În afară de faptul că le face oamenilor poftă, zicala “The proof is in the pudding” (“Dovada este în budincă”) are o origine interesantă.

În primul rând, expresia care este folosită uneori, de fapt e o versiune prescurtată a mai lungii “The proof of the pudding is in the eating” (“Dovada existenţei budincii constă în a o mânca”), care are un înţeles mai profund. Expresia subliniază în mod evident ideea că pentru a experimenta pe deplin un lucru, trebuie să îl încerci personal. Parafrazarea i-a fost atribuită lui Miguel de Cervantes în “Viaţa şi aventurile celebrului Don Quijote de la Mancha”.

Expresia “I’ll be there with bells on” (“voi fi acolo sunând din clopoţei”) îşi are originea pe vremea când erau multe regiuni sălbatice. Negustorii ambulanţi îşi dădeau silinţa să călătorească în tăcere de la o aşezare la alta pentru a evita pădurile pline de pericole. Totuşi, când în cele din urmă ajungeau în siguranţă la o aşezare, atârnau clopoţeii de gâturile cailor. Acesta era un mod de a anunţa voioşi că au sosit şi nu au fost mâncaţi de vreun urs. Negustorul ambulant aducea deseori ştiri, epistole, colete şi bunuri din exterior. Aşa că sosirea unui negustor “cu clopoţei” era un eveniment extraordinar pentru locuitorii izolaţi.

De aici, a rămas doar sentimentul, în prezent expresia însemnând “voi veni cu bucurie” – de obicei ca răspuns la o invitaţie.

Cunoaşteţi genul: persoana care tropăie prin viaţă, pusă pe harţă şi murind de dorul unei lupte. Genul acesta de persoane tind să manifeste probleme serioase de comportament şi toată lumea le cunoaşte disperarea de a fi în centrul atenţiei.

Expresia “that dude has a serious chip on his shoulder” (“tipul are o aşchie, nu glumă, pe umăr”), care descrie genul acesta de oameni, provine din vechea Anglie. Vorbim despre vremurile când un bărbat îl provoca pe altul la duel plesnindu-l peste obraz cu o mănuşă. Un alt mod de provocare, mai puţin cunoscut, era de a pune pe umăr o aşchie. Cel care îndrăznea să o dea jos, era dispus să se încaiere.

În limba română nu există un echivalent exact, dar avem binecunoscuta expresie “o caută cu lumânarea”, care este apropiată ca sens.

Expresia “my better half” (“jumătatea mea mai bună”) – cu referire la soţie, desigur – este considerată a fi explicită. De fapt, expresia derivă dintr-o legendă din Orientul Mijlociu. Se presupune că un beduin a fost condamnat la moarte, însă soţia acestuia l-a implorat pe conducătorul tribului să nu-i pedepsească soţul. Aceasta a motivat că, întrucât erau căsătoriţi, erau “unul”, iar pedepsindu-l pe el însemna că o pedepseşte şi pe ea (fiind jumătatea lui nevinovată). Conducătorul tribului, surprins, a luat de bun argumentul şi l-a eliberat pe bărbat. Astfel, viaţa bărbatului a fost salvată de “jumătatea lui mai bună”.

Desigur, această expresie nu are nimic de-a face cu viţa-de-vie, la propriu. Totuşi, asta nu i-a împiedicat pe vorbitorii de limba engleză să facă uz de această imagine.

În mod tradiţional, oamenii interpretează această expresie în sensul că au auzit nişte veşti din bârfe sau zvonuri. Originea expresiei datează din timpului Războiului Civil american. În 1859, colonelul Bee a instalat o linie de telegraf între Placerville şi oraşul Virginia, trăgând sârmele prin copaci. Aceste sârme atârnau ca nişte cârcei de aguridă, de aici expresia. Veştile care treceau prin aceste fire nu erau tocmai precise, uneori se înţelegea altceva. Ca şi unele informaţii răspândite în zilele noastre de bârfitori prin Twitter.

Această zicală foarte cunoscută provine din vremurile de demult. Conform conţinutului, expresia chiar se referă la un cal real. Proverbul datează din anul 400 d. Hr., când Sfântul Ieronim a scris o epistolă înflăcărată unui nemulţumit căruia acesta îi dăduse în dar un cal. Sfântul Ieronim a considerat că pur şi simplu noul proprietar trebuia să accepte calul aşa cum era. Altfel spus, considera că acesta ar fi trebuit să accepte darul fără să se mai văicărească şi să bombăne. Pe de altă parte, dintotdeauna a existat obiceiul de a căuta un cal în gură pentru a-i evalua vârsta şi starea sănătăţii după dinţi. Totuşi, persoana care a primit darul Sfântului Ieronim se pare că a inspectat sever calul chiar în faţa sa şi a făcut mare tam-tam în legătură cu el. Dacă acea epistolă furioasă ne-a furnizat un proverb de neuitat, imaginaţi-vă câţi împătimiţi ai internetului perorând amarnic ar putea să ne inspire viitoare expresii.

În limba engleză, “Calul de dar nu se caută la dinţi” se spune “Never look a gift horse in the mouth”.