Peste 1.2 milioane de persoane din întreagă lume au susţinut testul IELTS (International English Language Testing System) în 2008, printre aceştia remarcându-se şi românii care au obţinut un punctaj foarte mare la proba de comunicare scrisă în limba engleză şi la cea de înţelegere a mesajelor scrise. Acest punctaj îi clasează pe primele trei locuri la nivel mondial, alături de germani şi lituanieni.

Abilitatea practică a românilor de a înţelege mesajele scrise în limba engleză a fost răsplătită cu locul al doilea, după germani. Scorul mediu obţinut la această categorie a fost de 7.08 puncte, pe o scală de la 1 la 9. În ceea ce priveşte exprimarea scrisă în limba engleză, românii s-au clasat pe locul al treilea, după germani şi africani, cu un scor mediu de 6.39 puncte. Nivelul obţinut de români la testul IELTS relevă faptul că au competenţe ligvistice foarte avansate ceea ce le permite să studieze subiecte complexe precum medicină, la universităţi cu predare în limba engleză.

Continuare »

Cel mai vechi dicţionar cunoscut datează din anul 600 î.Ch., a fost găsit în Mesopotamia şi e scris în akadiana (limba folosită de asirieni şi de babilonieni).

Cel mai vechi dicţionar explicativ pentru limba engleză datează de la 1604 („A Table Alphabeticall” de Robert Cawdrey), iar dicţionare importante, cum ar fi cel publicat de lexicologul american Noah Webster în 1828, mai trezesc interesul şi astăzi.

Preocupările de elaborare a unui dicţionar al limbii române au fost mai târzii, apărând prin secolul al XVIII-lea. Samuil Micu a întocmit, spre 1800, „Dicţionarium Valachico-Latinum”, pe care autorul l-a lansat într-un prospect din 1806, ca urmând să apară la Tipografia din Buda. Din păcate, autorul a murit în acelaşi an şi tipărirea s-a sistat. La scurtă vreme, tipografia primeşte un alt material lexical, pentru un dicţionar în patru limbi (româno-latino-maghiaro-german), al cărui autor era protopopul Vasile Coloşi. El se adaugă la materialul lui Samuil Micu şi constituie o serioasă premisă pentru redimensionarea dicţionarului. În 1825 a apărut „Lesicon românescu-latinescu-ungurescu-nemţescu”, lucrare cunoscută ca „Lexiconul de la Buda”, cu aproximativ 10.000 de termeni.

De asemenea, Petru Maior a fost unul dintre învăţaţii transilvăneni care s-a ocupat în mod special de ortografie şi a tipărit o lucrare în acest sens: „Orthographia romana sive latino-valachica una cum clavi”, apărută la Buda, în 1819 (reprodusă şi în „Lexiconul de la Buda”).

Primul dicţionar explicativ complet al limbii române este „Condica limbii româneşti”, elaborat de Iordache Golescu şi terminat în 1832. Este un dicţionar explicativ, enciclopedic şi etimologic, rămas până astăzi în manuscris. Autorul a lucrat la el circa 30 de ani, dovedind vaste cunoştinţe.

Continuare »

Verbul a (se) ghida vine din limba franceză (guider) și înseamnă „a imprima o anumită mișcare unei piese mobile (doar dintr-o anumită direcție și între anumite limite), unui mecanism etc.” Sinonimele sunt mai curând asociate sensului figurat: a (se) călăuzi, a (se) conduce, a dirija, a duce, a îndrepta, a (se) îndruma, a (se) orienta, dar și a povățui, a sfătui.

Zilele astea, a apărut ocazia de a plimba prin București un grup de străini care ajunseseră aici pentru un schimb de experiență. Nu aveam neapărat ceva foarte clar în minte, dar era vorba de câteva ore spre seară, din momentul în care erau cazați la hotel, și de un traseu de zi care să le stârnească, în vreun fel, interesul și să-i facă a rămâne cu amintiri frumoase despre locurile acestea, pe care le vizitau în necunoștință de cauză și – cred eu – cu ceva idei preconcepute.

