Rezultate

19 dec.

a revedea

Nu ştiu de ce întotdeauna mi s-a părut că verbul a revedea are doar conotaţii pozitive. Este adevărat că putem spune „la revedere” în foarte multe feluri şi cu intenţii diverse, iar acestea pot fi – ce ciudat! – ultimele cuvinte pe care doi oameni şi le spun. Dacă urmează însă o revedere, asta îmi pare neapărat o reîntâlnire plănuită, o regăsire dorită şi aşteptată. În altă ordine de idei, acţiunea aceasta poate presupune o revizuire, o recapitulare, o repetare a unor cunoştinţe dobândite anterior. Până la urmă însă, indiferent de motivele pentru care revedem lucruri sau oameni, toate se nasc din necesitatea noastră de a cerceta din nou, de a reexamina, de a ajusta propriul sistem de judecăţi şi de a ne recalibra concluziile. Lucrul acesta se face obligatoriu prin ieşirea de sub puterea vremii şi situarea în alt context. Este necesară în viaţă asumarea unei distanţe – fie ea în spatiu sau timp, căci modificarea perspectivei duce uneori la o mai bună înţelegere a lucrurilor, tot astfel cum (paradoxal) căderile şi eşecurile ne determină forţa psihică. Şi (vorbind de relaţiile cu ceilalţi), revederile din când în când cu cei dragi sunt, fără îndoială, dintre cele mai importante momente ale sufletelor noastre, motiv pentru care zile binecuvântate precum Crăciunul se transformă în sărbători…

Continuare »

31 oct.

a invidia

Verbul a invidia are o interesantă problemă de semnificaţie, necesitând situarea în acelaşi sistem de referinţă pentru a fi perceput la fel de către doi vorbitori diferiţi. Eu, de exemplu, nu-l găsesc deloc negativ, iar sentimentul căruia îi dă substanţă nu-mi pare în niciun fel distructiv. Nu toată lumea gândeşte aşa, iar dogma bisericească ne spune clar că invidia este unul dintre păcatele capitale. M-am întrebat – firesc – de unde apare diferenţa la nivel lingvistic între cele două percepţii. Şi am descoperit în dicţionare că verbul acesta are două serii sinonimice. Luăm pe de o parte a vrea, a dori, a pofti – ceva ce aparţine altcuiva, care ar putea deveni achiziţie personală prin muncă (dacă are valoare materială) sau devenire (dacă e o calitate de dobândit). Pe de altă parte, notăm a pizmui, a râvni, a zavistui – cele care presupun, cu adevărat, o serie de frustrări pe care, odată dezmorţite în suflet, cu greu le mai poţi canaliza spre ceva luminos sufleteşte. Presupun că undeva în mentalul fiecăruia dintre noi se face o alegere subconştientă asupra uneia dintre cele două accepţii ale termenului, iar de aici se nasc diferenţele între reacţiile noastre în raportarea la acest cuvânt.

Continuare »

06 iul.

„Sara pe deal” de Mihai Eminescu

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.
‘Tis eve on the hillside, the bagpipes are distantly wailing,
Flocks going homewards, and stars o’er the firmament sailing,
Sound of the bubbling spring sorrow’s legend narrating,
And beneath a tall willow for me, dear one, you are waiting.


Continuare »

27 iun.

a metaforiza

A metaforiza este un verb care se foloseşte rar şi are o semnificaţie oarecum specializată, referindu-se la „a folosi mult metafore, a vorbi în metafore” sau „a da unui cuvânt/cuvintelor valoare metaforică”. Există, bineînţeles, şi substantivul metaforizare, dar n-am găsit nicăieri vreun sinonim pentru aceşti termeni, iar despre antonime n-am nicio idee. Poate doar ceva care să aibă în vedere sporirea expresivităţii vorbirii ori, dimpotrivă, absenţa oricărei expresivităţi, banalizarea exprimării.

Continuare »

07 mart.

a picoti

Nu pot spune cât de mult îmi place verbul a picoti, cum sună el aşa, somnoros şi şmecheros, pe furatele. E format prin derivare dintr-un alt verb – a pica, pe care-l îndulceşte puţin sufixul -oti, referindu-se la „a aţipi (cu intermitenţe) şezând sau stând în picioare” şi stabilind sinonimie cu a dormita, a moţăi, a somnola şi a piroti.

La mine, acesta este un verb „de sezon”. Când mi-e lumea mai dragă, mă pomenesc că-s precum un greier care-şi doarme pe mustăţi, şi cine ce treabă are cu sforăirile-n barbă ale Domniei Sale. Soarele frumos de primăvară reuşeşte să-şi facă magia numai şi numai dimineaţa, când mă trezesc uşor şi dau cu nasul în ceaşca de cafea.

Continuare »

02 mart.

„The Passing Strange” de John Masefield

Out of the earth to rest or range
Perpetual in perpetual change,
The unknown passing through the strange.
Din glie în colindă ori popas,
Perpetuă schimbare, iute pas,
Ocultul fără chip şi fără glas.


Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro