Rezultate

« Previous Entries
30 oct.

„The Ship of Death” de D.H. Lawrence

I
Now it is autumn and the falling fruit
and the long journey towards oblivion. 		I
E toamnă-acum, cad frunzele și-ncepe
călătoria lungă spre uitare.
The apples falling like great drops of dew
to bruise themselves an exit from themselves. 		Cad merele, broboane mari de rouă
ce vor să se zdrobească șˆsă iasă
din ele însele.
And it is time to go, to bid farewell
to one’s own self, and find an exit
from the fallen self. 		E timpul să-ți iei bun-rămas, să lași
în urmă-ți sinea și să te dezlegi
de vinovatul eu.


Continuare »

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

11 oct.

„October” de William Morris

O love, turn from the changing sea and gaze,
Down these grey slopes, upon the year grown old,
A-dying ‘mid the autumn-scented haze
That hangeth o’er the hollow in the wold,
Where the wind-bitten ancient elms infold
Grey church, long barn, orchard, and red-roofed stead,
Wrought in dead days for men a long while dead.		 Iubire-ntoarce-ţi chipul dinspre mare,
Uite drumeagul coborând uşor.
Deasupra lui, a toamnei blândă boare
Învăluie întregul trist decor.
Străvechii ulmi semeţ se desfăşor
Pe lângă schit, livadă, şură, casă –
Sunt amintiri ce oamenii le lasă…
Come down, O love; may not our hands still meet,
Since still we live today, forgetting June,
Forgetting May, deeming October sweet? –
Oh, hearken! hearken! through the afternoon
The grey tower sings a strange old tinkling tune!
Sweet, sweet, and sad, the toiling year’s last breath,
To satiate of life, to strive with death.		 Da, se prea poate să ne pierdem iar,
Trăind minutul şi uitând de mai,
Cu gândul la molatecul brumar.
Ascultă cum bătrânul turn dă grai
Tristeţilor în straniul lor alai!
Atinge anul cea din urmă strună,
Prea beat de viaţă moartea s-o răpună.
And we too – will it not be soft and kind,
That rest from life, from patience, and from pain,
That rest from bliss we know not when we find,
That rest from love which ne’er the end can gain?
– Hark! how the tune swells, that erewhile did wane!
Look up, love! – Ah! cling close, and never move!
How can I have enough of life and love?		 Şi noi, n-am strânge oare-n suflet pace
Dacă-am lăsa de-o parte chin, răbdare,
Belşug cu neştiutele-i soroace
Şi dragoste ce-n veci de veci nu moare –
Auzi firava cântului chemare?
Iubire, stai alături, nu fugi!
Ah, mai am timp destul pentru-a iubi?
William Morris traducere de Victor Frunză

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

14 ian.

Dicţionarul locurilor imaginare

În prefaţa cărţii „The Dictionary of Imaginary Places”, autorii Alberto Manguel şi Gianni Guadalup susţin că “universul imaginar este un loc de o uimitoare bogăţie şi diversitate”. Dicţionarul este un tribut adus imaginaţiei umane colective. Cele 1.200 de definiţii încep cu Abaton, o aşezare mitică dintre dealurile înalte ale Scoţiei, despre care se spune că este zărită ocazional la orizont, „mai ales la amurg”. Turul straniu se încheie cu Zuy, un „prosper regat al elfilor” şi un exportator de top al cutiuţelor muzicale. Ediţia recent revizuită include locuri precum Jurassic Park a lui Michael Crichton şi Hogwarts a lui J.K. Rowling, unde Harry Potter îşi face ucenicia, Earthsea a lui Ursula K. Le Guin, Discworld a lui Terry Pratchett sau Commonwealth a lui John Myers Myers.

Alberto Manguel subliniază în criteriile de includere că locurile trebuie să fie pur imaginare şi nu doar viziuni ale locurilor reale. Wessexul din romanele lui Thomas Hardy ar putea să nu fie real, dar se bazează pe lumea în care a trăit autorul.

Continuare »

Publicat de in Cărţi, Limba engleză
Comenteaza!     Recomanda!

03 iul.

