| Pe lângă plopii fără soţ Adesea am trecut; Mă cunoşteau vecinii toţi – Tu nu m-ai cunoscut. |
Down where the lonely poplars grow How often have I erred; My steps that all the neighbours know You only have not heard. |
| Ea stă plictisită şi foarte frumoasă părul ei negru este supărat mâna ei luminoasă demult m-a uitat, – demult s-a uitat şi pe sine cum atârnă pe ceafa scaunului. |
She remains bored and very beautiful her black hair is angry, her bright hand for ages now has forgotten me,- for ages too has forgotten itself, hanging as it has from the neck of a chair. |
| Eu mă înec în lumine şi scrişnesc în crugul anului. Îi arăt dinţii din gură, dar ea ştie că eu nu râd, dulcea luminii faptură mie, pe mine mă înfăţişează pe când ea stă plictisită şi foarte frumoasa şi eu numai pentru ea trăiesc în lumea fioroasă de sub ceresc. |
In the lights I drown myself, set my jaws against the coursing of the year. I reveal my teeth to her but she understands this is no smile- sweet, illuminated creature she reveals myself to me while she remains bored and very beautiful and for her alone I live in the appalling world of this inferior heaven. |
| How can I, that girl standing there, My attention fix On Roman or on Russian Or on Spanish politics? Yet here’s a travelled man that knows What he talks about, And there’s a politician That has both read and thought, And maybe what they say is true Of war and war’s alarms, But O that I were young again And held her in my arms |
Cum oare să mai fiu atent Privind această fată La Roma, Spania, Rusia şi Politica lor toată? Dar colo-i un bărbat umblat, El ştie ce vorbeşte, Dincoace-un politician Ce gândeşte şi citeşte, Şi poate-aşa-i cum ne-alarmează, Războaie prevestind – Dar o! dac-aş fi tânăr iar, Pe Ea la piept s-o prind! |
| W.B.Yeats | traducere de Grete Tartler |
| Shall I compare thee to a summer’s day? Thou art more lovely and more temperate. Rough winds do shake the darling buds of May, And summer’s lease hath all too short a date. |
Să te asemăn cu o zi de vară? Frumuseţe şi balanţă ai mai mult. În mai, ades furtuni muguri doboară, Iar verile-s prea scurte, şi-n tumult. |
| Sometime too hot the eye of heaven shines, And often is his gold complexion dimm’d; And every fair from fair sometime declines, By chance or nature’s changing course untrimm’d; |
De multe ori cerescul ochi prea arde, Sau ceţuri auriul chip l-au şters, Şi ce-i frumos din frumuseţe scade Întâmplător, sau de-al naturii mers. |
| But thy eternal summer shall not fade Nor lose possession of that fair thou ow’st; Nor shall Death brag thou wander’st in his shade, When in eternal lines to time thou grow’st: |
Dar veşnica ta vară nu se duce, Minunea chipului tu n-o să-ţi schimbi, Nu te umbreşte moartea-ntre năluce Când în eterne versuri creşti în timp. |
| So long as men can breathe or eyes can see, So long lives this, and this gives life to thee. |
Cât mai respiră-n lume om, cât ochiu-nvaţă, Trăi-va şi acest poem şi-ţi va da viaţă. |
| William Shakespeare | traducere de Grete Tartler |
| Whose woods these are I think I know. His house is in the village though; He will not see me stopping here To watch his woods fill up with snow. |
A cui pădure-i, cred a şti. Dar casa lui nu e pe-aci, N-o să mă vadă cum opresc Privind la ninsele-i stihii. |
| My little horse must think it queer To stop without a farmhouse near Between the woods and frozen lake The darkest evening of the year. |
Măruntu-mi cal s-o minuna De ce am mas altundeva, Nu-n sat, ci în păduri, spre lac, În noaptea iernii cea mai grea. |
| He gives his harness bells a shake To ask if there is some mistake. The only other sound’s the sweep Of easy wind and downy flake. |
Scutură frâie şi zăbală, De ce-am oprit, din ce greşeală, Şi altceva nu se aude Decât, prin vânt, neaua domoală. |
| The woods are lovely, dark and deep. But I have promises to keep, And miles to go before I sleep, And miles to go before I sleep. |
Plăcuţi sunt codrii, adânci, târzii, Dar ce-am promis am a-mplini, Şi mult de mers până a dormi, Şi mult de mers până a dormi. |
| Robert Frost | traducere de Grete Tartler |
| El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete. Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi. El a întins spre mine o ramură ca un braţ. Eu am întins spre el braţul ca o ramură. El şi-a înclinat spre mine trunchiul ca un măr. Eu am inclinat spre el umărul ca un trunchi noduros. Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând ca sângele. Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva. Eu am trecut prin el. El a trecut prin mine. Eu am rămas un pom singur. El un om singur. |
He offered me a leaf like a hand with fingers. I offered him a hand like a leaf with teeth. He offered me a branch like an arm. I offered him my arm like a branch. He tipped his trunk towards me like a shoulder. I tipped my shoulder to him like a knotted trunk. I could hear his sap quicken, beating like blood. He could hear my blood slacken like rising sap. I passed through him. He passed through me. I remained a solitary tree. He a solitary man. |
© 2026 blog.ro-en.ro