Verbul a calcula pare a fi un produs al relatinizării (din calculare), pătruns în limba română sub influența francezei (calculer). Este un verb tranzitiv și are două sensuri principale, primul dintre acestea referindu-se la substantivul din aceeași familie lexicală – „a face un calcul”, sinonim cu a socoti, a determina, a măsura și a număra, sau cu a aprecia, a estima, a evalua, a potrivi (dacă este vorba depre o aproximare).

Cealaltă semnificație des utilizată are în vedere acțiunea de „a elabora planuri, proiecte, combinații etc.”, situație în care poate fi sinonim cu a elabora (din timp), a fixa, a stabili. O accepție rară și figurată a verbului este „a reflecta la consecințele unui lucru”, cu referire la felul în care ne gândim pașii și anticipăm mutările, pentru ca proiectele noastre să aibă succes sau (cel puțin) să nu aducă prejudicii serioase.

Continuare »

Verbul a prețui s-a format, prin derivare cu sufixul -ui, din substantivul preț de la care îi vin, de altfel, toate sensurile. Înseamnă, în primul rând, „a stabili prețul unui bun (destinat vânzării), a-i determina valoarea în bani”, fiind sinonim, în această situație, cu a aprecia, a estima, a evalua, a prețălui. Pentru aceasta, este necesar „a examina calitativ și cantitativ”. Foarte interesant mi se pare antonimul (derivat), care este a disprețui, ce pare a fi primit ceva conotații suplimentare.

Pe de altă parte, verbul se referă la „a reprezenta o anumită valoare materială, a avea un preț”, moment în care devine echivalent al lui a cântări, a costa, a face, a valora. Având în vedere deopotrivă aceste două sensuri, în limbajul familiar se folosesc expresii de tipul a ști cât prețuiește (cineva sau ceva), cu sensul de „a aprecia la justa valoare, a nu-și face iluzii cu privire la cineva sau ceva”.

Continuare »

Verbul a cumpăra înseamnă, în sens propriu, „a intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani”. Termenul este, deci, folosit în primul rând cu referire la obiecte şi lucruri care pot fi obţinute contra plată. Din acest punct de vedere, sinonimele sunt relativ numeroase: a achiziţiona, a lua, a procura, a târgui; dicţionarele precizează şi regionalisme – a surzui, şi arhaisme – a neguţa, a scumpăra. Un sens mai rar utilizat face trimitere la capacitatea de a „cumpăra” din ochi, adică de a examina, a aprecia, a preţălui, a calcula, a evalua, a măsura, a socoti. Operaţiunea se face pentru a estima o eventuală valoare, scopul fiind acela de a nu se lăsa înşelat, căci, până la urmă, nu e problema vânzătorului dacă-i „cumperi mâţa-n sac”.

Continuare »

Dacă ar fi să aleg, dintre vorbele omului, câteva care mi se par fundamentale, n-aş ezita să includ pe listă verbul a evalua. Termenul are, ca semnificaţie, legătură cu determinarea sau stabilirea preţului, a valorii. Implică un şir de calcule şi estimări extrem de complexe, ce vorbesc de la sine despre felul în care vedem lumea şi suntem obişnuiţi a o judeca. Oricât pare de ciudat, deşi avem tendinţa să considerăm că acţiunea aceasta are a face numai cu anumite profesii sau compartimente ale vieţii noastre, ea este, de fapt, proprie oricărei situaţii de viaţă, şi fiecare dintre noi o realizează, mai mult sau mai puţin automat, de fiecare dată când e pus într-o situaţie nouă, mai ales dacă este una decizională. Din ce pot eu depista în privinţa exactităţii acestui act de evaluare, există două extreme între care ne mişcăm: a estima si a măsura. Prima dintre ele este una rapidă, în cazul în care se cere o judecare urgentă a situaţiei, în timp ce ultima cere rezultate precise, ferme, incontestabile. Amândouă sunt însă vital necesare mentalului uman, una accentuând pe capacitatea omului de a se adapta, cealaltă pe necesitatea de a evolua sistematic.

Continuare »