Nu e nevoie să mai spun că totul a ieșit bine și scopul a fost atins.

M-am trezit de câteva ori în viața asta în postura aceasta de ghid. Nu prea des și nici prea… profesional, dar m-am simțit bine și experiențele s-au dovedit a fi cu succes. Întotdeauna mi-a plăcut să călătoresc singură, iar eu cu mine m-am descurcat mereu la drum. E un pic altfel când experiențele altcuiva depind de tine, pentru că nu știi niciodată în ce măsură te ridici la nivelul așteptărilor.

Dar e pasionant să găsești, într-un loc, aspecte faine de evidențiat, să faci ceva presupuneri despre ce l-ar putea interesa pe celălalt, să construiești un traseu articulat și – mai ales, aș spune – să-i schimbi unui om percepția despre un loc. Și cred că nu e greu să faci pe cineva să-i placă Roma, ori Parisul, ori la Amsterdam. Cu Bucureștiul însă… e un pic cu totul altă istorie. Dar încep să fiu din ce în ce mai sigură (dovedit, chiar) că orașul acesta are potențial. Tot ce-i trebuie e un ghid bun.

Verbul a evoca este un neologism, venit din latină (evocare) pe filieră franceză (évoquer) și înseamnă „a aduce în conștiință, a readuce în memorie fapte, evenimente, împrejurări etc. trecute; a zugrăvi prin cuvinte imaginea unui lucru cunoscut, dar petrecut demult”. Termenul poate avea atât sens propriu, cât și sens figurat, iar sinonimele sunt numeroase: a aminti, a chema, a descrie, a reaminti, a rechema, a reconstitui, a redeștepta, a spune, a sugera, a trezi.

Descrierea se realizează, de obicei, diferit, în funcție de felul în care cel care evocă evenimentele le-a perceput, de punctul acestuia de vedere și de sensibilitatea sa. Cele mai reușite sunt, evident, ale celor care, dovedind măiestrie artistică, transformă simplele amintiri – pe care fiecare dintre noi le are – în pagini fascinante de memorii, lăsate posterității, scoțând în relief scene sau oameni, cunoscuți nemijlocit și readuși la viață prin forța cuvântului.

Continuare »

Noua ediţie a Oxford Junior Dictionary a eliminat 50 de termeni legaţi de natură şi viaţa la ţară şi i-a înlocuit cu termeni asociaţi cu calculatoarele şi mediul online, spre consternarea unor scriitori faimoşi care au trimis o scrisoare de protest.

În noul dicţionar nu veţi mai găsi numele a 30 de specii de plante şi animale, printre care „acorn” („ghindă”), „buttercup” („piciorul cocoşului”), „conker” („castană”), „almond” („migdală”), „blackberries” („mure”) şi „minnows” („peşti mărunţi”), ci „attachment”, „blog”, „chatroom”, „analogue”, „broadband” şi „cut-and-paste”.

Continuare »

Verbul a cauţiona este foarte rar folosit, încadrându-se în masa vocabularului şi făcând parte dintre neologismele venite, prin împrumut, din limba franceză – verbul cautionner. Are două sensuri consemnate de dicţionare, primul dintre acestea – cel propriu, denotativ – însemnând „a depune cauţiune” . Cel de-al doilea sens are valoare figurată, referindu-se la „a acorda sprijin, protecţie”.

De observat faptul că DOOM2 nu-l mai înregistrează, deşi era menţionat anterior, probabil pentru că nu s-a dovedit suficient de viguros. Este interesant că, deşi pare benign şi fără conotaţii negative, verbul este deseori folosit cu scopul de a sugera duplicitatea, complicitatea şi acoperirea, de către cel care cauţionează, a unor fapte reprobabile. Se pare, prin urmare, că a cauţiona a ajuns să nu presupună şi încredere, ci doar interese comune cu cel cauţionat, însă dicţionarele nu menţionează deloc acest aspect.

Continuare »