24 iun.
„De dragoste” de Nichita Stănescu
| Ea stă plictisită şi foarte frumoasă părul ei negru este supărat mâna ei luminoasă demult m-a uitat, – demult s-a uitat şi pe sine cum atârnă pe ceafa scaunului. |
She remains bored and very beautiful her black hair is angry, her bright hand for ages now has forgotten me,- for ages too has forgotten itself, hanging as it has from the neck of a chair. |
| Eu mă înec în lumine şi scrişnesc în crugul anului. Îi arăt dinţii din gură, dar ea ştie că eu nu râd, dulcea luminii faptură mie, pe mine mă înfăţişează pe când ea stă plictisită şi foarte frumoasa şi eu numai pentru ea trăiesc în lumea fioroasă de sub ceresc. |
In the lights I drown myself, set my jaws against the coursing of the year. I reveal my teeth to her but she understands this is no smile- sweet, illuminated creature she reveals myself to me while she remains bored and very beautiful and for her alone I live in the appalling world of this inferior heaven. |