25 nov.
„Sonet I” de Mihai Eminescu
| Afară-i toamnă, frunză-mprăştiată, Iar vântul zvârle-n geamuri grele picuri; Şi tu citeşti scrisori din roase plicuri Şi într-un ceas gândeşti la viaţa toată. |
Without ‘tis autumn, the wind beats on the pane With heavy drops, the leaves high upwards sweep. You take old letters from a crumpled heap, And in one hour have lived your life again. |
| Pierzându-ţi timpul tău cu dulci nimicuri, N-ai vrea ca nime-n uşa ta să bată; Dar şi mai bine-i, când afară-i zloată, Să stai visând la foc, de somn să picuri. |
Musing, in this sweet wise the moments creep: You pray no caller will your door attain; Better it is when dreary falls the rain To dream before the fire, awaiting sleep. |
| Şi eu astfel mă uit din jeţ pe gânduri, Visez la basmul vechi al zânei Dochii; În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri; |
And thus alone, reclining in my chair, The fairy Dochia’s tale comes to my mind While round me haze is gath’ring in the air. |
| Deodat-aud foşnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scânduri… Iar mâini subţiri şi reci mi-acopăr ochii. |
Then softly down the passage footsteps wind, Faint, sound of rustling silk upon the stair… And now my eyes cold, tapering fingers bind. |
| Mihai Eminescu | traducere de Corneliu M. Popescu |