Anglia: Ai două iubite. Absolut superbe. Iar ai băut prea mult.
S.U.A.: Ai două iubite. Una pe Facebook şi una pe Myspace. Nu le-ai văzut niciodată.
Mexic: Ai două iubite. Vin hoţii şi fură jumătate. Îţi mai dă vecinul una. Împrumuţi trei din barul de vis-a-vis. Vecinul îşi ia partea înapoi. Câte ţi-au mai rămas?
Cuba: Ai două iubite. Nu eşti deloc Fidel.
Brazilia: Ai două iubite. Rosaria Fiorella Andrea Luiza Esmeralda Carla Vitoria Alessandra del Campo şi încă una.
Spania: Ai două iubite. Mai târziu descoperi că ele sunt de fapt surori. Puţin mai târziu afli că tu eşti chiar fratele lor mort la naştere. Mai ai un frate geamăn dezmoştenit de către soacra portarului, care portar nu-şi mai aduce aminte nimic din copilărie.
Italia: Ai două iubite. Stau în aceeaşi cizmă.
Grecia: Ai două iubite. Vecinul se cam dă la una din ele. Dimineaţă te trezeşti cu un cal mare de lemn în faţa casei. Mai bine fugi.
Bulgaria: Ai două iubite. Pe una o cheamă Sofia. Cealaltă te întreabă „unde ai fost?” „La Sofia”. Eşti în deplină siguranţă.
Suedia: Ai două iubite. În IKEA chiar găseşti orice.
Bhutan: Ai două iubite. Tu eşti călugăr. Ceva nu se leagă.
Liban: Ai două iubite. Dod de bligdizejdi.

Atunci când susţin cu tărie că dragostea este cea mai puternică forţă a universului, nu mă refer exclusiv la dragostea dintre un bărbat şi o femeie. Din câte am observat, şi dragostea pentru bani poate avea acelaşi rol pentru unii dintre noi; nu pentru mine, deci n-o să insist pe tema asta.

Mă voi opri, legat de motoare care mişcă lumea, la un verb care în viaţa mea înseamnă foarte mult: a împrieteni. Ce mi s-a părut interesant de la bun început, a fost lipsa de ambiguitate a acestui cuvânt: marchează, simplu, a deveni prieten cu cineva sau a face pe cineva prieten. Frumos e faptul că are trei direcţii de manifestare: eu pot să mă împrietenesc cu tine, tu poţi să te împrieteneşti cu mine, dar se foloseste acelaşi cuvânt şi dacă altcineva ne împrieteneşte pe unul cu celălalt (adică face să ne împrietenim). Iarăşi interesant este faptul că există grade diferite ale acestui sentiment, de la amiciţie până la dragoste, dar pentru toate este folosită aceeaşi vocabulă, care presupune stabilirea unor relaţii bazate pe afecţiune deosebită, încredere şi stimă reciprocă, pe idei şi pe principii comune (în fine, uneori dragostea n-are-a face cu principiile, dar sunt bune când sunt).

Continuare »

Verbul a posti are două dimensiuni fundamentale. Înseamnă, mai întâi, „a respecta posturile prescrise de biserică, a se abţine de la alimente interzise”, a ţine post deci, iar apoi, printr-un soi de ironizare, acoperă orice răbdare de foame, nemâncare sau flămânzire din sărăcie. Mai mult chiar, prin extindere de sens, verbul lămureşte, nediferenţiat, pe „a se abţine de la ceva, a duce lipsă de ceva”. Extrem de frumos îmi sună sinonimul a ajuna, sau expresiile ca mâncare de post, a nu mânca de frupt, şi mai cu seamă minunatele mare cât o zi de post (cu referire la lucruri care par să nu se mai termine ori nu ne fac plăcere) sau nu lipseşte martie din post – trântită cuiva care-i nelipsit dintr-un loc unde-i rost de ceva profit (tot mă-ntreb, ce-are postul cu profitul?).

Continuare »

Unul dintre cele mai extraordinare lucruri de care oamenii sunt capabili este acela de a dărui. Verbul are ca primă explicaţie sinonimia cu a da în dar ceva cuiva şi cu a face un dar cuiva, două acţiuni prin excelenţă creative şi benefice. Atunci când sensul sintagmei se extinde, iar implicaţiile darului cresc, având o mai puternică relevanţă, conotaţiile încep să facă referire la însemnătatea pe care gestul îl are pentru cel căruia i se oferă darul; se foloseşte verbul cu sensul de a cinsti pe cineva cu ceva, a acorda cuiva ceva, a înzestra pe cineva cu ceva sau a dota, moment în care primitorul fie primeşte dovada stimei de care se bucură, fie primeşte cele necesare pentru a-şi începe viaţa sub cele mai bune auspicii. Venind vorba de bani, există obiceiul de a dona pentru ca lucrurile în care credem sau în care ne regăsim interesele să poată demara sau merge înainte. Poate cel mai apropiat, din punct de vedere semantic, este a oferi, care mi se pare că are, în plus, legătură cu ofranda religioasă, văzută ca obligativitate şi necesitate. Iar cea mai complexă şi mai dificilă dimensiune a termenului este cea reflexivă, care presupune dăruire de sine, care presupune pe a se consacra, a se dedica, a se face pe sine dar.

Continuare »

Collegium de Lyon îl găzduieşte, de câteva luni, pe lingvistul canadian Yvan Rose, specialist în învăţarea limbajului la copii. Cercetătorul îşi concentrează cercetarea pe perioada dintre gângurit şi până la construirea primelor fraze, spre vârsta de 4 ani. Cercetările sale sunt menite să contribuie la o mai bună înţelegere a mecanismelor de învăţare a limbajului la copii şi, din punct de vedere teoretic, la stabilirea unor legături mai concrete între axele de cercetare privind perioadele pre-verbale şi cele verbale.

Privit ca o provocare societală, tehnologică, medicală şi culturală, limbajul rămâne în centrul preocupărilor ştiinţifice majore, necesitând o permanentă extensie a limitelor cunoaşterii în acest domeniu. Communicarea reprezintă una dintre temele ştiinţifice prioritare care pot fi abordate de către cercetătorii invitaţi la Collegium de Lyon.

Continuare »

* Bizantín apare în compusul Impériul Bizantin, substantiv propriu masculin. Ne-am obişnuit deja cu prezenţa elementelor proprii, aşa că am căutat şi echivalentul; Bizanţ nu este însă menţionat.

* bla-blá intră legitim în rândul interjecţiilor

* blat, substantiv neutru cu pluralul bláturi, este menţionat ca noutate în DOOM. Lămuririle din dicţionarele explicative vorbesc de „aluaturi” sau de „suprafeţe netede ale unor obiecte”; expresiile de tipul „a face blatul, a merge blat” par să se refere doar la călătoriile cu trenul… despre sport, nicio vorbă.

! bleau era deja inclusă între interjecţii, în DOOM2 simţindu-se nevoia precizării că lexemul pare doar în expresia regională „a nu zice nici bleau”. Omonimul acestuia, cu valoare substantivală, rămâne neschimbat; „tabla de fier care îmbracă osia carului” are articularea bleául şi pluralul bleáuri.

! bleu este un cunoscut franţuzism [eu pron. ö], extrem de folosit. Modificările apărute la acest cuvânt se referă la valoarea substantivală, care se articulează bleu-ul; termenul are şi plural, atunci când este vorba despre nuanţe – bleu-uri. În variantă adjectivală, rămâne, ca şi până acum, invariabil.