11 iul.
„Seascape” de Francis Brett Young
| Over that morn hung heaviness, until, Near sunless noon, we heard the ship’s bell beating A melancholy staccato on dead metal; Saw the bare-footed watch come running aft; Felt, far below, the sudden telegraph jangle Its harsh metallic challenge, thrice repeated: ‘Stand to. Half-speed ahead. Slow. Stop her!’ They stopped. The plunging pistons sank like a stopped heart: She held, she swayed, a hulk, a hollow carcass Of blistered iron that the grey-green, waveless, Unruffled tropic waters slapped languidly. |
Despovărați de zorii grei și-ncinși De-amiaza fără soare, -am auzit Bătaia clopotului de pe vas: Un trist stacatto pe metalul mort; Spre pupa, cartul alerga desculț, Jos telegraful clănțănea grozav Și ordona-ntreit: “La post! Jum’ate Viteză înainte! ‘Ncet! Stopați!” Și au stopat. Pistoanele adânci Au încetat, ca inima, să bată Și vasul a tăcut, s-a unduit, Schelet de bășicate fiare, Lins De sure, blânde ape tropicale. |