Verbul a (se) mulțumi are o origine foarte interesantă (din formula de urare la mulți ani!). Se folosește, în primul rând, cu valoare intranzitivă – „a exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut”, dar și ca tranzitiv – „a răsplăti, a recompensa pe cineva” sau „a satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura”. Accepția reflexivă a termenului se referă fie la „a fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult”, fie la utilizarea lui în registrul popular „a se lăsa de ceva, a renunța la…, a se sătura de…”.

De asemenea, poate însemna „a rosti o urare către cineva” sau „a închina paharul cu băutură”, dar și „a saluta pe cineva, urându-i bună ziua”. Cuvântul este folosit ca formulă stereotipă, cu valoare de interjecție, nuanța de acțiune fiind ștearsă, pentru „a răspunde cu recunoștință, căldură etc. la un salut sau la o urare” ori „a exprima recunoștința pentru ospitalitate, pentru un dar, un ajutor, un sfat etc.”

Există o serie de structuri care au același sens, în contexte diferite: a aduce mulțumiri, a-și arăta recunoștința, a arăta gratitudine, a refuza cu politețe. Iar sinonimele sunt foarte numeroase: a accepta, a admite, a aproba, a blagodari (divinității), a compensa, a consimți, a despăgubi, a încuviința, a îndupleca, a îngădui, a învoi, a lăsa, a permite, a primi, a răsplăti, a recompensa, a satisface.

Sunt puține cuvinte atât de potrivite la finalul unui an și începutul unuia nou. Dincolo de tradiționala urare din care derivă (acel „la mulți ani!” care se referă la vremurile frumoase ce vor veni), se cuvine să aducem mulțumiri pentru toate cele trecute. Cred că uităm deseori să facem asta, pentru că e în firea omului să-și dorească mai mult pentru mâine, uitând să aprecieze ce are azi.

Prin urmare, m-aș gândi să mulțumesc acum pentru toată frumusețea anului ce a trecut, dar și pentru toate lacrimile, pentru sănătatea celor care au rămas cu noi, fără a uita de liniștea celor care au plecat. Mulțumiri pentru toate reușitele și pentru învățăturile venite din eșec, pentru toate bucuriile și toate enervările, pentru toate călătoriile extraordinare, pentru toate prieteniile neuitate, pentru toate cele înțelese ori iubite făr-a le pricepe. Pentru toate planurile împlinite sau amânate. Pentru toate iubirile apuse și, deopotrivă, pentru cele ce vor veni. Un an bun să avem!

Verbul a cheltui vine din maghiară – költeni și are două sensuri principale. Primul se referă la „a da o sumă de bani pentru a cumpăra sau a plăti ceva, pentru a ajuta pe cineva etc.” și poate fi folosit și cu valoare peiorativă – „a risipi, a irosi banii pe ceva, cu cineva etc.”. Cel de-al doilea are o accepție mai generală (și figurată) – „a consuma, a folosi energie, timp etc.”, pentru că – nu-i așa? – banul nu e singura valoare pe care o apreciem.

Există situații în care verbul stabilește sinonimii puțin în afara acestor două utilizări de bază, referindu-se la situații ce implică obligativitatea, necesitatea, nu în mod obligatoriu cheltuiala fără temei: a cumpăra, a plăti, a consuma, a petrece (timpul, viața), a întrebuința, a folosi, a desface, a plasa, a vinde. Nuanța reflexivă este un franțuzism utilizat despre oameni – „a-și consuma, a-și risipi forțele intelectuale sau fizice”.

Dintre verbele echivalente mai… plastice (ori expresive), putem aminti: a arunca, a azvârli, a împrăștia, a prăpădi, a zvârli, livrescul a prodiga, precum și o serie de regionalisme și arhaisme – a prăda, a mătrăși, a părădui, a spesa, a rășchira, a afierosi, dar și pe cele figurate – a înghiți, a mânca, a păpa, a toca (care subliniază lăcomia). Antonimele sunt, în mod evident, a economisi și a strânge.

