Verbul a (se) umple are o mulţime de semnificaţii, fie ele proprii, fie figurate. Sensul general se referă la „a face ca un recipient, o cavitate etc. să fie pline (până la limită)”, dar prin extindere de sens termenul poate avea în vedere chiar şi acţiunea de „a face să conţină o cantitate oarecare din ceva”. Termenul se mai poate referi şi la a ocupa ori a acoperi o suprafaţă, o întindere – se umple grădina de flori, pământul de iarbă, cerul de stele.

Verbul se foloseşte şi în domeniul gastronomic – „a introduce într-un înveliş de aluat, de carne, de legume etc. un preparat culinar (tocat), pentru a pregăti anumite mâncăruri”. Tot legat de bucătărie aş menţiona şi expresia a umple borş (adică a pune la fermentat tărâţe amestecate cu drojdie şi apă clocotită), ori cea care are în vedere hrănirea cu asupra de măsură – a-şi umple burta/pântecele.

Se mai pot umple buzunarele (câştigând bani mulţi, de obicei în mod necinstit), se mai poate umple paharul (adunându-se prea multe necazuri, care fac situaţia insuportabilă), se mai poate umple satul ori lumea cu noutăţi (pe care nu trebuie neapărat să le ştie, dar tocmai ăsta e rostul bârfei). Se pot metaforic umple plămânii (cu aer curat ori cu un parfum plăcut), dar şi la propriu te poţi umple de bube/boli (a se contamina, a se molipsi, a se infecta).

Te poate cineva – ori chiar tu însuţi – umple de ciudă, de obidă, de ruşine şi de bogdaproste, dar şi de fericire ţi se poate umple sufletul… Mai ales sufletul. Ah, în sfârşit am ajuns unde voiam de la început: să vă spun cum e când ţi se umple casa de flori şi sufletul de drag! Cum e când ţi se umple ochiul de soare, şi părul de vânt, şi pasul de zbor, şi lumea de dor. Pentru că e primăvară şi totul se umple de viaţă năvălitoare, copleşitoare şi biruitoare. Ducă-se gerul, să ne umplem de muguri!