Rezultate

31 oct.

a invidia

Verbul a invidia are o interesantă problemă de semnificaţie, necesitând situarea în acelaşi sistem de referinţă pentru a fi perceput la fel de către doi vorbitori diferiţi. Eu, de exemplu, nu-l găsesc deloc negativ, iar sentimentul căruia îi dă substanţă nu-mi pare în niciun fel distructiv. Nu toată lumea gândeşte aşa, iar dogma bisericească ne spune clar că invidia este unul dintre păcatele capitale. M-am întrebat – firesc – de unde apare diferenţa la nivel lingvistic între cele două percepţii. Şi am descoperit în dicţionare că verbul acesta are două serii sinonimice. Luăm pe de o parte a vrea, a dori, a pofti – ceva ce aparţine altcuiva, care ar putea deveni achiziţie personală prin muncă (dacă are valoare materială) sau devenire (dacă e o calitate de dobândit). Pe de altă parte, notăm a pizmui, a râvni, a zavistui – cele care presupun, cu adevărat, o serie de frustrări pe care, odată dezmorţite în suflet, cu greu le mai poţi canaliza spre ceva luminos sufleteşte. Presupun că undeva în mentalul fiecăruia dintre noi se face o alegere subconştientă asupra uneia dintre cele două accepţii ale termenului, iar de aici se nasc diferenţele între reacţiile noastre în raportarea la acest cuvânt.

Continuare »

08 aug.

a cumpăra

Verbul a cumpăra înseamnă, în sens propriu, „a intra în posesiunea unui lucru, plătind contravaloarea lui cu bani”. Termenul este, deci, folosit în primul rând cu referire la obiecte şi lucruri care pot fi obţinute contra plată. Din acest punct de vedere, sinonimele sunt relativ numeroase: a achiziţiona, a lua, a procura, a târgui; dicţionarele precizează şi regionalisme – a surzui, şi arhaisme – a neguţa, a scumpăra. Un sens mai rar utilizat face trimitere la capacitatea de a „cumpăra” din ochi, adică de a examina, a aprecia, a preţălui, a calcula, a evalua, a măsura, a socoti. Operaţiunea se face pentru a estima o eventuală valoare, scopul fiind acela de a nu se lăsa înşelat, căci, până la urmă, nu e problema vânzătorului dacă-i „cumperi mâţa-n sac”.

Continuare »

01 aug.

a (se) odihni

Verbul a (se) odihni face parte dintre cele frumoase, de vacanţă, pe care le iubim. Desigur, se poate referi şi la perioade mai scurte de timp, dar nu intru acum în detalii. Explicaţia de bază precizează „a întrerupe temporar o activitate pentru a-și recâștiga energia, pentru a se reface”, însă termenul poate descrie şi starea propriu-zisă, aceea de „a se afla, a fi în repaus, a se repauza”. Scopul este acelaşi, de restabilire a forţelor fizice sau intelectuale, prin absenţa unei activităţi pe care o numim, în general, muncă.

În anumite circumstanţe, verbul are în vedere acţiunea unei alte persoane, care ar avea puterea şi capacitatea de „a lăsa să stea la odihnă, a pune la repaus, a da ori a oferi cuiva oferi odihnă”, însemnând, printr-o extindere de sens interesantă, „a adăposti, a găzdui”. Două expresii frumoase mi-au atras atenţia: pe odihnit(e) – adică „după un interval de odihnă, fără oboseală, fără zor, comod, ori în linişte, în tihnă” şi a odihni bucatele/mâncarea – „a se odihni după prânz, a-şi face siesta”.

Continuare »

27 iul.

„The Ecstasy” de John Donne

Where, like a pillow on a bed,
A pregnant bank swell‘d up, to rest
The violet‘s reclining head,
Sat we two, one another‘s best.
Acolo unde, ca o pernă-n pat,
Poiana se umfla pentru-a susține
Al purei violete cap plecat,
Unul comoară celuilalt, cu tine


Continuare »

06 iul.

„Sara pe deal” de Mihai Eminescu

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.
‘Tis eve on the hillside, the bagpipes are distantly wailing,
Flocks going homewards, and stars o’er the firmament sailing,
Sound of the bubbling spring sorrow’s legend narrating,
And beneath a tall willow for me, dear one, you are waiting.


Continuare »

03 ian.

a boteza

Verbul a boteza face parte dintre acelea care confirmă interesanta coincidenţă a momentului formării poporului român cu cel al creştinării sale. Termenul face parte din fondul vechi al limbii şi a apărut prin evoluţie firească din latinescul „batizare-baptizare”, desemnând acţiunea de a supune sau a se supune botezului. Cel care o realizează este, pe de o parte, preotul care oficiază ceremonia de creştinare, iar pe de altă parte, cel care are calitatea de naş sau naşă pentru copil. Ritualul presupune primirea în rândul credincioşilor a unui nou-născut, prin atribuirea unui nume întru Hristos, dar aceasta nu este singura circumstanţă în care se utilizează termenul. Una dintre celelalte situaţii are, de asemenea, valenţe religioase, şi se referă la stropirea cu agheasmă a credincioşilor şi a caselor lor de către preot, cu prilejul unor slujbe sau sărbători bisericeşti.

Numitorul comun al tuturor sensurilor pe care le acumulează cuvântul pare să fie prezenţa apei, pentru că odată ieşiţi din sfera sacră, orice udare sau stropire poate purta, în sens mai mult sau mai puţin ironic, denumirea de „botez”, la fel ca şi orice încercare de a da un nume (de batjocură), un supranume sau o poreclă. În ultimă instanţă, simpla amestecare cu apă a laptelui, a vinului sau a rachiului, pentru a câştiga un ban în plus are, în limbaj familiar şi ironic, aceeaşi denumire.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro