blog.ro-en.ro » Poezie

Arhiva categoriei 'Poezie'

03 oct.

„Falling Asleep” de Siegfried Sassoon

Voices moving about in the quiet house: Thud of feet and a muffled shutting of doors: Everyone yawning. Only the clocks are alert.	Glasuri stârnite în casa tăcută; Tropot de tălpi și uși închise fără zgomot; Cască toți. Numai perdelele sunt vioaie.
Out in the night there’s autumn-smelling gloom Crowded with whispering trees; across the park A hollow cry of hounds like lonely bells: And I know that the clouds are moving across the moon; The low, red, rising moon. Now herons call And wrangle by their pool; and hooting owls Sail from the wood above pale stooks of oats.	Afară, mirosind a toamnă, un întuneric Ticsit de pomi șoptitori; în parc, Lătrat surd de câini, ca dangătele stinghere; Iar eu știu că norii se-aleargă pe lună, Pe luna ce răsare undeva jos, roșie, bâtlanii țipă Și se sfădesc lângă lac; bufința strigă Plutind dinspre pădure peste stoguri de ovăs.
Waiting for sleep, I drift from thoughts like these; And where to-day was dream-like, build my dreams. Music … there was a bright white room below, And someone singing a song about a soldier, One hour, two hours ago: and soon the song Will be ‘last night’: but now the beauty swings Across my brain, ghost of remembered chords Which still can make such radiance in my dream That I can watch the marching of my soldiers, And count their faces; faces; sunlit faces.	Aștept somnul, părăsind asemenea gânduri Și țesându-mi visele acolo unde azi a fost un basm. Muzică… la parter era o odaie frumoasă și albă, Cineva cânta despre un soldat, Acum un ceas-două; cântectul, curând, Va fi “aseară”; acum însă frumusețea Îmi flutură prin minte – strigoi de acorduri Pe care le mai înfiripă; și acestea aduc Atâta lumină în visele mele Că-i văd pe soldați cum pășesc rânduri-rânduri Și fețele lor însorite le văd, Le văd și le număr.
Falling asleep … the herons, and the hounds…. September in the darkness; and the world I’ve known; all fading past me into peace.	Adorm… Bâtlanii și dulăii… Septembrie pe întuneric; lumea Ce-o știu; pe lângă mine toate trec, Apoi se sting în pace.
Siegfried Sassoon	traducere de Leon Levițchi

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!

26 sept.

„Lament” de Frank Stuart Flint

The young men of the world
Are condemned to death.
They have been called up to die
For the crime of their fathers.

Ai lumii tineri
Sunt osândiți la moarte.
Au fost chemați să moară
Pentru a taților ticăloșie.

Continuare »

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!

19 sept.

„Horses” de Edwin Muir

Barely a twelvemonth after
The seven days war that put the world to sleep,
Late in the evening the strange horses came.
By then we had made our covenant with silence,
But in the first few days it was so still
We listened to our breathing and were afraid.
On the second day
The radios failed; we turned the knobs; no answer.
On the third day a warship passed us, heading north,
Dead bodies piled on the deck. On the sixth day
A plane plunged over us into the sea. Thereafter
Nothing. The radios dumb;
And still they stand in corners of our kitchens,
And stand, perhaps, turned on, in a million rooms
All over the world. But now if they should speak,
If on a sudden they should speak again,
If on the stroke of noon a voice should speak,
We would not listen, we would not let it bring
That old bad world that swallowed its children quick
At one great gulp. We would not have it again.
Sometimes we think of the nations lying asleep,
Curled blindly in impenetrable sorrow,
And then the thought confounds us with its strangeness.
The tractors lie about our fields; at evening
They look like dank sea-monsters couched and waiting.
We leave them where they are and let them rust:
‘They’ll molder away and be like other loam.’
We make our oxen drag our rusty plows,
Long laid aside. We have gone back
Far past our fathers’ land.
And then, that evening
Late in the summer the strange horses came.
We heard a distant tapping on the road,
A deepening drumming; it stopped, went on again
And at the corner changed to hollow thunder.
We saw the heads
Like a wild wave charging and were afraid.
We had sold our horses in our fathers’ time
To buy new tractors. Now they were strange to us
As fabulous steeds set on an ancient shield.
Or illustrations in a book of knights.
We did not dare go near them. Yet they waited,
Stubborn and shy, as if they had been sent
By an old command to find our whereabouts
And that long-lost archaic companionship.
In the first moment we had never a thought
That they were creatures to be owned and used.
Among them were some half a dozen colts
Dropped in some wilderness of the broken world,
Yet new as if they had come from their own Eden.
Since then they have pulled our plows and borne our loads
But that free servitude still can pierce our hearts.
Our life is changed; their coming our beginning.

