| Şi dacă ramuri bat în geam Şi se cutremur plopii, E ca în minte să te am Şi-ncet să te apropii. |
And if the branches tap my pane And the poplars whisper nightly, It is to make me dream again I hold you to me tightly. |
| Când însuşi glasul gândurilor tace, Mă-ngână cântul unei dulci evlavii – Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei? Din neguri reci plutind te vei desface? |
When e’en the inner voice of thought is still, And does some sacred chant my soul endear, ‘Tis then I call to thee; but will you hear? Will from the floating mists your form distil? |
| Puterea nopţii blând însenina-vei Cu ochii mari şi purtători de pace? Răsai din umbra vremilor încoace, Ca să te văd venind – ca-n vis, aşa vii! |
Will night its tender power of wonder rear And your great, peaceful eyes their light fulfil, That of the rays that bygone hours spill To me as in a dream you do appear? |
| Cobori încet… aproape, mai aproape, Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă, A ta iubire c-un suspin arat-o, |
But come to me… come near, come still more near… Smiling you bend to gaze into my face While does your sigh gentle love make clear. |
| Cu geana ta m-atinge pe pleoape, Să simt fiorii strângerii în braţe – Pe veci pierduto, vecinic adorato! |
Upon my eyes I feel you lashes’ trace, O love, for ever lost, for ever dear, To know the aching thrill of your embrace! |
| Mihai Eminescu | traducere de Corneliu M. Popescu |
| Sunt ani la mijloc şi-ncă mulţi vor trece Din ceasul sfânt în care ne-ntâlnirăm, Dar tot mereu gândesc cum ne iubirăm, Minune cu ochi mari şi mână rece. |
The years have sped, and time still swiftly flies Since that first sacred hour in which we met; But how we loved I can no more forget, Sweet wonder with cold hands and such big eyes. |
| O, vino iar! Cuvinte dulci inspiră-mi, Privirea ta asupra mea se plece, Sub raza ei mă lasă a petrece Şi cânturi nouă smulge tu din liră-mi. |
O, come again! Your words inspire me yet, While your soft gaze upon me gently lies, That’neath its ray new life in shall rise, And you new songs upon my lyre beget. |
| Tu nici nu ştii a ta apropiere Cum inima-mi de-adânc o linişteşte, Ca răsărirea stelei în tăcere; |
When you come near to me you little know How soothed my heart is then, as though with balm, As when some star does in the heavens show; |
| Iar când te văd zâmbind copilăreşte, Se stinge-atunci o viaţă de durere, Privirea-mi arde, sufletul îmi creşte. |
Your childish smile so full of tender charm Has power to quench this life drawn out in woe And fill my eyes with fire, my soul with calm. |
| Mihai Eminescu | traducere de Corneliu M. Popescu |
| Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată, Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri; Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată. |
Without ‘tis autumn, the wind beats on the pane With heavy drops, the leaves high upwards sweep. You take old letters from a crumpled heap, And in one hour have lived your life again. |
| Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri, N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată; Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată, Să stai visând la foc, de somn să picuri. |
Musing, in this sweet wise the moments creep: You pray no caller will your door attain; Better it is when dreary falls the rain To dream before the fire, awaiting sleep. |
| Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri, Visez la basmul vechi al zânei Dochii; În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri; |
And thus alone, reclining in my chair, The fairy Dochia’s tale comes to my mind While round me haze is gath’ring in the air. |
| Deodat-aud foşnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scânduri… Iar mâini subţiri şi reci mi-acopăr ochii. |
Then softly down the passage footsteps wind, Faint, sound of rustling silk upon the stair… And now my eyes cold, tapering fingers bind. |
| Mihai Eminescu | traducere de Corneliu M. Popescu |
| Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, Nici sâmburul luminii de viaţă dătător, Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna, Căci unul erau toate şi totul era una; Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată, Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi: Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi? |
When death did not exist, nor yet eternity, Before the seed of life had first set living free, When yesterday was nothing, and time had not begun, And one included all things, and all was less than one, When sun and moon and sky, the stars, the spinning earth Were still part of the things that had not come to birth, And You quite lonely stood… I ask myself with awe, Who is this mighty God we bow ourselves before. |
Joi, 17 ianuarie 2008, celebra şcoală de limbi Berlitz şi-a redeschis porţile în România, după o prezenţă remarcabilă în ţară în perioada interbelică.
La inaugurarea oficială de la sediul şcolii din Bucureşti, Bdul. Pache Protopopescu nr. 20, au participat oficialităţi din Ministerul Culturii şi Cultelor, Ministerul Educaţiei, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, presa, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi ai mediului de afaceri.
Continuare »
© 2024 blog.ro-en.ro