Verbul a eșapa – mai întâi de toate – există! În fine, DOOM2 nu-l mai recunoaște, dar în vechiul Dicționar Ortografic era menționat, iar câteva dicționare de după 2000 îl amintesc încă.

Vine din limba franceză – échapper, având, direct de acolo, două sensuri învechite: a scăpa și a se salva. Altfel, termenul se folosește – rar, e adevărat – despre gazele arse dintr-un motor cu ardere internă, fiind sinonim cu a ieși, în acest caz.

Pentru mine a fost o mare surpriză. Mai am niscaiva cunoștințe din franceza de școală, iar despre existența lui în limba lui Voltaire aveam habar. Însă mi-a trecut într-o zi prin cap că ar suna interesant și la noi, întrebându-mă cum ar fi (dac-ar fi) și cam ce sensuri ar avea… Nu mică mi-a fost mirarea să văd că mi-o luaseră pașoptiștii înainte, și se gândiseră la el când franțuziră toate alea.

Mi-am adus apoi aminte că este reflexiv în limba lui de origine și că, pe vremuri, îmi plăcea tare mult cum sună… de parcă toate particulele lui fonetice conspirau a evadare… Cercetând acum despre el, îmi dau seama că la noi avea o formă prozaică și fără nicio șansă de supraviețuire, într-adevăr. Căci, la o adică – vorba aia –, cine să vrea să eșapeze?… Altcineva decât motoarele cu explozie, zic.