Arhiva pentru ianuarie, 2010

19 ian.

Bălăceală cu o sirenă

„Satisfacţie garantată” :D

mermaid

19 ian.

Substantive numărabile şi nenumărabile

Lecţie cu explicaţii şi exemple

18 ian.

a nota

Datorită meseriei mele, verbul a nota face parte dintre îndeletnicirile mele zilnice. Fie că este vorba despre „a însemna ori a consemna ceva în scris”, fie că are legătură cu „a aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note”, cuvântul acesta se găseşte deopotrivă în oricare zi ce-mi este dată sub soare (ori sub lună, ca să spun drept, că dau note şi în somn!). În afara sferei mele de activitate, termenul se mai foloseşte pentru „a transcrie o melodie cu ajutorul notelor” în muzică şi pentru „a reprezenta prin semne grafice convenţionale” elemente chimice, geometrice, valori numerice etc. Mă ocup mai puţin de frumos sunătorul a nota sinonim cu „a naviga, a pluti”, însă mi se întâmplă uneori să mă trezesc, ciudoasă, „notând pe cineva undeva în vederea sancţionării lui”…

Continuare »

18 ian.

Hello

Primul pas către imaginea completă :)

hello_2

18 ian.

The 21st Century Flux

Poezie pe teme lingvistice

15 ian.

În faţa televizorului

Un pici se dă mare în grupul său de prieteni:
– Pe mine mama mă lasă să stau în faţa televizorului toată seara, dacă vreau!
Altul se grăbeşte să-i dea replica:
– Mama mea mă lasă să stau chiar şi toată ziua in faţa televizorului! Doar că nu-mi dă voie să-l pornesc…

© 2024 blog.ro-en.ro