a încolţi
Verbul a încolţi se foloseşte, cu foarte puţine excepţii metaforice, numai la persoana a treia. Cel mai comun sens se referă la plante (seminţe, tuberculi, bulbi), atunci când dau colţ şi răsar din pământ, stabilind sinonimie cu a germina. Şi, dată fiind delicateţea fenomenului, verbul se poate referi – în mod similar – la idei, atitudini, sentimente care încep să se dezvolte, să se contureze, să prindă consistenţă, fiind deci sinonim cu a apărea, a se ivi, a se naşte, a înmuguri, a se deştepta, a se înfiripa.
Când vine însă vorba despre alte feluri de colţi, lucrurile se complică puţin, căci sensul propriu poate face trimitere la lumea animală – „a înfige colţii spre a muşca; a apuca cu colţii”. Pornind de aici, termenul mai are două accepţii, una având în vedere acţiunea de „a înconjura ameninţător din toate părţile (fără a da posibilitate de retragere)” ori de „a prinde (fie şi figurat) pe cineva la strâmtoare”. Cealaltă pune accentul pe duritatea unui atac verbal, vehement şi cu răutate, care poate produce răni dureroase.
Continuare »