Verbul a (se) hotărî este un derivat al substantivului hotar – ceea ce mi se pare foarte interesant, pentru că (într-un fel ciudat) nu văzusem legătura de sens dintre cele două cuvinte, până când nu mi-a scos-o la iveală dicționarul… Poate pentru că această accepție a termenului este deja învechită – „a stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar” sau „a se mărgini cu…, a fi vecin cu cineva”.

Sensurile mai des utilizate astăzi par a fi pierdut relația cu termenul de bază sau, în cel mai bun caz, aceasta a devenit metaforică. Înseamnă, în primul rând, „a alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre, a stabili cu fermitate”, idee completată cu o valoare tranzitivă folosită rar și construită cu dativul „a porunci cuiva să facă ceva”. Verbul se mai poate referi la „a fixa o dată sau un termen” sau la „a meni pe cineva pentru ceva”.

Sinonimele sunt numeroase și variate, în funcție de context: a alege, a circumscrie, a comanda, a condamna, a convinge, a (se) decide, a delimita, a demarca, a destina, a determina, a dispune, a fixa, a hărăzi, a hotărnici, a institui, a întocmi, a învecina, a limita, a marca, a mărgini, a meni, a orândui, a ordona, a osândi, a pecetlui, a pedepsi, a porunci, a preciza, a predestina, a preursi, a pronunța, a stabili, a statornici.

Continuare »

Verbul a vorbi face parte din familia lexicală a substantivului vorbă (de la care s-a și format), însemnând „a avea facultatea de a articula cuvintele, a folosi graiul articulat; a exprima prin cuvinte gânduri, sentimente, intenții”, stabilind sinonimie cu a grăi, a rosti, a spune, a zice. Varianta intranzitivă se referă la „a sta de vorbă” (a comenta, a discuta, a se întreține, a se înțelege, a se învoi, a se sfătui, a tăifăsui) ori la „a face o expunere; a ține un discurs”.

Există și o mulțime de sensuri adiacente – „a se adresa cuiva” ori „a se exprima într-o anumită limbă” ori „a-și spune cuvântul, a-și exprima voința”. Cele mai frumoase mi se par sensurile figurate, de pildă, felul în care toate lucrurile din jur și toate faptele noastre vorbesc despre noi („a face dovadă; a pleda în favoarea cuiva” – a adeveri, a atesta, a confirma). Pe lângă sinonimele menționate până acum, ar mai fi foarte, foarte, foarte multe regionalisme și arhaisme; aleg, la întâmplare, a blești, a glăsi, a băsădi, a turvini, a vorovi etc. Antonimul pare a fi unul singur – a tăcea.

Continuare »

Una dintre cele mai încântătoare descoperiri de dicţionar este verbul a adumbri, care îl depăşeşte cu mult în sonoritate pe mai des utilizatul a umbri. Diferenţele de semnificaţie nu sunt esenţiale, amândouă situându-se în sfera lui „a face/a ţine umbră” sau a lui „a se aşeza/adăposti la umbră”. În plan cromatic, înseamnă „a da/a căpăta o nuanţă mai închisă”, ori „a se întuneca/închide la culoare”; oarecum asemănător, în plan moral stabileste sinonimie cu a dezonora, a păta sau a compromite.

Similitudinea cu aşternerea umbrelor se foloseşte apoi, metaforic, în cazul tuturor lucrurilor (materiale sau mentale) care se zăresc nedesluşit, care se întunecă prin joc de lumină sau stare emoţională. „Umbre” pot fi duhurile şi fantomele, nălucile, dar şi oamenii foarte slabi şi bolnăvicioşi, la fel ca şi semnele abia perceptibile în tresăririle sau în zâmbetul cuiva; părerile, aparenţele şi iluziile sunt umbre ale sufletului nostru. Există în jur oameni cu un caracter fără umbră (corect, desăvârşit, pur), oameni care acţionează din umbră (fără a se arăta pe faţă), care stau în umbră pentru că sunt modeşti, sau care-i lasă pe ceilalţi în umbră prin strălucirea lor naturală, oameni care se tem şi de umbra lor sau oameni care fac umbră pământului degeaba.

Continuare »

Verbul a realiza înseamnă, în primul rând, „a aduce (ceva) la îndeplinire, a face să devină real, a transforma în fapt”, stabilind sinonimie cu a înfăptui, a atinge un scop, de pildă. Se mai pot realiza planuri, idei, obligaţii etc. Unul dintre sensurile speciale are legătură cu lumea artistică, referindu-se, mai întâi, la a crea, a plăsmui – o operă de artă. Pe de altă parte, verbul are şi o utilizare reflexivă – „a se dezvolta pe deplin, a-şi pune în valoare capacitatea de creaţie”, sinonim cu a se împlini, a se desăvârşi (despre o persoană, mai ales despre un artist).

Într-un mod foarte interesant, sensul acesta ce are legătură cu desăvârşirea este aşezat în dicţionare înaintea celui material, pecuniar – pe care, totuşi, oamenii îl folosesc mai des… Se poate referi, deci, la „a încasa preţurile (la mărfurile vândute)” ori a obţine, a dobândi, a câştiga (ceva). Pentru toate aceste sensuri, sinonimele sunt extrem de numeroase; exceptându-le pe cele deja menţionate, avem şi a adeveri, a ajunge, a alcătui, a concretiza, a efectua, a executa, a făuri, a inventa, a isprăvi, a îndeplini, a (se) produce, a săvârşi, a turna.

Continuare »

Verbul a (se) însura indică – numai din punctul de vedere al bărbaţilor – mariajul (se foloseşte, ca urmare, doar pentru bărbaţi) şi înseamnă „a (se) uni prin căsătorie (ori a face să se căsătorească) cu o persoană de sex femeiesc”, fiind echivalent cu a (se) căsători sau cu a (se) desholtei, putând fi folosit metaforic cu sensul de a (se) împreuna.

Verbul mai are, se pare, un sens, care se referă la „a repara încălţămintea, a pune căpute”, sinonim al lui a pingeli, a tălpui, a căputa, a încăputa. Evident, cele două accepţii pornesc din rădăcini etimologice diferite, acesta din urmă derivând, probabil, din latinescul *(in)solare, de la solum „talpă, sol, pământ” sau din sola „căpută”, cu prefixul în-.

Continuare »

Verbul a (se) împrumuta are o mulţime de utilizări. Nu neapărat pentru că are multe sensuri – dimpotrivă, fundamental înseamnă acelaşi lucru –, ci pentru că se pot împrumuta o mulţime de lucruri (şi o mulţime de bani, presupun). Se referă, pe de o parte, la „a da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit”, iar pe de altă parte, „a adopta cuvinte, obiceiuri” ale altcuiva, stabilind, prin extindere de sens, sinonimie cu a imita.

Atunci când vine vorba despre bani, termenul este echivalent cu a credita ori cu a (se) îndatora, având o serie de variante vechi sau regionale – a prumuta, a aprumuta, a scumpăra. Este interesant faptul că verbul are în vedere atât datul, cât şi luatul, dar şi faptul că, pentru sensurile metaforice ale cuvântului, se pierde condiţia restituirii („florile împrumută de la soare culorile lor”).

Continuare »