Rezultate

19 sept.

„Horses” de Edwin Muir

Barely a twelvemonth after
The seven days war that put the world to sleep,
Late in the evening the strange horses came.
By then we had made our covenant with silence,
But in the first few days it was so still
We listened to our breathing and were afraid.
On the second day
The radios failed; we turned the knobs; no answer.
On the third day a warship passed us, heading north,
Dead bodies piled on the deck. On the sixth day
A plane plunged over us into the sea. Thereafter
Nothing. The radios dumb;
And still they stand in corners of our kitchens,
And stand, perhaps, turned on, in a million rooms
All over the world. But now if they should speak,
If on a sudden they should speak again,
If on the stroke of noon a voice should speak,
We would not listen, we would not let it bring
That old bad world that swallowed its children quick
At one great gulp. We would not have it again.
Sometimes we think of the nations lying asleep,
Curled blindly in impenetrable sorrow,
And then the thought confounds us with its strangeness.
The tractors lie about our fields; at evening
They look like dank sea-monsters couched and waiting.
We leave them where they are and let them rust:
‘They’ll molder away and be like other loam.’
We make our oxen drag our rusty plows,
Long laid aside. We have gone back
Far past our fathers’ land.
And then, that evening
Late in the summer the strange horses came.
We heard a distant tapping on the road,
A deepening drumming; it stopped, went on again
And at the corner changed to hollow thunder.
We saw the heads
Like a wild wave charging and were afraid.
We had sold our horses in our fathers’ time
To buy new tractors. Now they were strange to us
As fabulous steeds set on an ancient shield.
Or illustrations in a book of knights.
We did not dare go near them. Yet they waited,
Stubborn and shy, as if they had been sent
By an old command to find our whereabouts
And that long-lost archaic companionship.
In the first moment we had never a thought
That they were creatures to be owned and used.
Among them were some half a dozen colts
Dropped in some wilderness of the broken world,
Yet new as if they had come from their own Eden.
Since then they have pulled our plows and borne our loads
But that free servitude still can pierce our hearts.
Our life is changed; their coming our beginning.
După războiul scurt de șapte zile
Ce toropise lumea, peste-un an,
Sosiră și ciudații cai.
Noi încheiasem pace cu tăcerea,
Dar la-nceput ne ascultam răsuflul
Și ne-ngrozeam – prea amuțise totul.
A doua zi degeaba răsuceam
La radio butoanele. ‘Ntr-a treia
Trecu pe lângă noi un vas de luptă
Cu morți morman pe punte. Într-a șasea
Un avion se prăbuși în mare.
Și radiourile nu vorbeau.
Mai stau și astăzi prin bucătării
Și poate că-au rămas de-atunci deschise
În milioane de-ncăperi din lume.
Dar dacă ar vorbi acum,
Dacă deodată ar vorbi din nou,
Dacă o voce ar vorbi la prânz,
Noi n-am mai asculta, n-am vrea să-nvie
Urâta lume veche, lumea care, hâlpav,
Și-a înghițit copiii. Nu mai vrem.
Popoarele, ne spunem câteodată,
Au adormit, chircite de durere,
Și gândul ni se pare nebunesc.
Pe câmpuri zac tractoare; noaptea
Par niște monștri-ai apelor la pândă.
Noi le lăsăm să ruginească-acolo:
“Și ele-au să se-ntoarcă în pământ”.
Din nou îi înjugăm pe boi la pluguri
De mult uitate. Ne înapoiem
Hăt dincolo de vetrele străbune.
Și, iată, spre sfârșitul verii,
Veniră-ntr-un târziu ciudații cai.
Pe drum, departe,-am auzit
Un tropot, apoi – liniște, apoi din nou,
Dinspre-o răspântie, un tropot-tunet.
Și capetele lor erau
Ca un talaz surpat, spăimântător.
Vândusem caii noștri încă-n vremea
Bunicilor, spre-a cumpăra tractoare.
Acum ni se păreau la fel de stranii
Ca fabuloșii armăsari din herburi
Sau antice picturi cu cavaleri.
Ne era teamă să ne-apropiem.
Dar caii așteptau, fricoși și dârzi,
Parcă trimiși de o poruncă veche
Să afle unde-am rătăcit și dacă
Frăția milenară ne-o mai amintim.
La început nu ne-am gândit că sunt
Făpturi ce pot fi bunuri de priință.
Iar printre ei erau și câțiva mânji
Fătați în vreun pustiu al lumii sparte,
Dar parcă scoși dintr-un Eden al lor.
De-atunci trag pluguri, duc poveri.
Dar servitutea lor mărinimoasă
Ne săgetează inimile. Viața ni-e schimbată;
Sosirea lor e începutul nostru.
Edwin Muir traducere de Leon Levițchi

06 iun.

„Gaudeamus Igitur” de Margaret Woods

Come, no more of grief and dying!
Sing the time too swiftly flying.
Just an hour
Youth’s in flower,
Give me roses to remember
In the shadow of December.
Nu te mai văita și nu mai geme,
Proslăvește-n cânt grăbita vreme!
Anii tineri ce-au rămas
Vor mai înflori un ceas.
Dați-mi roze care să reînvie
În a iernii negură pustie.


Continuare »

25 sept.

a se consfătui

Verbul a se consfătui a trecut definitiv în clasa reflexivelor, conform noului DOOM, care îl menționează independent de termenul de bază de la care s-a format (a sfătui) și la care trimitea, anterior, dicționarul ortografic. Cuvântul denumește acțiunea realizată de două sau mai multe persoane, de „a face schimb de sfaturi, a se sfătui împreună cu alții”, de a se consulta.

Iar acestea sunt singurele informații pe care ni le dau dicționarele despre verb. Nu că în viața de zi cu zi l-am folosi foarte des… prin urmare, pare a exista un echilibru între viața pe hârtie și viața reală a acestui cuvânt. Mai mult decât atât, se întâmplă astfel încât eu însămi nu îi cunosc decât o singură utilizare – și aceea improprie…

Continuare »

02 feb.

DOOM 2: mulțumit – muncire

* mulțumit apare ca adjectiv, masculin cu pluralul mulțumiți și femininul mulțumită-mulțumite

! muma-pădurii / mama-pădurii (plantă, boală, femeie urâtă și rea) este substantiv feminin cu genitiv-dativul mumei-pădurii/mamei-pădurii. Există și un corespondent propriu !Muma-Pădurii/Mama-Pădurii, un personaj de basm, substantiv propriu cu genitiv-dativul Mumei-Pădurii/Mamei-Pădurii.

! mumbaia este un termen învechit, substantiv feminin; se articulează mumbaiaua, are genitiv-dativul mumbaielii și pluralul mumbaieli („cumpărare de grâne și oi” – din turcă)

! mumificație se folosește mai rar (este un sinonim al lui mumificare); este substantiv feminin cu genitiv-dativul mumificației și pluralul mumificații

! muncire este termen învechit și popular, substantiv feminin cu genitiv-dativul muncirii și pluralul munciri

24 oct.

a (se) boci

Verbul a (se) boci are o variantă intranzitivă și reflexivă, care înseamnă „a plânge tare (cu vaiete și strigăte)”, și o variantă tranzitivă – „a recita bocete la înmormântarea cuiva”. Obiceiul deplângerii morților, conform ritualului, a generat în limbajul comun un sens care se referă la plânsul intens, cu vorbe, hohote și vaiete.

Termenul pare a se fi obținut din boace, substantiv învechit și regional rezultat din latinescul vox, vocis, care este sinonim cu cuvânt, glas, grai, gură, termen, voce, vorbă. Verbul este echivalent cu a jeli, a (se) jelui, a (se) plânge, a (se) văita, iar antonimul menționat în dicționare pare a fi a chicoti.

Continuare »

14 sept.

„Ianthe! You are Call’d to Cross the Sea” de Walter Savage Landor

Ianthe! you are call’d to cross the sea!
A path forbidden me!
Remember, while the Sun his blessing sheds
Upon the mountain-heads,
How often we have watcht him laying down
His brow, and dropt our own
Against each other’s, and how faint and short
And sliding the support!
What will succeed it now? Mine is unblest,
Ianthe! nor will rest
But on the very thought that swells with pain.
O bid me hope again!
O give me back what Earth, what (without you)
Not Heaven itself can do—
One of the golden days that we have past,
And let it be my last!
Or else the gift would be, however sweet,
Fragile and incomplete.
Vrei, Ianthe, să treci marea? te îmbie
Cărarea-nchisă mie?
Când soarele se apleca-n înalt
Spre creasta munţilor,
Cum îl vegheam, cum ne-aplecam şi noi
Unul spre celălalt
Şi cât de lunecos era apoi
Sprijinul frunţilor!
Eu unul astăzi reazem n-am decât
Durere şi urât
Şi gânduri înmuiate în amar.
Redă-mi nădejdea iar!
Întoarnă-mi ce, fără făptura ta,
Nici cerul nu îmi poate da:
Încă o zi de aur – ea va fi,
În viaţa-mi, cea din urmă zi.
Altminteri, darul ce-l voi fi primit
N-ar fi desăvârşit.
Walter Savage Landor traducere de Leon Leviţchi

© 2024 blog.ro-en.ro