| Şi dacă ramuri bat în geam Şi se cutremur plopii, E ca în minte să te am Şi-ncet să te apropii. |
And if the branches tap my pane And the poplars whisper nightly, It is to make me dream again I hold you to me tightly. |
| Was it the proud full sail of his great verse Bound for the prize of all-too-precious you That did my ripe thoughts in my brain inhearse, Making their tomb the womb wherein they grew? |
Semeţ întinde vela poeziei cel ce de preţul tău este legat, cum gândului închis în creier fie-i mormânt, matricea care l-a-nălţat. |
| Was it his spirit, by spirits taught to write Above a mortal pitch, that struck me dead? No, neither he nor his compeers by night Giving him aid my verse astonished |
Ce spirite pe creste i-au dus firea încât lovit de moarte-n faţă-i sunt? Nici el, nici fraţii lui de nicăierea n-or să-mi uimească versul care-l cânt. |
| He nor that affable familiar ghost Which nightly gulls him with intelligence, As victors, of my silence cannot boast; I was no sick of any fear from thence. |
Nici el, nici nobilele lui vedenii care-i înşeală ochii-n asfinţit n-or să-mi învingă linişti şi muţenii, nicicând de teama lor n-am suferit. |
| But when your countenance filled up his line, Then lacked I matter; that enfeebled mine. |
Când versu-i umpli lui, cu inspirare, al meu rămâne fără de suflare. |
| William Shakespeare | traducere de Gheorghe Tomozei |
| Dintr-alte ţări, de soare pline, Pe unde-aţi fost şi voi străine, Veniţi, dragi păsări, înapoi Veniţi cu bine! De frunze şi de cântec goi, Plâng codrii cei lipsiţi de voi. |
From sunny countries and skies blue From which last automn-tide you flew, Return, dear birds, where you belong, Most welcome, you! The woods, bereft of leaf and song, Weep for they have missed you too long. |
| Heap cassia, sandal-buds stripes Of labdanum, and aloe-balls, Smear’d with dull nard an Indian wipes From out her hair: such balsam falls Down sea-side mountain pedestals, From tree-tops where tired winds are fain, Spent with the vast and howling main, To treasure half their island-gain. |
Din cassia, santal înmugurind, fâşii De-aloes şi labdanum când şi când, Sau nard ce-o indiancă risipi Din părul ei: acest balsam căzând Din piedestal de munţi spre-al mării rând, Din vârf de pomi când adieri se-nclin, Risipă-i unei largi, vuinde mâini, Comornicind al insulei preaplin. |
| And strew faint sweetness from some old Egyptian’s fine worm-eaten shroud Which breaks to dust when once unroll’d; Or shredded perfume, like a cloud From closet long to quiet vow’d, With moth’d and dropping arras hung, Mouldering her lute and books among, As when a queen, long dead, was young. |
Împrăştiind dulceag leşin precum Vechi giulgii egiptene care praf Se fac dacă le desfăşori acum; mireasmă spulberată ca un vraf De nori, din loc închis, tăcut; canaf Urzit, de molii ros, ce-atârnă smult, Cum prin lăute putrezind şi cărţi ascult Juna regină ce-a murit demult. |
| Robert Browning | traducere de Grete Tartler |
| Poezia este ochiul care plânge. Ea este umărul care plânge, ochiul umărului care plânge. Ea este mâna care plânge, ochiul mâinii care plânge. Ea este ţapa care plânge, ochiul călcâiului care plânge. O voi, prieteni, poezia nu este lacrimă ea este însuşi plânsul, plânsul unui ochi neinventat, lacrima ochiului celui care trebuie să fie frumos, lacrima celui care trebuie să fie fericit. |
Poetry is the weeping eye it is the weeping shoulder the weeping eye of the shoulder it is the weeping hand the weeping eye of the hand it is the weeping soul the weeping eye of the heel. Oh, you friends, poetry is not a tear it is the weeping itself the weeping of an uninvented eye the tear of the eye of the one who must be beautiful of the one who must be happy. |
| Nichita Stănescu | Traducere de Thomas Carlson & Vasile Poenaru |
| Când însuşi glasul gândurilor tace, Mă-ngână cântul unei dulci evlavii – Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei? Din neguri reci plutind te vei desface? |
When e’en the inner voice of thought is still, And does some sacred chant my soul endear, ‘Tis then I call to thee; but will you hear? Will from the floating mists your form distil? |
| Puterea nopţii blând însenina-vei Cu ochii mari şi purtători de pace? Răsai din umbra vremilor încoace, Ca să te văd venind – ca-n vis, aşa vii! |
Will night its tender power of wonder rear And your great, peaceful eyes their light fulfil, That of the rays that bygone hours spill To me as in a dream you do appear? |
| Cobori încet… aproape, mai aproape, Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă, A ta iubire c-un suspin arat-o, |
But come to me… come near, come still more near… Smiling you bend to gaze into my face While does your sigh gentle love make clear. |
| Cu geana ta m-atinge pe pleoape, Să simt fiorii strângerii în braţe – Pe veci pierduto, vecinic adorato! |
Upon my eyes I feel you lashes’ trace, O love, for ever lost, for ever dear, To know the aching thrill of your embrace! |
| Mihai Eminescu | traducere de Corneliu M. Popescu |
© 2026 blog.ro-en.ro