30 oct.

„The Ship of Death” de D.H. Lawrence

I
Now it is autumn and the falling fruit
and the long journey towards oblivion.
I
E toamnă-acum, cad frunzele și-ncepe
călătoria lungă spre uitare.
The apples falling like great drops of dew
to bruise themselves an exit from themselves.
Cad merele, broboane mari de rouă
ce vor să se zdrobească șˆsă iasă
din ele însele.
And it is time to go, to bid farewell
to one’s own self, and find an exit
from the fallen self.
E timpul să-ți iei bun-rămas, să lași
în urmă-ți sinea și să te dezlegi
de vinovatul eu.

II
Have you built your ship of death, O have you?
O build your ship of death, for you will need it.
II
Al morții tale vas l-ai construit?
O, construiește-l, îți va folosi.
The grim frost is at hand, when the apples will fall
thick, almost thundrous, on the hardened earth.
Sub gerul crâncen merele-au să cadă
ca grindina pe un pământ sonor.
And death is on the air like a smell of ashes!
Ah! can’t you smell it?
E moarte-n aer și miros de ars!
Nu simți?
And in the bruised body, the frightened soul
finds itself shrinking, wincing from the cold
that blows upon it through the orifices.
Și-n trupul frânt, înfricoșatul suflet
se ghemuiește, tremurând de frigul
asupră-i abătut prin orificii.
III
And can a man his own quietus make
with a bare bodkin?
III
Dar poate-un om să se elibereze
cu-un biet pumnal?
With daggers, bodkins, bullets, man can make
a bruise or break of exit for his life;
but is that a quietus, O tell me, is it quietus?
Cu răngi, pumnale, gloanțe, omul poate
croi ieșire pentru viața sa;
dar e eliberare-aceasta?
Surely not so! for how could murder, even self-murder
ever a quietus make?
Binențeles că nu! cum poate crima
sau sinuciderea să ne dezlege?
IV
O let us talk of quiet that we know,
that we can know, the deep and lovely quiet
of a strong heart at peace!
IV
Nu, să vorbim de liniștea ce-o știm,
putând s-o știm – adânca și frumoasa pace
a inimii bărbate!
How can we this, our own quietus, make? Cum ne putem elibera într-astfel?
V
Build then the ship of death, for you must take
the longest journey, to oblivion.
V
Durează-ți vasul morții, căci te-așteaptă
călătoria lungă spre uitare,
And die the death, the long and painful death
that lies between the old self and the new.
Îndelungata, dureroasa moarte
cuprinsă între eul vechi și nou.
Already our bodies are fallen, bruised, badly bruised,
already our souls are oozing through the exit
of the cruel bruise.
Ni-s trupurile frânte și rănite
și sufletele se preling mereu
spre rănile deschise.
Already the dark and endless ocean of the end
is washing in through the breaches of our wounds,
already the flood is upon us.
Oceanul umbrelor și-a tot sfârșitul
a și-nceput să spele cu mareea
spărturile din cicatrice.
Oh build your ship of death, your little ark
and furnish it with food, with little cakes, and wine
for the dark flight down oblivion.
Durează-ți vasul morții, mica arcă,
și ia-ți merinde, prăjituri și vin,
căci neagră-i fuga spre uitare.
VI
Piecemeal the body dies, and the timid soul
has her footing washed away, as the dark flood rises.
VI
Fărâmă cu fărâmă piere trupul
Iar sufletul sfios e înghițit
De fluxul care sapă-n reazem.
We are dying, we are dying, we are all of us dying
and nothing will stay the death-flood rising within us
and soon it will rise on the world, on the outside world.
Murim, murim, nimic nu va-nfrunta
mareea morții dinăuntrul nostru
ce va urca-n curând deasupra lumii,
a lumii din afară.
We are dying, we are dying, piecemeal our bodies are dying
and our strength leaves us,
and our soul cowers naked in the dark rain over the flood,
cowering in the last branches of the tree of our life.
Murim, murim, fărâmă cu fărâmă piere trupul,
puterile ne părăsesc
și sufletul e gol și se chircește-n ploaia neagră
ce răpăie peste maree
și-n ultimele ramuri ale vieții adăpost își cată.
VII
We are dying, we are dying, so all we can do
is now to be willing to die, and to build the ship
of death to carry the soul on the longest journey.
