Verbul a (se) ghida vine din limba franceză (guider) și înseamnă „a imprima o anumită mișcare unei piese mobile (doar dintr-o anumită direcție și între anumite limite), unui mecanism etc.” Sinonimele sunt mai curând asociate sensului figurat: a (se) călăuzi, a (se) conduce, a dirija, a duce, a îndrepta, a (se) îndruma, a (se) orienta, dar și a povățui, a sfătui.

Zilele astea, a apărut ocazia de a plimba prin București un grup de străini care ajunseseră aici pentru un schimb de experiență. Nu aveam neapărat ceva foarte clar în minte, dar era vorba de câteva ore spre seară, din momentul în care erau cazați la hotel, și de un traseu de zi care să le stârnească, în vreun fel, interesul și să-i facă a rămâne cu amintiri frumoase despre locurile acestea, pe care le vizitau în necunoștință de cauză și – cred eu – cu ceva idei preconcepute.

Nu e nevoie să mai spun că totul a ieșit bine și scopul a fost atins.

M-am trezit de câteva ori în viața asta în postura aceasta de ghid. Nu prea des și nici prea… profesional, dar m-am simțit bine și experiențele s-au dovedit a fi cu succes. Întotdeauna mi-a plăcut să călătoresc singură, iar eu cu mine m-am descurcat mereu la drum. E un pic altfel când experiențele altcuiva depind de tine, pentru că nu știi niciodată în ce măsură te ridici la nivelul așteptărilor.

Dar e pasionant să găsești, într-un loc, aspecte faine de evidențiat, să faci ceva presupuneri despre ce l-ar putea interesa pe celălalt, să construiești un traseu articulat și – mai ales, aș spune – să-i schimbi unui om percepția despre un loc. Și cred că nu e greu să faci pe cineva să-i placă Roma, ori Parisul, ori la Amsterdam. Cu Bucureștiul însă… e un pic cu totul altă istorie. Dar încep să fiu din ce în ce mai sigură (dovedit, chiar) că orașul acesta are potențial. Tot ce-i trebuie e un ghid bun.

Verbul a patetiza vine din limba franceză (pathétiser), este intranzitiv și e folosit mai ales în registrul livresc. Definițiile sunt două – „a pune patos (în ceva)” și „a exagera caracterul patetic”. Și cam asta este tot ce precizează dicționarele despre acest verb.

Pot să înțeleg și să apreciez primul sens al verbului. Puține lucruri care merită făcute în viața asta pot fi realizate fără dăruirea pătimașă de sine. Semnificația lui este înaltă, iar această dimensiune lipsește din multe aspecte ale vieții noastre de zi cu zi. Evident că nu toți avem destine excepționale, așa că poate părea ciudată afirmația că patosul ar fi un ingredient necesar al vieții… Și totuși. Când de frumoși sunt oamenii însuflețiți de pasiuni!

Continuare »

Jocul e fabricat în cel puțin 150 milioane de seturi în mai mult de 120 țări, iar mai bine de jumătate de britanici au jocuri de scrabble în casă. E bine spus că scrabble arată destul de bine la 70 de ani. Nu doar că nu a îmbătrânit de-a lungul timpului, dar abia dacă s-a schimbat vreun pic, regulile sale rămânând aproape identice din 1948, doar tablele de joc devenind mai elegante.

În anii 1930, Alfred Mosher Butts, arhitect cu jumătate de normă din New York, care se străduia să facă față Marii Recesiuni economice, s-a decis să combine cuvintele încrucișate și anagramele într-un singur joc. A determinat frecvența literelor analizând sute de copii ale ziarelor The New York Times, The New York Herald Tribune și The Saturday Evening Post.

După două încercări eșuate, cu ajutorul antreprenorului James Brunot, jucător avid, proiectul a fost redenumit Scrabble și a fost trimis producției de masă. Jocul a fost ales de gigantul Macy’s, iar în scurt timp cutiile s-au vândut chiar și de companiile care inițial îl respinseseră. Butts a trăit toată viața din drepturile de autor.

Continuare »

Toți suntem de acord că suntem din ce în ce mai dependenți de telefoanele smart, iar Cambridge Dictionary a declarat „nomophobia” cuvântul anului 2018, ales de utilizatorii săi.

Neologismul, folosit pentru prima oară în 2008, este frica sau îngrijorarea la ideea de a rămâne fără telefonul mobil sau de a nu putea să-l folosim. Cuvântul provine din amestecul silabelor care declară: “NO MObile PHOne phoBIA” (“fobia de a nu avea telefonul mobil”).

Termenul a surclasat propuneri ca “gender pay gap” (diferențe de remunerație în funcție de gen), “ecocide” (distrugerea mediului natural dintr-o zonă sau afectare severă a acestuia) și “no-platforming” (practica prin care se refuză cuiva o oportunitate de a-și face ideile sau credințele cunoscute public, deoarece consideri că aceste credințe sunt periculoase sau inacceptabile).

Continuare »

Numele lui David Lynch, Quentin Tarantino, Stanley Kubrick, Steven Spielberg, Frank Capra și Robert Altman, regizori și realizatori legende în lumea filmului, au fost transformate în adjective. Termeni ca „Lynchian”, „Tarantinoesque”, „Kubrickian”, „Spielbergian”, „Altmanesque” și „Capraesque” sunt acum oficial parte din lexiconul OED (Oxford English Dictionary).

Termenul „Lynchian” este definit drept “caracteristic, reminiscent sau imitație a lucrărilor lui David Lynch, care se remarcă prin juxtapunerea elementelor suprarealiste sau sinistre cu cadre lumești, din viața de zi cu zi și prin folosirea unor imagini vizuale care subliniază calitatea de reverie a unui mister sau o amenințare.”

Continuare »

În limba engleză, multe substantive se pot folosi și ca verb. Substantivul propriu „Google” nu face nici el excepție de la această regulă. „Caut pe Google” se poate traduce prin propoziția simplă „I am googling”.

Un cuvânt asemănător ca pronunțare, dar cu care Google ca verb nu are nimic în comun, este verbul „to goggle„, care înseamnă „a privi cu mirare” și al cărui substantiv corespondent, la plural, înseamnă ochelari de protecție („goggles”).

Aceste cuvinte atât de similare ca pronunție, dar și ca scriere, trebuie bine învățate în toate aspectele care le deosebesc, pentru că doar așa un asemenea enunț ar avea noimă și ar putea fi tălmăcit corect în românește: „I feel like goggling at you whenever I see you googling for a new pair of goggles.” („Îmi vine să mă uit la tine cu uimire de fiecare dată când te văd căutând pe Google câte o nouă pereche de ochelari de protecție.„)