Rezultate

07 mart.

Emoţii „netraductibile”, pe care nu ştiaţi că le aveţi

De la „gigil” la „wabi-sabi” şi „tarab”, există multe cuvinte străine care desemnează emoţii fără echivalent în alte limbi. Învăţând să identificăm şi să le cultivăm, aceste experienţe ar putea să ne ofere o viaţă mai bogată.

Aţi simţit vreodată puţin „mbuki-mvuki” – nevoia irezistibilă de a vă smulge hainele de pe voi în timp ce dansaţi? Poate că e puţin „kilig” – sentimentul de agitaţie când vorbiţi cu o persoană pe care o simpatizaţi? Dar ce ziceţi de „uitwaaien” – care încapsulează efectele revitalizante ale plimbării în bătaia vântului? Aceşti termeni – din limbile bantu, taglog şi olandeză – nu au un echivalent direct în alte limbi, dar reprezintă experienţe emoţionale foarte precise.

Continuare »

31 ian.

Studii despre traducere şi literatura pentru copii

De la publicarea lucrărilor de pionerat ale lui Göte Klingberg, Riitta Oittinen şi Zohar Shavit în anii 1970 şi 1980, traducerea literaturii pentru copii a atras atenţia multor cărturari din variate domenii. Pe 19 octombrie (Bruxelles) şi 20 octombrie 2017 (Anvers), KU Liege şi Universitatea Anvers din Belgia organizează o conferinţă interdisciplinară pe tema „Studii despre traducere şi literatura pentru copii – Teme actuale şi perspective de viitor” cu scopul de a cerceta intersecţia dintre studiile despre traducere şi cele despre literatura pentru copii, dar şi să o ofere o situaţie a stadiului artei curentelor actuale în studiul despre literatura pentru copii în traducere şi să ia în considerare perspectivele de viitor din acest domeniu. Conferinţa are loc cu ocazia retragerii din activitate a prof. dr. Jan Van Coillie de la Universitatea din Liege, un pionier în acest domeniu de studiu. La conferinţă vorbesc. Gillian Lathey, Cecilia Alvstad, Emer O’Sullivan şi Jan Van Coillie.

Cum pot să contribuie conceptele, metodele şi temele folosite în studiul literaturii pentru copii la domeniul studiilor despre traducere? Ce întrebări legate de cercetare sunt ridicate de studierea cărţilor pentru copii din perspectiva studiilor despre traducere? Şi ce culoare potenţiale au fost deschise de curând sau au rămas încă nedezvăluite?

Continuare »

13 sept.

Cel puţin 10 termeni notabili adăugaţi în Oxford English Dictionary

Editorii Oxford English Dictionary aşteaptă şi urmăresc ani de zile înainte să ofere noilor termeni o şansă de a fi incluşi în dicţionar. Aşa că atunci când aceşti editori se decid să adauge cuvinte precum „squee” – argou de pe Internet care exprimă încântarea sau bucuria – ştim că nu e nimic „willy-nilly” (sau „shilly-shally”) legat de asta. Termenii au fost cântăriţi, măsuraţi şi desemnaţi a fi un eveniment notabil în istoria limbii engleze, oricât de caraghios ar suna.

Dincolo de „squee” (pe care editorii îl datează cu ocazia unei discuţii online despre personajele Ewoks din 1998), mulţi dintre cei mai interesanţi termeni vorbesc despre influenţa Internetului asupra limbii engleze. Luaţi de exemplu regionalisme ca „‘Merica” şi „fuhgeddaboudit”. Aceşti termeni glumeţi, care imită persoane sau situaţii sunt genul de cuvinte pe care oamenii le-au folosit în mare parte a timpului ca să comunice între ei. Dar acum, mulţumită reţelelor de socializare, îi scriem şi decidem cum îi ortografiem.

Continuare »

30 aug.

Australian National Dictionary se înnoieşte pentru prima oară în 28 de ani

Poate că termenii „bogan”, „firie” şi „checkout chick” sunt uzuali în conversaţie, dar până acum nu au fost introduşi în Australian National Dictionary. Dicţionarul a fost iniţial lansat în 1988 ca să înregistreze originile şi sensurile cuvintelor din engleza australiană şi în pofida faptului că a fost prima oară publicat cu aproape 30 de ani în urmă, nu a mai fost reînnoit substanţial cu o a doua ediţie până în prezent.

Au fost adăugate mai mult de 6.000 de cuvinte şi expresii, inclusiv o sută de termeni din limbile indigene. Expresiile personalităţilor şi termenii din cultura pop sunt, de asemenea, prezenţi, alături de expresii de renume din zona culinară: „battered savs”, „chocolate crackles” şi „fairy bread”.

Continuare »

21 iun.

Seminar despre Recuperarea Anglisticii în România

Universitatea din București organizează miercuri, 22 iunie 2016, începând cu ora 13:00, un seminar de diseminare a rezultatelor proiectului „Recuperarea Anglisticii în România” („RAR”). Proiectul este realizat în parteneriat cu Biblioteca Academiei Române, finanțat prin Mecanism Financiar SEE şi programul „Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural”. Evenimentul are loc în Sala Aula Magna, la parter, în incinta Facultății de Drept, Bd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46.

Conferința de închidere a proiectului se desfășoară vineri, 24 iunie 2016, începând cu ora 14:00, în Sala „Constantin Stoicescu”, etaj 1, tot în incinta Facultății de Drept.

Continuare »

07 iun.

Recuperarea Anglisticii în România

Proiectul Recuperarea Anglisticii în România (RAR) are ca scop să readucă în circuitul lecturii începuturile studierii limbii şi literaturii engleze în România. Din aceste volume digitizate de o echipă de entuziaşti a departamentului de Limba şi Literatura Engleză din cadrul Universităţii Bucureşti au de învăţat toţi cei care se ocupă de limba engleză (profesori, studenţi, elevi de toate vârstele), precum şi aceia care vor să ştie cum a început şi unde duce anglofonia în România.

Departamentul este în curs de a finaliza publicarea pe site-ul www.recuperareaanglisticii.ro a 250 de volume de anglistică ieşite de sub copyright. Site-ul s-a realizat cu minime fonduri europene (Norvegia, Lichtenstein şi Islanda) şi prin munca asiduă a câtorva membri pasionaţi ai Catedrei de Engleză, care au coordonat participarea studenţilor la proiect. Această resursă de cercetare gratuită e, de fapt, prima digitizare de fond de carte din România. Este vorba de un fond de carte de la Biblioteca Academiei şi Biblioteca Centrală Universitară.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro