15 sept.
„The Raven” de Edgar Allan Poe
| Once upon a midnight dreary, while I pondered, weak and weary, Over many a quaint and curious volume of forgotten lore– While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping, As of some one gently rapping, rapping at my chamber door. „‘Tis some visiter,” I muttered, „tapping at my chamber door– Only this and nothing more.” |
Stând, cândva, la miez de noapte, istovit, furat de şoapte Din oracole ceţoase, cărţi cu tâlc tulburător, Piroteam, uitând de toate, când deodată-aud cum bate, Cineva părea că bate – bate-n uşa mea uşor. ,,E vreun trecător – gândit-am – şi-a bătut întâmplător. Doar atât, un trecător.” |
| Ah, distinctly I remember it was in the bleak December, And each separate dying ember wrought its ghost upon the floor. Eagerly I wished the morrow;–vainly I had sought to borrow From my books surcease of sorrow–sorrow for the lost Lenore– For the rare and radiant maiden whom the angels name Lenore– Nameless here for evermore. |
O, mai pot uita vreodată? Vânt, decembrie cu zloată, Jaru-agoniza, c-un straniu dans de umbre pe covor, Beznele-mi dădeau târcoale – şi niciunde-n cărţi vreo cale Să-mi aline greaua jale – jalea grea pentru Lenore – Fata fără-asemuire – îngerii îi spun Lenore – Nume-n lume trecător. |
| And the silken sad uncertain rustling of each purple curtain Thrilled me–filled me with fantastic terrors never felt before; So that now, to still the beating of my heart, I stood repeating „‘Tis some visiter entreating entrance at my chamber door– Some late visiter entreating entrance at my chamber door; This it is and nothing more.” |
În perdele învinse roşul veşted de mătase Cu-o foşnire de nelinişti, ca-ntr-un spasm chinuitor; Şi-mi spuneam, să nu mai geamă inima zvâcnind de teamă: „E vreun om care mă cheamă, vrând să afle-un ajutor – Rătăcit prin frig şi noapte vrea să ceară-un ajutor – Nu-i decât un trecător.” |
| Presently my soul grew stronger; hesitating then no longer, „Sir,” said I, „or Madam, truly your forgiveness I implore; But the fact is I was napping, and so gently you came rapping, And so faintly you came tapping, tapping at my chamber door, That I scarce was sure I heard you”–here I opened wide the door– Darkness there and nothing more. |
Astfel liniştindu-mi gândul şi de spaime dezlegându-l „Domnule – am spus – sau doamnă, cer iertare, vă implor; Podidit de oboseală eu dormeam, fără-ndoială, Şi-aţi bătut prea cu sfială, prea sfios, prea temător; Am crezut că-i doar părere!” Şi-am deschis, netemător, Beznă, niciun trecător. |
| Deep into that darkness peering, long I stood there wondering, fearing, Doubting, dreaming dreams no mortals ever dared to dream before; But the silence was unbroken, and the stillness gave no token, And the only word there spoken was the whispered word, „Lenore?” This I whispered, and an echo murmured back the word, „Lenore!”– Merely this and nothing more. |
Şi-am rămas în prag o vreme, inima simţind cum geme, Năluciri vedeam, cum nimeni n-a avut, vreun muritor; Noapte numai, nesfârşită, bezna-n sinea-i adâncită, Şi o vorbă, doar şoptită, ce-am şoptit-o eu: „Lenore!” Doar ecou-adânc al beznei mi-a răspuns şoptit: „Lenore!” Doar ecoul trecător. |
| Back into the chamber turning, all my sour within me burning, Soon again I heard a tapping something louder than before. „Surely,” said I, „surely that is something at my window lattice; Let me see, then, what thereat is and this mystery explore– Let my heart be still a moment and this mystery explore;– ‘Tis the wind and nothing more. |
Întorcându-mă-n odaie, tâmplele-mi ardeau văpaie, Şi-auzii din nou bătaia, parcă mai stăruitor. „La fereastră este, poate, vreun drumeţ strein ce bate… Nu ştiu, semnele-s ciudate, vreau să aflu tâlcul lor. Vreau, de sunt în beznă taine, să descopăr tâlcul lor!” Vânt şi niciun trecător. |
