Rezultate

05 apr.

Peste 5000 de participanţi la Shakespeare School Essay Competition

Cea de-a treia ediţie a concursului naţional de creaţie în limba engleză “Shakespeare School Essay Competition” a luat sfârşit. Succesul acesteia se reflectă în numărul foarte mare de participanţi, înregistrându-se 5100 de eseuri în limba engleză de la elevi din peste 350 de localităţi. Competiţia a fost organizată pentru 2 grupe de vârstă: 11-14 ani, respectiv 15-19 ani. În urma participării, elevii au putut intra în cursă pentru o tabără de vară gratuită în Marea Britanie la Cambridge, Oxford, St. Michael’s College sau Harrow House College, în valoare de aproximativ 1400 lire fiecare.

Biletul de intrare în cursă a fost reprezentat de un eseu în limba engleză, iar temele propuse au fost adecvate fiecărei categorii în parte. Elevii de gimnaziu au avut de realizat o descriere a unei lumi perfecte pornind de la 4 imagini sugestive, iar cei mari au avut de scris despre rolul şi importanţa voluntariatului, concursul desfăşurându-se sub egida Anului European al Voluntariatului.

Continuare »

19 oct.

a munci

Verbul a munci este unul fundamental pentru fiinţarea umană, care presupune desfăşurarea unei activităţi conştiente, depunerea unui efort fizic sau intelectual pentru a produce sau a crea ceva, pentru a obţine un rezultat util. Celor mai mulţi dintre noi, verbul acesta le organizează şi le asigură existenţa, pentru că traiul zilelor noastre presupune a avea o ocupaţie, a exercita o activitate profesională, o meserie. Această dimensiune a „funcţionalului” obligatoriu este un element esenţial, din desfăşurarea sa rezultând suportul financiar mulţumită căruia putem vieţui, mai mult sau mai puţin decent, după regulile actuale ale societăţii.

Continuare »

20 nov.

Cum să învăţ limba engleză?

Această întrebare şi-o pun mulţi, dat fiind că limba engleză devine tot mai mult o necesitate. Cunoaştere ei deschide uşa lumii. Chiar dacă nu călătoreşti sau nu lucrezi în străinătate, pe internet există atâtea informaţii foarte interesante în limba engleză, încât ar trebui să fie o motivaţie suficientă.

Soluţia clasică pentru învăţarea unei limbi străine este participarea la cursuri. Evident, un profesor poate ajuta foarte mult şi poate face ca lucrurile să evolueze mai repede. Poate corecta greşelile şi poate răspunde la întrebări. Totuşi, dacă nu eşti vreun magnat, un profesor nu îţi stă permanent la dispoziţie, iar învăţarea unei limbi străine înseamnă în primul rând mult exerciţiu. Două ore pe săptămână nu înseamnă mare lucru, dacă rămân doar atât.

Continuare »

25 oct.

better the devil you know

Această expresie este forma scurtă (şi mai bine cunoscută) a proverbului „better the devil you know than the devil you don’t„. Se pare că originile şi le are în Regatul Unit, deşi am auzit-o destul de frecvent prin filmele americane.

Este folosită în condiţiile în care vorbitorul consideră că este mai înţelept să tratezi cu cineva cunoscut, deşi poate lucrul acesta nu e tocmai o plăcere, decât cu un străin care se poate dovedi o alternativă mai rea. Mi se pare că, puţin nuanţată explicaţia, poate să degenereze într-o prea-minunată teorie despre asumări în viaţă.

Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro