a (se) uda
Verbul a (se) uda are trei sensuri de bază şi dă o sumă de expresii foarte faine în limba română. Înseamnă, mai întâi de toate, „a umple, a acoperi, a îmbiba sau a stropi cu apă ori cu alt lichid; a băga, a muia ceva în apă sau în alt lichid”, fiind sinonim cu a (în)muia, a stropi, a umezi. Se poate referi, de asemenea, la ape curgătoare – „a străbate un ţinut (pe care îl alimentează cu apă)” sau stătătoare (mări, oceane) – „a scălda cu apele sale”. Cel de-al treilea sens are valoare reflexivă şi se utilizează mai ales pentru sugari, însemnând „a urina pe el (în scutece, în pantaloni)”.
Pentru că vine din latinescul udare, termenul a avut o viaţă lungă, timp în care a format expresii de tipul a-şi uda gura (a bea puţin, pentru a-şi potoli setea), a uda prânzul sau bucatele (a bea în timpul mesei vin sau alte băuturi alcoolice) ori a i se uda ochii (a i se umple ochii de lacrimi).
Mie îmi place verbul ăsta când se referă la flori. Se discută dintotdeauna despre războiul dintre cat people şi dog people. Toată stima. Eu prefer florile. Nu sunt nemaipomenit de pricepută, nu am transformat asta într-o manie (nici nu am patima grădinăritului), nu mă supăr când nu-i intru în voie vreuneia. Dar mi-s dragi şi fac ce pot să le fie bine. Iar ele înfloresc frumos. Dacă le uzi cum trebuie, desigur, că e istorie mare cu necesarul de apă…
Ai zice că nu-i cine ştie ce filosofie, dar eşti într-o mare greşeală: unele vor umbre, altele vor sori; unele vor apă multă, altora le place mai puţină; unele preferă să le laşi apa în farfuriuţă ca să-şi ia ele cât le trebuie, altele nu suportă să le laşi (în) baltă; unele vor udate dis-de-dimi, altele nu se culcă până nu beau apă; şi pentru toate trebuie să ţii cont dacă e iarnă sau vară. Dacă pleci în concediu, se cam supără, dar uneori le trece. Depind cu totul de tine, sunt cuminţi, tăcute şi îţi dăruiesc flori de câte ori pot.