Rezultate

30 iul.

a dezinforma

Verbul a dezinforma mi-a atras atenţia zilele astea, când am stat cu ochii pe mass-media cu mai multă luare-aminte decât de obicei. Termenul se referă la „a informa greşit pe cineva”, dar – foarte important – presupune drept obligatorie intenţia celui care face acest lucru. Prin urmare, cuvântul are în vedere inducerea cuiva în eroare, prin furnizarea unei informaţii false, în mod tendenţios. Ceea ce înseamnă că unul dintre cele mai potrivite [sic!] medii în care se poate utiliza acest cuvânt este presa scrisă şi audiovizuală.

Continuare »

25 iun.

a perora

Verbul a perora vine din limba franceză, cu rădăcini vechi latineşti, şi are, în cea mai relaxată accepţie a termenului, sensul de „a vorbi mult”. Termenul peroraţie constituie, la origine, un element al discursului construit după toate regulile oratoriei. În afara acestei sfere însă, tonul adecvat pentru a cataloga un discurs drept „peroraţie” este unul însufleţit şi plin de emfază (afectare, atitudine nenaturală), asociat încercării (dezagreabile, chiar) de a convinge. Verbul este mai rar folosit cu valoare tranzitivă, când se referă la „a dezbate, a susţine cu înflăcărare, cu ardoare o problemă, o teză etc.”.

Continuare »

11 iun.

a opta

Verbul a opta este, de obicei, urmat de prepoziţia „pentru” şi se referă la „a prefera din două sau mai multe lucruri, soluţii, situaţii etc. pe cea considerată mai convenabilă; a se decide în favoarea cuiva sau a ceva”. Termenul este sinonim cu a alege sau a se pronunţa (pentru), iar folosirea lui pare să aibă în vedere lucruri, persoane sau situaţii care nu se pot obţine sau face în acelaşi timp. Are aer mai nou, iar contextele de utilizare nu sunt prea numeroase.

Mie întotdeauna cuvântul ăsta mi s-a părut lipsit de agresivitate şi tensiune. Calm, relaxat, calculat. Nu mă aruncă în neagră deprimare cum face alegerea, nu-mi inspiră nici responsabilitatea votării, nici seriozitatea pronunţării. Pare mai echilibrat şi implică, într-o mai mare măsură (am eu impresia), preferinţa personală. Sigur, probabil exagerez puţin, că specia umană amestecă un strop de dramă în orice, dar eu aşa îl simt.

Continuare »

30 mai

What are these?

Folosirea pluralului

29 mai

Articolul

Folosirea corectă a articolului

09 mai

Pronumele subiect

Folosirea cu verbul „to be”

© 2024 blog.ro-en.ro