildă). Strâns legată de simboluri atât de evidente ale fertilităţii precum seminţele, acţiunea are, în registrul popular, o conotaţie suplimentară: „a arunca boabe de grâu sau alte cereale (ori bomboane, stafide) înspre o persoană, de Anul Nou sau la nuntă, însoţind gestul de o urare de prosperitate”.

Continuare »