După războiul scurt de șapte zile
Ce toropise lumea, peste-un an,
Sosiră și ciudații cai.
Noi încheiasem pace cu tăcerea,
Dar la-nceput ne ascultam răsuflul
Și ne-ngrozeam – prea amuțise totul.
A doua zi degeaba răsuceam
La radio butoanele. ‘Ntr-a treia
Trecu pe lângă noi un vas de luptă
Cu morți morman pe punte. Într-a șasea
Un avion se prăbuși în mare.
Și radiourile nu vorbeau.
Mai stau și astăzi prin bucătării
Și poate că-au rămas de-atunci deschise
În milioane de-ncăperi din lume.
Dar dacă ar vorbi acum,
Dacă deodată ar vorbi din nou,
Dacă o voce ar vorbi la prânz,
Noi n-am mai asculta, n-am vrea să-nvie
Urâta lume veche, lumea care, hâlpav,
Și-a înghițit copiii. Nu mai vrem.
Popoarele, ne spunem câteodată,
Au adormit, chircite de durere,
Și gândul ni se pare nebunesc.
Pe câmpuri zac tractoare; noaptea
Par niște monștri-ai apelor la pândă.
Noi le lăsăm să ruginească-acolo:
“Și ele-au să se-ntoarcă în pământ”.
Din nou îi înjugăm pe boi la pluguri
De mult uitate. Ne înapoiem
Hăt dincolo de vetrele străbune.
Și, iată, spre sfârșitul verii,
Veniră-ntr-un târziu ciudații cai.
Pe drum, departe,-am auzit
Un tropot, apoi – liniște, apoi din nou,
Dinspre-o răspântie, un tropot-tunet.
Și capetele lor erau
Ca un talaz surpat, spăimântător.
Vândusem caii noștri încă-n vremea
Bunicilor, spre-a cumpăra tractoare.
Acum ni se păreau la fel de stranii
Ca fabuloșii armăsari din herburi
Sau antice picturi cu cavaleri.
Ne era teamă să ne-apropiem.
Dar caii așteptau, fricoși și dârzi,
Parcă trimiși de o poruncă veche
Să afle unde-am rătăcit și dacă
Frăția milenară ne-o mai amintim.
La început nu ne-am gândit că sunt
Făpturi ce pot fi bunuri de priință.
Iar printre ei erau și câțiva mânji
Fătați în vreun pustiu al lumii sparte,
Dar parcă scoși dintr-un Eden al lor.
De-atunci trag pluguri, duc poveri.
Dar servitutea lor mărinimoasă
Ne săgetează inimile. Viața ni-e schimbată;
Sosirea lor e începutul nostru.

Edwin Muir

traducere de Leon Levițchi

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!

12 sept.

„The Path” de Edward Thomas

Running along a bank, a parapet
That saves from the precipitous wood below
The level road, there is a path. It serves
Children for looking down the long smooth steep,
Between the legs of beech and yew, to where
A fallen tree checks the sight: while men and women
Content themselves with the road and what they see
Over the bank, and what the children tell.
The path, winding like silver, trickles on,
Bordered and even invaded by thinnest moss
That tries to cover roots and crumbling chalk
With gold, olive, and emerald, but in vain.
The children wear it. They have flattened the bank
On top, and silvered it between the moss
With the current of their feet, year after year.
But the road is houseless, and leads not to school.
To see a child is rare there, and the eye
Has but the road, the wood that overhangs
And underyawns it, and the path that looks
As if it led on to some legendary
Or fancied place where men have wished to go
And stay; till, sudden, it ends where the wood ends.

