Dacă vă numiţi Trump sau Hilton, există şansa de a vă fi născut „cu o lingură de argint în gură”. Dacă nu, sigur ştiţi pe cineva care pare să se fi născut astfel.
Expresia englezească rezervată celor care s-au născut în familii înstărite, fără să trebuiască să-şi câştige averea, se trage dintr-un obicei vechi. Naşii obişnuiau să dăruiască o lingură la botezul finului, ceea ce semnifica responsabilitatea lor pentru binele copilului. Dacă naşul era înstărit, atunci lingura era din argint. Dacă erau săraci, atunci linguriţa era din cositor sau tinichea, ori un bileţel pe care scria „pentru tine o lingură, iar la celălalt capăt o furculiţă”.
Verbul a risca face parte dintr-o categorie specială, a termenilor care se referă la spiritul uman şi la capacitatea de a acţiona în lipsa unor garanţii definitive date de procesul de anticipare. În funcţie de pericolul pe care îl presupune, cuvântul are în vedere „a participa la o acţiune nesigură, a acţiona ori încerca la noroc” – explicaţie fără o vibraţie foarte puternică, ori „a-şi pune în primejdie viaţa, onoarea, a (se) expune unui pericol posibil” – situaţie în care implicaţiile sunt mai serioase, mai profunde. Indiferent de accepţie, acţiunea în sine presupune un element atitudinal, acela de „a-şi asuma riscul”.
Două dintre elementele explicative mi-au atras atenţia în mod deosebit. Primul – că în ciuda acestei foarte puternice participări personale pe care o implică, verbul nu se foloseşte cu valoare reflexivă: forma mă risc este învechită şi nerecomandată de norma actuală. Al doilea – că explicaţiile cuvântului par să se situeze într-o zonă negativă. Am întâlnit una singură care făcea referire la faptul că asumarea riscului se face „biruind frica sau jena”, toate celelate având în prim-plan mai curând ceea ce se poate pierde. Lucru pe care îl găsesc surprinzător, pentru că, de obicei, nu riscăm nimic fără a avea şi ceva şanse de câştig… Continuare »
