30 nov.
„The World” de William Wordsworth
| The world is too much with us; late and soon, Getting and spending, we lay waste our powers: Little we see in Nature that is ours; We have given our hearts away, a sordid boon! This sea that bares her bosom to the moon; The winds that will be howling at all hours, And are up-gather’d now like sleeping flowers; For this, for everything, we are out of tune; It moves us not.—Great God! I’d rather be A Pagan suckled in a creed outworn; So might I, standing on this pleasant lea, Have glimpses that would make me less forlorn; Have sight of Proteus rising from the sea; Or hear old Triton blow his wreathèd horn. |
Prea vast ni-i universul; azi şi mâini, Luând şi dând, puterile ne scad; Din ea Natura prea puţin ne-a dat; Plătirăm scump pe ce suntem stăpâni. Sub lună despuiaţii mării sâni, Vântoasele ce sună neîncetat Par snop de flori dormind, înmănunchiat; Dar pentru-acestea prea suntem bătrâni, Nu ne uimesc… Aş vrea, mărite Zeu, Să fiu păgânul alăptat cu mit, Să pot zări, de-aici din plai, şi eu Tot ce m-ar face mai puţin mâhnit: Să-l văd călcând talazil pe Proteu, S-aud Tritoni cu cornul înflorit… |
| William Wordsworth | traducere de Tudor Dorin |