De-a-lungul unui mal – un parapet
Ce cruță drumul de pădurea deasă –
Se-ntinde o cărare. De aici,
Copii privesc în josul coastei line
Pe după ulmi și tise, până dau
De pomul prăvălit; bărbați, femei
Se mulțumesc cu cât văd peste mal,
Cu drumul și cu ce le spun copiii.
Cărarea, cum e firul de beteală,
Cotește străjuită de mușchi crud
Ce vrea s-acopere bușteni și steiuri
Cu aur și smarald. Dar e-n zadar.
Copiii îl tocesc. Bătut e malul
Și mușchiul, an de an, se argintează
Sub pașii copilașilor grăbiți.
Nu, drumul n-are case, n-are școală,
Arar mai vezi pe-aici vreun prichindel.
În față, drumul, sihla prăvălită
Și tot ce-i dedesubt; cărarea pare
Că duce spre o țară de legendă,
Sau undeva unde ai vrea s-ajungi
Și să rămâi; dar ea sfârșește-acolo
Unde sfârșește și pădurea verde.

Edward Thomas

traducere de Veronica Focșăneanu

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!

05 sept.

„Snake” de D.H. Lawrence

A snake came to my water-trough
On a hot, hot day, and I in pyjamas for the heat,
To drink there.

La jghebul meu un șarpe poposi
Pe-un soare crâncen când, în pijama,
Voisem să-mi astămpăr setea.

Continuare »

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!

29 aug.

„Martha” de Walter de la Mare

„Once…Once upon a time…” Over and over again, Martha would tell us her stories, In the hazel glen.	“Cândva… a fost odat’ca niciodată” Așa-ncepea tot basmul din străbuni Pe care Martha ni-l spunea; noi, roată În jurul ei, în crângul de aluni.
Hers were those clear gray eyes You watch, and the story seems Told by their beautifulness Tranquil as dreams.	Un dar al ei – ochi limpezi de izvor: Când îi privești, povestea însăși pare Rostită doar de frumusețea lor, Tihnită-așa cum e în vis o boare.
She’d sit with her two slim hands Clasped round her bended knees; While we on our elbows lolled, And stared at ease.	Genunchii Martha strâns și își cuprindea Cu brațele-i subțiri și delicate; Iar noi umpleam alene pajiștea, Sorbeam povestea, sprijiniți în coate.
Her voice and her narrow chin, Her grave small lovely head, Seemed half the meaning Of the words she said.	Bărbia-i mică, glasul ei ales Și chipul grav dar luminos, micuț, Aveau cum tot atâta înțeles Cât vorbele ce le rostea molcuț.
„Once…Once upon a time…” Like a dream you dream in the night, Fairies and gnomes stole out In the leaf-green light.	“Cândva… a fost odat’ca niciodată” Ca-n vise dragi, ce-ai vrea să le desmierzi, Ies spiriduși și zâne, să străbată Lumina blândă-a crângurilor verzi.
And her beauty far away Would fade, as her voice ran on, Till hazel and summer sun And all were gone:–	Și frumusețea ei în prag de seară Scădea, cât Martha povestea aprins; Târziu, alunii, soarele de vară Și toate câte-au fost, s-au stins:
All fordone and forgot; And like clouds in the height of the sky, Our hearts stood still in the hush Of an age gone by.	S-au istovit și le-a-necat uitarea; Și ca și norii ce plutesc pe sus, Doar inimile noastre-s vii în zarea Acelor vremuri ce-au spus.
Walter de la Mare	traducere de Andrei Bantaș

Publicat de Veronica Şerbănoiu in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza! Recomanda!

Cautare in blog

Categorii

Arhiva

Informatii

Utilizatori

Comentarii

Arhiva categoriei 'Poezie'

„Falling Asleep” de Siegfried Sassoon

„Lament” de Frank Stuart Flint

„Horses” de Edwin Muir

„The Path” de Edward Thomas

„Snake” de D.H. Lawrence

„Martha” de Walter de la Mare