01 mai
„The Legs” de Robert Graves
| There was this road, And it led up-hill, And it led down-hill, And round and in and out. |
Acesta era drumul, Ducea în sus, Ducea în jos, Încoace și încolo. |
Rezultate
27 mart.
„Lonely Love” de Edmund Blunden
| I love to see those loving and beloved Whom Nature seems to have spited; unattractive, Unnoticeable people, whose dry track No honey-drop of praise, or understanding, Or bare acknowledgement that they existed, Perhaps yet moistened. Still, they make their world. |
Nespus de dragi îmi sunt îndrăgostiții Ce par nesocotiți de Firea însăși – Urâți, oameni de rând cu traiul searbăd, Necunoscând răsfăț sau vorbă bună, Uitați, fără să știe că trăiesc; Și, totuși, dânși au o lume-a lor. |
| She with her arm in his – O Fate, be kind, Though late, be kind; let her never cause To live outside her dream, nor unadore This underling in body, mind and type, No part from him what makes her dwarfish form Take grace and fortune, envy’s antitone. |
La brațul lui, ea ghemuită… Soartă! Deși târziu, aibi milă! Lasă-i vraja Ce și-a țesut în vis, n-o sfătui Să nu-l iubeasă pe-acest prost schilod Și nici pe el cumva să-și deie seama Că trupul ei pitic stârnește plânsul. |
| I saw where through the plain a river and road Ran quietly, and asked no more event Than sun and rain and wind, and night and day, Two walking – from what cruel show escaped? Deformity, defect of mind their portion. But I forgot the rest of that free day of mine, And in what flowerful coils, what airy music It led me there and on; those two I see Who, loving, walking slowly, saw not me, But shared with me the strangest happiness. |
Pe câmp, acolo unde merg agale Un râu și-un drum, cerând doar noapte, zi, Lumină, ploaie, mi-a fost dat să văd Doi tineri – din ce teatru crud scăpați? Diformi, păreau că nu au mintea-ntregă. Din gândul meu pieri orice “atunci” Și-mi năvăli în suflet dulce zvon Plin de miresme; ei nu m-au văzut – Dar cum mergeau, îndrăgostiți, alene, Le-mpărtășeam ciudata bucurie. |
Edmund Blunden | traducere de Veronica Focșăneanu |
05 dec.
„Third Ypres” de Edmund Blunden
| Triumph! How strange, how strong had triumph come On weary hate of foul and endless war When from its grey gravecloths awoke anew The summer day. Among the tumbled wreck Of fascinated lines and mounds the light was peering, Half-smiling upon us, and our newfound pride; The terror of the waiting night outlived, The time too crowded for the heart to count All the sharp cost in friends killed on the assault. No hook of all the octopus had held us, Here stood we trampling down the ancient tyrant. So shouting dug we among the monstrous pits. Amazing quiet fell upon the waste, Quiet intolerable to those who felt The hurrying batteries beyond the masking hills For their new parley setting themsleves in array In crafty fourms unmapped. No, these, smiled faith, Are dumb for the reason of their overthrow. They move not back, they lie among the crews Twisted and chocked, they’ll never speak again. Only the copse where once might stand a shrine Still clacked and suddenly hissed its bullets by. The War would end, the Line was on the move, And at a bound the impassable was passed. We lay and waited with extravagant joy. |
Triumf! Triumf bizar, muiat în ura Războiului murdar și fără capăt, Când s-a trezit o zi de vară Din giulgiu-i sur. Lumina săgeta Fascine, lut și apă, mângâind Mândria noastră nou-născută; groaza Înfriguratei așteptări nocturne Slăbea iar timpul era prea-nțesat Ca inima să-i numere pe morți. După asalt, simțeam că am strivit Tentaculele hidrei ancestrale, Și chiuiam, săpând prin catacombe. Pustia amuțise iar tăcerea Ne-nnebunea căci dincolo de creste Se regrupau, pe semne, baterii Menite a-ntări parlamentarea. Încrederea zâmbea; au amuțit Căci sunt distruse; zac fără putere În vraful morților – nu vor vorbi. Dar crângul cu altarul în ruine Mai azvârlea cartușe șuierate… Va Lua sfârșit războiul, Linia Se strămuta și, iată, ca prin farmec, Fusese străbătut nestrăbătutul. Extaziați, ședeam și așteptam. |
06 iun.
„Gaudeamus Igitur” de Margaret Woods
| Come, no more of grief and dying! Sing the time too swiftly flying. Just an hour Youth’s in flower, Give me roses to remember In the shadow of December. |
Nu te mai văita și nu mai geme, Proslăvește-n cânt grăbita vreme! Anii tineri ce-au rămas Vor mai înflori un ceas. Dați-mi roze care să reînvie În a iernii negură pustie. |
11 ian.
„Prometheus” de George Gordon Byron
| Titan! to whose immortal eyes The sufferings of mortality, Seen in their sad reality, Were not as things that gods despise; What was thy pity’s recompense? A silent suffering, and intense; The rock, the vulture, and the chain, All that the proud can feel of pain, The agony they do not show, The suffocating sense of woe, Which speaks but in its loneliness, And then is jealous lest the sky Should have a listener, nor will sigh Until its voice is echoless. |
Titan! Al omenirii chin, Mereu dispreţuit de zei, În ochii-ţi, veşnice scântei, S-a oglindit întreg, hain. Ţi-a fost răsplată suferinţa Care ţi-a măcinat fiinţa, Şi lanţul, vulturul, o stâncă, Tortura crâncenă şi-adâncă Pe care-o inimă vitează, Doar solitudinii-o trădează, În mândra ei însingurare, – Dar şi atunci cu-o şoaptă mută Ca cel de sus să nu-i audă Suspinul stins în murmurare. |
23 nov.
„To a Mountain Daisy” de Robert Burns
| Wee, modest, crimson-tippèd flow’r, Thou’s met me in an evil hour; For I maun crush amang the stoure Thy slender stem: To spare thee now is past my pow’r, Thou bonie gem. |
Sfioasă, albă floricea, A rânduit ce soartă rea Să-ţi frângă azi cormana mea Trupul plăpând? Când viaţa eu n-aş mai putea Să-ţi dau nicicând! |