! pohfală are o precizare nouă – aparține vocabularului învechit; substantivul feminin cu genitiv-dativul pohfalei și pluralul pohfale („slavă, fast, splendoare, mândrie, prestigiu”)

! poiană este substantiv feminin, care rămâne acum cu o singură formă de genitiv-dativ – poienii și una pentru singular – poieni (anterior, era corect și poienei)

* poimâine-dimineață este un adverb nou, care deschide o serie relativ numeroasă ce mai include: *poimâine după-amiază (adverb + adverb), *poimâine după-masă (adverb + adverb), *poimâine-noapte (adverb), *poimâine-seară (adverb)

! pointer este un anglicism (denumirea unei rase de câini) care revine la forma de origine (anterior apărea forma poanter); este substantiv masculin cu pluralul pointeri (e se pronunță ă)

! pointillísm revine și el la forma de origine, din franceză, de unde vine acum și pronunția poantiísm; este substantiv neutru („procedeu folosit în pictură, care constă în descompunerea petei de culoare în puncte și liniuțe de culori pure, ca un mozaic, din al căror amestec optic rezultă tonul dorit; școală de pictură modernă care folosește acest procedeu”), iar prima silabă este poin-. Din aceeași familie lexicală, apare și !pointillíst, pronunțat poantiíst, care are atât valoare adjectivală, cât și substantivală, masculin cu pluralul pointillíști și femininul pointillístă-pointillíste.

„Climate strike”, o formă de protest care a luat amploare acum mai bine de un an, odată cu acțiunile elevei suedeze Greta Thunberg, a fost ales termenul anului 2019. Lexicografii de la Collins Dictionary au întocmit lista anuală de termeni noi și notabili care reflectă cultura în continuă evoluție și preocupările celor care îi folosesc.

„Climate strike” a fost prima oară consemnat în noiembrie 2015, când primul eveniment denumit astfel a coincis cu Conferința ONU privind schimbările climatice de la Paris, însă protestele privind schimbările climatice s-au răspândit în 2018 și au devenit o realitate frecventă în multe dintre cele mai mari orașe ale țării.

Continuare »

Continuare »

Într-o perioadă în care filmele Star Wars și materialele conexe pun acum în discuție mai mult decât niciodată moștenirea Jedi – și ce înseamnă să fii Jedi – există o anumită doză de ironie pentru că acum există o definiție literară în dicționar pentru ceea ce este Jedi.

Limba este fluidă, iar impactul culturii populare asupra acesteia este de neșters. Iată câte cuvinte a dat Shakespeare limbii engleze prin piesele sale de teatru – în zilele noastre, e vorba de filme, emisiuni TV, social media și chiar notițe care au impact asupra vocabularului noastre până în punctul de a fi adăugate la canoane lingvistice. În fiecare lună, Oxford English Dictionary anunță noi completări pe care le face la colecția sa oficială de definiții, iar acum se pare că mai multe fragmente de terminologie din galaxia îndepărtată sunt incluse pentru prima dată.

Continuare »

Verbul a tăgădui vine din limba maghiară – tagadni (care se traduce „a contesta”). Este tranzitiv şi înseamnă – cu referire la adevăruri, fapte, fenomene – „a contesta o afirmație, a nu recunoaște ceva ca fiind adevărat, a declara ca fiind neadevărat”.

Termenul stabilește sinonimie cu verbe precum a nega, a renega, a dezminți sau, mai rar, cu a refuza. Are, de asemenea, şi alte echivalente în dicționare: a ascunde, a dezice, a masca, a respinge, a retracta, a tăinui, dar şi livrescul a denega ori învechitul a protesta.

Mie îmi place teribil cum sună. Și, deși întotdeauna mi s-a părut că are o conotație negativă – căci retractarea implică o dezicere, o negare de primă vorbă, acum îl găsesc mai pe gustul meu. Pentru că încă îmi mai place curajul contestării și puterea unui „nu” spus împotriva curentului.

Nu agreez însă, așa cum nu mi-au plăcut niciodată, „contestarii de serviciu”, cei care critică totul și pe toate, cărora nimic nu le convine și totul le displace, fără a identifica problemele reale și soluțiile adecvate. Pur și simplu din dorința de a fi contra curentului ori, dimpotrivă, de a fi „cool”, ridicându-se pe un val de opinie „la modă”, de bonton.

Nu cred în rezolvările de tipul acesta, dar e foarte adevărat că mai curând se mișcă lucrurile atunci când sunt puse sub presiunea tăgadei, decât lăsate în voia lor, sperând că se vor îmbunătăți de la sine… Prin urmare, deși nu sunt cea mai cârtitoare ființă din lume, mă bucur deseori când oamenii tăgăduiesc ordinea lucrurilor ce merg strâmb.

Verbul a (se) erija vine din franceză – ériger, și este un reflexiv urmat de determinări introduse prin prep. „în”. Înseamnă, în primul rând, „a-și atribui fără niciun drept o situație, un rol care conferă autoritate, a se da drept…, a voi să treacă drept…” sau, cu alte cuvinte, „a-și aroga ilegal o autoritate”.

La origine, termenul provine dintr-un latinesc erigo, erigere – a înălța. De aici, în registrul vechi, verbul se folosea cu referire la statui și monumente, însemnând „a așeza în poziție verticală”, sau la un așezământ, o instituție, fiind echivalent cu a întemeia, a institui, a crea; un alt sens arhaic se referă, pur și simplu, la „a ridica la o condiție superioară”.

Plecând din latină și trecând prin franceză, ceea ce surprinde este conotația negativă spre care s-a deplasat sensul cuvântului. Înălțarea este doar aparentă, dorită și pretinsă, dar fără fundament și fără niciun drept. Alte două sunt elementele de sens care atrag atenția: este vorba despre o pretenție a celui care face acțiunea, iar miza este câștigarea autorității.

Pentru că – nu-i așa? – autoritatea este cu adevărat greu de câștigat. Pare, prin urmare, logică încercarea de a crea aparența că o ai. Chiar dacă, în adevăr, nu ești în stare să o câștigi.