„Poetul” de Lucian Blaga

Întru pomenirea lui Rainer Maria Rilke In memory of Rainer Maria Rilke
Prietenă, să nu mai rostim zădarnicul sunet
cu care-l chemau muritorii!
Astăzi, vorbind pentru toţi
el nu are chip şi nu are nume — poetul!
Viaţa lui mult ne-a mirat,
ca un cântec cu tulbure tâlc,
ca un straniu eres.
În ani de demult
poetul, cuvântul strivindu-şi, a îndurat
năpastele toate cu bărbăţie
şi cele mai mari, cele mai crunte dureri, şi le-a stins
în muntele singurătăţii, ce şi-a ales.
Când la un semn
s-au surpat albăstrimile cerului,
şi minutarele vremii treceau
ca tăişuri prin toată făptura,
în anii aceia, poetul voi să uite de semeni şi vatră.
În anii cumplitelor pâcle
când pământenii cu sfânta lor omenie şi carne
s-au destrămat fără număr,
şi viaţa — atâta s-a stins
de-ar fi fost, vai, tocmai deajuns
ca duhul să prindă trup pe pământ.
Poetul, cu numele şters şi pierdut, s-a retras
sub pavăza muntelui,
făcându-se prieten înaltelor piscuri de piatră.
Şi neajuns, neclintit, a rămas în jurul destinului
flancat de albe şi negre solstiţii
mare şi singur.
Nu l-a ucis amarnica grijă din vale, nici gândul
că Dumnezeu răpitu-şi-a singur putinţa-ntrupării.
Nu l-au răzbit nici tunetul din depărtări,
nici tenebrele.
Şi nu l-a schimbat în cenuşă
fulgerul care i-a fost pentr-o clipă
oaspete-n prag.
Mereu îşi dă sieşi cuvântul
şi pasul său era legământ.		 Let‘s not say again, my Friend, that useless word
mortal men spoke of him.
Today, speaking for us all
the poet has neither face nor name.
His life astonished us
like a song beyond all understanding
like a strange heresy.
In years gone by
the poet, stifling his own voice bore like a man
the greatest, fiercest, sorrows
suppressed on the mountain of loneliness he chose.
When at a sign
the blue quiet of the skies gave in
and the hands of the clock pierced him like knives
in those years the poet wanted to forget his fellow men.
In the years of terrifying mists
when those who lived on earth with their holy humanity
and flesh perished numberless
alas so much life perished it would have been just enough
for the spirit to come down to us as flesh.
The poet, nameless, lost, retreated
under the shield of the mountains
and made himself a friend of the high stone peaks.
He was still there, unreached, a plaything of destiny
side by side with black and white solstices
great and alone.
He was not killed by bitter worries from the valley
nor by the thought that God had lost His own strength to become man.
He was not conquered by the distant thunder
nor by the shadow.
He was not turned to ashes
by the lightning which for a moment
was his guest.
He always gave his word
every step swore an oath.


Continuare »

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

05 mart.

agelast

Cuvântul „agelast” aparţine limbii engleze, dar nu este folosit decât rareori. Unui necunoscător îi poate părea a fi combinaţia dintre „age” şi „last”, ceea ce poate duce cu gândul la o persoană înaintată în vârstă, ori cel puţin că are legătură cu îmbătrânirea sau cu permanenţa.

Straniu, totuşi, sensul este complet diferit. Substantivul „agelast” provine din limba greacă şi defineşte o persoană care nu râde niciodată. Rădăcina cuvântului este „gela”, care se traduce prin „râs”, sufixul „-st” îl indică pe cel care face (cel care râde, în acest caz), iar prefixul „a-” indică opusul (aşadar, cel care nu râde).

Publicat de in Bine de ştiut, Limba engleză
Comenteaza!     Recomanda!

15 sept.

„The Raven” de Edgar Allan Poe

Once upon a midnight dreary, while I pondered, weak and weary,
Over many a quaint and curious volume of forgotten lore–
While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping,
As of some one gently rapping, rapping at my chamber door.
„‘Tis some visiter,” I muttered, „tapping at my chamber door–
Only this and nothing more.”		 Stând, cândva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte
Din oracole ceţoase, cărţi cu tâlc tulburător,
Piroteam, uitând de toate, când deodată-aud cum bate,
Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor.
,,E vreun trecător – gândit-am – şi-a bătut întâmplător.
Doar atât, un trecător.”


Continuare »

Publicat de in Paralele, Poezie, Traduceri
Comenteaza!     Recomanda!

Pagina urmatoare »

© 2024 blog.ro-en.ro