| Open here I flung the shutter, when, with many a flirt and flutter, In there stepped a stately Raven of the saintly days of yore. Not the least obeisance made he; not a minute stopped or stayed he, But, with mien of lord or lady, perched above my chamber door– Perched upon a bust of Pallas just above my chamber door– Perched, and sat, and nothing more. |
Geamul l-am deschis o clipă şi, c-un foşnet grav de-aripă, a intrat un Corb, străvechiul timpului stăpânitor. N-a-ncercat vreo plecăciune de salut sau sfiiciune, Ci făptura-i de tăciune şi-a oprit, solemn, din zbor, Chiar pe bustul albei Palas – ca un Domn stăpânitor, Sus, pe bust, se-opri din zbor. |
| Then the ebony bird beguiling my sad fancy into smiling, By the grave and stern decorum of the countenance it wore, „Though thy crest be shorn and shaven, thou,” I said, „art sure no craven, Ghastly grim and ancient Raven wandering from the Nightly shore– Tell me what thy lordly name is on the Night’s Plutonian shore!” Quoth the Raven, „Nevermore.” |
Printre negurile-mi dese, parcă-un zâmbet mi-adusese, Cum privea, umflat în pene, ţanţoş şi încrezător. Şi-am vorbit: „Ţi-e creasta cheală, totuşi intri cu-ndrăzneală, Corb bătrân, strigoi de smoală dintr-al nopţii-adânc sobor! Care ţi-e regalul nume dat de-al Iadului sobor?” Spuse Corbul: „Nevermore!” |
| Much I marvelled this ungainly fowl to hear discourse so plainly, Though its answer little meaning–little relevancy bore; For we cannot help agreeing that no living human being Ever yet was blessed with seeing bird above his chamber door– Bird or beast upon the sculptured bust above his chamber door, With such name as „Nevermore.” |
Mult m-am minunat, fireşte, auzindu-l cum rosteşte Chiar şi-o vorbă fără noimă, croncănită-ntâmplător; Însă nu ştiu om pe lume să primească-n casă-anume Pasăre ce-şi spune-un nume – sus, pe bust, oprită-n zbor – Pasăre, de nu stafie, stând pe-un bust strălucitor- Corb ce-şi spune: „Nevermore”. |
| But the Raven, sitting lonely on that placid bust, spoke only That one word, as if its soul in that one word he did outpour Nothing farther then he uttered; not a feather then he fluttered– Till I scarcely more than muttered: „Other friends have flown before– On the morrow he will leave me, as my Hopes have flown before.” Then the bird said „Nevermore.” |
Dar, în neagra-i sihăstrie, alta nu părea că ştie, Sufletul şi-l îmbrăcase c-un cuvânt sfâşietor. Mult rămase, ca o stană n-a mişcat nici fulg, nici pană, Până-am spus: „S-au dus, în goană, mulţi prieteni, mulţi, ca-n zbor – Va pleca şi el, ca mâine, cum s-a dus Nădejdea-n zbor”. Spuse Corbul: „Nevermore”. |
| Startled at the stillness broken by reply so aptly spoken, „Doubtless,” said I, „what it utters is its only stock and store, Caught from some unhappy master whom unmerciful Disaster Followed fast and followed faster till his songs one burden bore– Till the dirges of his Hope that melancholy burden bore Of ‘Never–nevermore.'” |
Uluit s-aud că-ncearcă vorbă cugetată parcă, M-am gândit: „E-o vorbă numai, de-altele-i neştiutor. L-a-nvăţat vreun om, pe care Marile Dezastre-amare L-au purtat fără-ncetare cu-ăst refren chinuitor – Bocetul Nădejdii-nfrânte i-a ritmat, chinuitor, Doar cuvântul: „Nevermore””. |
| But the Raven still beguiling all my sad soul into smiling, Straight I wheeled a cushioned seat in front of bird and bust and door; Then, upon the velvet sinking, I betook myself to linking Fancy unto fancy, thinking what this ominous bird of yore– What this grim, ungainly, ghastly, gaunt, and ominous bird of yore Meant in croaking „Nevermore.” |
Corbul răscolindu-mi, însă, desnădejdea-n suflet strânsă, Jilţul mi l-am tras alături, lângă bustul sclipitor; Gânduri rânduiam, şi vise, doruri, şi nădejdi ucise, Lângă vorba ce-o rostise Corbul nopţii, cobitor – Cioclu chel, spectral, sinistru, bădăran şi cobitor – Vorba Never – Nevermore. |
