03 feb.
„Sonet XXVIII” de William Shakespeare
| How can I then return in happy plight, That am debarred the benefit of rest, When day’s oppression is not eased by night, But day by night, and night by day, oppressed, |
Fericea stare cum voi dobândi-o, norocul somnului când mi-e furat, când noaptea nu-mblânzeşte cruda ziuă, când noapte-zi, le ştiu cu loc schimbat? |
| And each, though enemies to either’s reign, Do in consent shake hands to torture me, The one by toil, the other to complain How far I toil, still farther off from thee? |
Deşi, râvnind domnia-şi sunt rivale, luptând cu mine, iată, se-nţeleg prin trudă una, cealaltă cu jale că nu-s în preajma ta. Insă mă leg |
| I tell the day, to please them thou art bright, And do’st him grace when clouds do blot the heaven; So flatter I the swart-complexioned night When sparkling stars twire not thou gild’st the even. |
zilei să-i spui că tu o faci frumoasă, n-o calcă norii, dacă-n preajmă eşti, iar nopţii, cea cu oacheşă mătasă, îi dau încredinţarea c-o slujeşti. |
| But day doth daily draw my sorrows longer And night doth nightly make grief’s strength seem stronger. |
Dar ziua-mi trece distilând veninul şi-aduce noaptea, după chinuri, chinul… |
| William Shakespeare | traducere de Gheorghe Tomozei |