Rezultate
01 ian.
Soarele-n zenit ţine cântarul zilei.
Cerul se dăruieşte apelor de jos.
Cu ochi cuminţi dobitoace în trecere
îşi privesc fără de spaimă umbra în albii.
Frunzare se boltesc adânci
peste o-ntreagă poveste. |
The sun at noo holds high the balance of the day.
The sky gives itself to the waters down below.
With soft eyes, the cattle passing look
fearless at their shadows in pools.
Branches vault a huge roof
tell the whole story of the world. |
Nimic nu vrea să fie altfel decât este.
Numai sângele meu strigă prin păduri
după îndepărtata-i copilărie,
ca un cerb batrân
după ciuta lui pierdută în moarte. |
Everything is happy to be what it is.
Only my blood shouts through the forest
in search of its lost youth
like an old stag
in search of the mate death stole from him. |
Poate a pierit subt stânci.
Poate s-a cufundat în pământ.
În zadar i-aştept veştile,
numai peşteri răsună,
pâraie se cer în adânc. |
Perhaps she lies under some rocks somewhere.
Perhaps the earth has swallowed her up.
I wait in vain for news
but only caves resound
and springs ask to go deeper. |
Sânge fără răspuns,
o, de-ar fi linişte, cât de bine s-ar auzi
ciuta călcând prin moarte. |
Blood without answer,
if the earth were filled with silence
you would hear the death run of the deer. |
Tot mai departe şovăi pe drum —
şi, ca un ucigaş ce-astupă cu năframa
o gură învinsă,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna să tacă,
să tacă. |
On and on, swaying on the road —
like a killer who gags with a handkerchief
I try to stop the mouth of springs
forevere, forever,
with my fist. |
| Lucian Blaga |
traducere de R. MacGregor-Hastie |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
24 oct.
The sun was shining on the sea,
Shining with all his might:
He did his very best to make
The billows smooth and bright –
And this was odd, because it was
The middle of the night. |
Pe mare soarele-n amiază
Cu toată forţa strălucea,
El îşi dădea toată silinţa
Şi valurile netezea.
Era ciudat cum nu se poate
Că se făcuse miez de noapte. |
Continuare »
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
19 sept.
Hamelin Town‘s in Brunswick,
By famous Hanover city;
The river Weser, deep and wide,
Washes its wall on the southern side;
A pleasanter spot you never spied;
But, when begins my ditty,
Almost five hundred years ago,
To see the townsfolk suffer so
From vermin, was a pity. |
Burgul Hameln e-n Braunschweig aflat,
Lângă Hanovra, oraş cunoscut;
Fluviul Weser, adânc şi lat,
Zidu-i scaldă, în partea de sud;
Un loc mai plăcut nici n-aţi mai văzut;
Dar, când începe povestea de vale,
Acum cinci sute de ani fără ceva,
Să-i vezi pe târgoveţi aşa
De chinuiţi, era o jale. |
Continuare »
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
12 sept.
The blessed damozel leaned out
From the gold bar of Heaven;
Her eyes were deeper than the depth
Of waters stilled at even;
She had three lilies in her hand,
And the stars in her hair were seven.
Her robe, ungirt from clasp to hem,
No wrought flowers did adorn,
But a white rose of Mary’s gift,
For service meetly worn;
Her hair that lay along her back
Was yellow like ripe corn.
Herseemed she scarce had been a day
One of God’s choristers;
The wonder was not yet quite gone
From that still look of hers;
Albeit, to them she left, her day
Had counted as ten years.
(To one, it is ten years of years.
…Yet now, and in this place,
Surely she leaned o’er me — her hair
Fell all about my face. . . .
Nothing: the autumn-fall of leaves.
The whole year sets apace.)
It was the rampart of God’s house
That she was standing on;
By God built over the sheer depth
The which is Space begun;
So high, that looking downward thence
She scarce could see the sun.
It lies in Heaven, across the flood
Of ether, as a bridge.
Beneath, the tides of day and night
With flame and darkness ridge
The void, as low as where this earth
Spins like a fretful midge. |
Slăvita doamnă desfăcu
A cerului perdele;
Îi erau ochii mai adânci
Ca apa din cişmele;
Trei crini avea în mâna ei
Şi-n păru-i şapte stele.
De flori nempodobit, veșmântul
Ea îl purta descins;
Un alb răsur dat de Maria
De gât îi era prins
Şi părul ei bălan ca grâul
Se revărsa aprins.
O zi i se părea c-a fost
În ceruri cântăreaţă;
Uimirea tot mai stăruia
Pe liniştita-i faţă;
Măcar că pentru cei din jur
O zi era o viaţă.
(Iar pentru mine, vieţi şi vieţi…
…Acum, aici, odată
M-a-mbrăţişat şi-mi era faţa
În păru-i îngropată.
Frunzişul toamnei cade. Anul
Va asfinţi îndată).
În casa din vecii zidită
A Domnului stătea,
În tinda unde-ncepe spaţiul
Peste genunea grea
Şi soarele, din înălţime,
I se părea o stea.
Încinge tinda ca o punte
Eterul temerar;
Jos, zi şi noapte se îngână
Şi-şi caută hotar
Pân-spre pământul ce se-nvârte
Cu zumzet de bondar. |
Continuare »
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
04 iul.
– „Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt,
Cu crengile la pământ?”
– „De ce nu m-aş legăna,
Dacă trece vremea mea!
Ziua scade, noaptea creşte
Şi frunzişul mi-l răreşte.
Bate vântul frunza-n dungă –
Cântăreţii mi-i alungă;
Bate vântul dintr-o parte –
Iarna-i ici, vara-i departe.
Şi de ce să nu mă plec,
Dacă păsările trec!
Peste vârf de rămurele
Trec în stoluri rândunele,
Ducând gândurile mele
Şi norocul meu cu ele.
Şi se duc pe rând pe rând,
Zarea lumii-ntunecând,
Şi se duc ca clipele,
Scuturând aripele,
Şi mă lasă pustiit,
Veştejit şi amorţit
Şi cu doru-mi singurel,
De mă-ngân numai cu el!” |
„Why do you wail, o forest trees,
Forest, without rain or breeze,
Your branches ill at ease?”
„How indeed should I not wail
When the hours of summer fail!
Nights grow longer, days get short,
On my branches few leaves caught,
And the winds with bitter sword
Drive my chorister abroad;
Autumn winds that forest flay,
Winter near, spring far away.
How indeed should I not groan
When my singing birds have flown,
And across the frozen sky
Flocks of swallows hurry by,
And with them my fancies fly
Leaving me alone to sigh;
Hurry on as time in flight
Turning day half into night,
Time that o’er the forest rings
With a fluttering of wings…
And they pass and leave me cold,
Nude and shivering and old;
For my thoughts with them have flown,
And with them my gladness gone!” |
| Mihai Eminescu |
traducere de Corneliu M. Popescu |
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!
21 mart.
Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita?
Te-aş cere doar’ pe tine, dar nu mai eşti a ta;
Nu floarea vestejită din părul tău bălaiu,
Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai. |
To not forget our loving, should I a sign implore?
I’d ask for you, but dearest, you are your own no more.
Nor do I beg a flower from in your golden hair;
Forgetfulness, beloved, is but my single prayer. |
Continuare »
Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!