| This I sat engaged in guessing, but no syllable expressing To the fowl whose fiery eyes now burned into my bosom’s core; This and more I sat divining, with my head at ease reclining On the cushion’s velvet lining that the lamp-light gloated o’er, But whose velvet violet lining with the lamp-light gloating o’er She shall press, ah, nevermore! |
Nemişcat, învins de frică, însă negrăind nimică, Îl priveam cum mă fixează, până-n gând străbătător, Şi simţeam iar îndoiala, mângâiat de căptuşeala Jilţului, pe care pala rază-l lumina uşor – Dar pe care niciodată nu-l va mângâia, uşor, Ea, pierduta mea Lenore. |
| Then, methought, the air grew denser, perfumed from an unseen censer Swung by Seraphim whose foot-falls tinkled on the tufted floor. „Wretch,” I cried, „thy God hath lent thee–by these angels he hath sent thee Respite–respite and nepenthe from thy memories of Lenore! Quaff, oh quaff this kind nepenthe and forget this lost Lenore!” Quoth the Raven, „Nevermore.” |
Şi-am simţit deodată-o boare, din căţui aromitoare, Nevăzuţi pluteau, c-un clinchet, paşi de înger pe covor; „Ţie, ca să nu mai sângeri, îţi trimite Domnul îngeri” – Eu mi-am spus – „să uiţi de plângeri, şi de dusa ta Lenore. Bea licoarea de uitare, uită gândul la Lenore!” Spuse Corbul: „Nevermore”. |
| „Prophet!” said I, „thing of evil!–prophet still, if bird or devil!– Whether Tempter sent, or whether tempest tossed thee here ashore, Desolate, yet all undaunted, on this desert land enchanted– On this home by Horror haunted–tell me truly, I implore– Is there–is there balm in Gilead?–tell me–tell me, I implore!” Quoth the Raven, „Nevermore.” |
„Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană, Sol al Beznei sau Gheenei, dacă eşti iscoditor, În noroasa mea ruină, lângă-un ţărm fără lumină, Unde spaima e regină – spune-mi, spune-mi te implor, Este-n Galaad – găsi-voi un balsam alinător?” Spuse Corbul: „Nevermore”. |
| „Prophet!” said I, „thing of evil!–prophet still, if bird or devil! By that Heaven that bends above us–by that God we both adore– Tell this soul with sorrow laden if, within the distant Aidenn, It shall clasp a sainted maiden whom the angels name Lenore– Clasp a rare and radiant maiden whom the angels name Lenore.” Quoth the Raven, „Nevermore.” |
„Tu, profet cu neagră pană, vraci, oracol, sau satană, Spune-mi, pe tăria bolţii şi pe Domnul iertător, Sufletu-ntâlni-va oare, în Edenul plin de floare, Cea mai pură-ntre fecioare – îngerii îi spun Lenore – Fata căreia şi-n ceruri îngerii îi spun Lenore?” Spuse Corbul: „Nevermore”. |
| „Be that word our sign of parting, bird or fiend!” I shrieked, upstarting– „Get thee back into the tempest and the Night’s Plutonian shore! Leave no black plume as a token of that lie thy soul has spoken! Leave my loneliness unbroken!–quit the bust above my door! Take thy beak from out my heart, and take thy form from off my door!” Quoth the Raven, „Nevermore.” |
„Fie-ţi blestemat cuvântul! Piei, cu beznele şi vântul, Piei în beznă şi furtună, sau pe ţărmul Nopţii-n zbor! Nu-mi lăsa nici fulg în casă din minciuna-ţi veninoasă! Singur pentru veci mă lasă! Pleacă de pe bust în zbor! Scoate-ţi pliscu-nfipt în mine, pleacă la Satan, în zbor!” Spuse Corbul: „Nevermore”. |
| And the Raven, never flitting, still is sitting, still is sitting On the pallid bust of Pallas just above my chamber door; And his eyes have all the seeming of a demon’s that is dreaming And the lamp-light o’er him streaming throws his shadows on the floor; And my soul from out that shadow that lies floating on the floor Shall be lifted–nevermore! |
Şi de-atunci, pe todeauna, Corbul stă, şi stă întruna, Sus, pe albul bust, deasupra uşii mele, pânditor, Ochii veşnic stau de pază, ochi de demon ce visează, Lampa îşi prelinge-o rază de pe pana-i pe covor; Ştiu, eu n-am să scap din umbra-i nemişcată pe covor. Niciodată – Nevermore. |
| Edgar Allan Poe | traducere de Mihu Dragomir (1963) |