VII
Murim, murim, ne-a mai rămas acum
numai dorința de-a muri și grija
de-a construi corabia ce-o să ne poarte
în cea mai lungă din călătorii.
A little ship, with oars and food
and little dishes, and all accoutrements
fitting and ready for the departing soul.
O corăbioară cu lopeți și hrană
și-un mic tacâm și tot echipamentul
de trebuință pentru sufletul plecat.
Now launch the small ship, now as the body dies
and life departs, launch out, the fragile soul
in the fragile ship of courage, the ark of faith
with its store of food and little cooking pans
and change of clothes,
upon the flood’s black waste
upon the waters of the end
upon the sea of death, where still we sail
darkly, for we cannot steer, and have no port.
Acum desprinde micul vas, acum
că trupul moare și se stinge viața,
îndeamnă-ți sufletul pe arca nemeșteșugită
cu hrana ei, cu oalele de gătit
și-un schimb de haine,
pornește-l peste volbura întunecată,
peste-a sfârșitului oceane
și peste marea morții, navigând
în beznă, veșnic, fără cârmă
și fără port în zare.
There is no port, there is nowhere to go
only the deepening black darkening still
blacker upon the soundless, ungurgling flood
darkness at one with darkness, up and down
and sideways utterly dark, so there is no direction any more
and the little ship is there; yet she is gone.
She is not seen, for there is nothing to see her by.
She is gone! gone! and yet
somewhere she is there.
Nowhere!
Port nu există, n-avem unde merge,
doar întuneric care se-ndesește
învăluind potopul greu și mut;
doar beznă ce cu bezna este una;
În față, îndărăt, sus, jos, pe lături,
gheenă oarbă fără vreun reper
și arca e acolo; nu, nu este.
Nimic nu este ca s-o poți vedea.
s-a dus! S-a dus! Și totuși
e undeva acolo.
adică nicăieri!
VIII
And everything is gone, the body is gone
completely under, gone, entirely gone.
The upper darkness is heavy as the lower,
between them the little ship
is gone
she is gone.
VIII
Și s-au dus toate, dus e trupul
jos, dedesubt, afund.
Sus, bezna e la fel de grea ca jos,
iar între sus și jos
și jos și sus
e arca – și s-a dus.
It is the end, it is oblivion. Acesta e sfârșitul, e uitarea.
IX
And yet out of eternity a thread
separates itself on the blackness,
a horizontal thread
that fumes a little with pallor upon the dark.
IX
Și totuși, din eternitate,-un fir
se-arată pe întunecime,
un fir orizontal
ce aburește pal în beznă.
Is it illusion? or does the pallor fume
A little higher?
Ah wait, wait, for there’s the dawn,
the cruel dawn of coming back to life
out of oblivion.
E-o nălucire? sau paloarea lui
s-a înălțat puțin?
O clipă doar! Sunt zorii,
nemilostivii zori, vestind
că viața își revine din uitare.
Wait, wait, the little ship
drifting, beneath the deathly ashy grey
of a flood-dawn.
Așteaptă – sub paloarea de cadavru
a zorilor mareei
e arca în derivă.
Wait, wait! even so, a flush of yellow
and strangely, O chilled wan soul, a flush of rose.
Așteaptă! Chiar așa-i, un fir de ambră
și straniu! vai, o suflet înghețat și palid
un fir de purpuriu.
A flush of rose, and the whole thing starts again. Un fir de purpuriu și-o luăm de la-nceput.
X
The flood subsides, and the body, like a worn sea-shell
emerges strange and lovely.
And the little ship wings home, faltering and lapsing
on the pink flood,
and the frail soul steps out, into the house again
filling the heart with peace.
X
Mareea scade, trupul, ca o scoică vlăguită,
apare, straniu și frumos.
Și arca se întoarce-acasă, șovăind
pe apele trandafirii,
și sufletul, sfios, debarcă
și intră iar în casa lui
și umple inima cu pace.
Swings the heart renewed with peace
even of oblivion.
Și inima zvâcnește înnoită
de liniștea uitării.
Oh build your ship of death, oh build it!
for you will need it.
For the voyage of oblivion awaits you.
O, construiește-ți arca morții, azi,
Căci îți va fi de trebuință.
Te-așteaptă a uitării lungă cale.
D.H. Lawrence traducere de Leon Levițchi

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2024 blog.ro-en.ro