Arhiva pentru iunie, 2016

14 iun.

Câştigătorii Mirunette Language Competition 2016

Marii câştigători ai concursului Mirunette, ediţia 2016, au fost desemnaţi sâmbătă, 4 iunie 2016, în cadrul Festivităţii de Premiere organizate la Clubul Ţăranului, în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Evenimentul a fost plin de emoţii şi toţi finaliştii au urcat pe scenă pentru a-şi primi diplomele şi premiile în aplauzele părinţilor, profesorilor dar şi ale echipei Mirunette.

La ediţia din acest an, 2328 de elevi au intrat în competiţia pentru cele două tabere de două săptămâni în Marea Britanie. Dintre aceştia, 1107 au ajuns în etapa a II-a, urmând apoi ca doar 40 de finalişti să fie admişi în etapa finală a Mirunette Language Competition. Cei 40 de finalişti au venit din aproape 30 de oraşe din toată ţara: Brăila, Braşov, Bucureşti, Buzău, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Fieni, Fierbinţi-Târg, Foscani, Galaţi, Ghimbav, Lehliu-Gară, Moreni, Niculiţel, Oneşti, Piatra Neamţ, Ploieşti, Pucioasa, Râmnicu Sărat, Sighişoara, Simeria, Sitaru, Târgovişte, Tg. Mureş, Tg. Neamţ, Timişoara, Tulcea şi Ulmeni.

Continuare »

14 iun.

Dezmăţat

Deci d-asta se zice că mulţi spadasini au ajuns nişte dezmăţaţi :))

dezmatat

14 iun.

This is my body

Părţile corpului omenesc

13 iun.

a agrea

Verbul a agrea este venit din franceză – agréer, și are două sensuri fundamentale. Se referă, mai întâi de toate, la „a vedea cu ochi buni, cu simpatie pe cineva; a trata cu bunăvoință; a primi favorabil”, fiind sinonim cu a plăcea, a simpatiza.

Înseamnă, pe de altă parte, „a da consimțământul”, iar folosit cu precădere în politică și diplomație, are în vedere acțiunea de „a accepta un reprezentant diplomatic”.

Continuare »

13 iun.

Şoareci pe şosea

Mai bine iei pisica cu tine, ca să te avertizeze :)

mice on roadway

13 iun.

breaking

Exerciţiu de pronunţie

© 2026 blog.ro-en.ro