Verbul a plăcea vine din latinescul placere şi are rude în toate limbile romanice; face parte dintr-o serie de verbe buclucaşe ale limbii române, pe care mulţi vorbitori le folosesc greşit – în mod special pentru că încadrarea în conjugarea a II-a (cu -ea) dă de furcă. Termenul se referă la „a agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat”, având în vedere oameni şi raporturile dintre ei.

Un sens oarecum specializat al cuvântului înseamnă „a avea sau a trezi un sentiment de admiraţie, de plăcere, de iubire faţă de o persoană de sex opus, a-i fi drag”, sinonim cu a îndrăgi, a iubi. În sens general, are în vedere tot felul de lucruri care ne pot face plăcere – „a avea un sentiment de satisfacţie, de mulţumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac/gust”, situaţie în care este sinonim cu a conveni, a vrea, a dori, a pofti.

Continuare »

Verbul a accepta vine, pe filieră franceză (accepter), din limba latină – acceptare. Se defineşte extrem de succint, bazându-se mai mult pe sinonimie pentru lămurirea sensurilor. Se foloseşte în vorbirea curentă, însemnând „a fi de acord cu…, a primi în mod voit” şi fiind, în funcţie de context, echivalent al lui a admite, a aproba, a consimţi, a conveni, a împărtăşi, a încuviinţa, a îngădui, a se învoi, a recunoaşte, a suporta, a tolera.

În politică, se poate folosi cu sensul de a agrea, iar în domeniul financiar (referindu-se la conturi ori poliţe etc.) poate avea în vedere acţiunea de „a primi în vederea achitării, a semna un act, a se angaja la plată”. Dintre antonime, sunt de amintit a dezaproba, a refuza, a renunţa, a respinge.

Continuare »

Verbul a prefera are, în dicţionare, o serie de explicaţii care se referă, toate, la aceeaşi idee de bază – a alegerii a ceva în detrimentul a altceva –, discutând însă mai mult sau mai puţin motivele acestei alegeri. Astfel, prima lămurire care apare notată este sensul extins, cel general, însemnând „a da întâietate sau precădere unui lucru, unei situaţii sau unei fiinţe, în raport cu altceva sau cu altcineva”.

Definiţia pare însă a fi insuficientă, pentru că această acordare de întâietate se face pe baza unor evaluări – de multe ori personale – şi a unor ierarhizări. Dicţionarele completează lămuririle, în consecinţă, subliniind că verbul se referă la „a considera ceva sau pe cineva mai bun, mai valoros, mai important etc., în raport cu altceva sau cu altcineva”, ori „a aprecia mai mult ceva sau pe cineva, a ţine mai mult la …, a-i plăcea mai mult ceva sau cineva”.

Continuare »

Verbul a (se) uni înseamnă, în primul rând, „a (se) aduna unul lângă altul pentru a forma un tot, a face să aibă legătură”. Un al doilea sens se referă la „a încheia o înţelegere, o alianţă, a cădea de acord în vederea unui scop comun”, iar nu departe de acestă explicaţie, o descoperim pe cea care trimite la „a (se) lega prin căsătorie”. Indiferent de sensul pe care îl avem în vedere, sinonimele sunt extrem de numeroase şi de variate: a (se) aglutina, a (se) agrega, a (se) alătura, a (se) alipi, a (se) asambla, a (se) asocia, a (se) căsători, a (se) coaliza, a (se) conjuga, a conveni, a fuziona, a (se) îmbina, a (se) împleti, a (se) încheia, a (se) împreuna, a se înţelege, a (se) învoi, a (se) lega, a (se) lipi, a (se) prinde, a (se) reuni, a (se) suda, a (se) unifica.

Continuare »