Continuare »

Verbul a medita are sensuri care vin din două zone diferite: unele dintre ele au legătură cu „a gândi, a reflecta îndelung asupra unui lucru”, iar celelalte cu „a ajuta, în afara orelor de curs, să-și pregătească lecțiile, examenele”. Voi lăsa la o parte, deocamdată, cea de-a doua categorie și mă voi ocupa doar de prima, care pare mai diversă.

Termenul vine din franceză (méditer), este o moștenire din limba latină (meditari) și se construiește adesea cu prepozițiile „la” și „asupra”. Cele două sensuri învechite ale sale se referă la „a examina ceva din toate punctele de vedere”, dar și la „a pune ceva la cale, a organiza pe ascuns” (referitor la acțiuni dușmănoase sau lucruri reprobabile).

Mai rar, verbul este utilizat cu sensul de „a-și reprezenta în minte, a pregăti îndelung în gând” – pentru planuri, lucruri idei. Toate acestea fiind zise, echivalentele pot fi extrem de numeroase și variate: a analiza, a aprofunda, a cerceta, a chibzui, a considera, a cugeta, a examina, a gandi, a investiga, a judeca, a plămădi, a plănui, a plăsmui, a raționa, a reflecta, a studia, a țese, a urmări, a urzi, a visa.

Continuare »

Termenii noi sunt adăugați în dicționar doar când au fost deja folosiți de o multitudine de utilizatori – de obicei inițial de specialiști sau subculturi. Apoi, treptat, utilizarea unui termen se răspândește către noi toți. Fiecare cuvânt se mișcă în ritmul său; nu există o viteză medie pentru ca un cuvânt să fie acceptat de o limbă, cultură și dicționar. Treaba unui dicționar este să raporteze utilizarea sa când intră în vocabularul general. Pentru fiecare cititor, o parte din termenii noi par deja familiari, dar alții vor fi întâlniți pentru prima oară într-un articol ca acesta.

Fără să fie nicio surpriză, termeni aparținând tehnologiei digitale sunt o parte importantă din listă. De asemenea, fără să fie nicio surpriză, evoluția tehnologiei este exprimată în acești termeni: nu mai denumim dispozitivele și programele, ci vorbim despre ce facem cu ele și ce fac ele pentru noi. Termenii din sfera tehnologiei sunt mai concentrați pe viitor decât pe prezent, cum ar fi „biohacking” și „fintech”.

Continuare »

Verbul a rezerva este un neologism venit din limba franceză – réserver, în urma procesului de relatinizare (din mai vechiul reservare). Înseamnă, în primul rând, „a păstra ceva pentru cineva sau pentru ceva, pentru alt timp sau pentru altă întrebuințare; a pune deoparte (ceva) dintr-un tot”, fiind sinonim cu a (re)ține, a opri. Una dintre expresiile cel mai des folosite este a-și rezerva dreptul (a-și păstra pentru sine un drept).

Utilizat cu valoare pasivă, verbul se explică prin „a destina exclusiv (sau special) unei persoane sau unui grup, ori pentru un anumit scop”, fiind echivalent cu a atribui. Sensul figurat are în vedere soarta, providența, adică „a stabili dinainte” – a hărăzi, a hotărî, a meni, a orândui, a predestina, a pregăti, a rândui, a sorti, a soroci, a ursi, adică „a-i face cuiva parte de ceva”.

Continuare »

Verbul a (se) hotărî este un derivat al substantivului hotar – ceea ce mi se pare foarte interesant, pentru că (într-un fel ciudat) nu văzusem legătura de sens dintre cele două cuvinte, până când nu mi-a scos-o la iveală dicționarul… Poate pentru că această accepție a termenului este deja învechită – „a stabili limitele unui teritoriu, a pune hotar” sau „a se mărgini cu…, a fi vecin cu cineva”.

Sensurile mai des utilizate astăzi par a fi pierdut relația cu termenul de bază sau, în cel mai bun caz, aceasta a devenit metaforică. Înseamnă, în primul rând, „a alege (între mai multe posibilități), a lua sau a face să ia o hotărâre, a stabili cu fermitate”, idee completată cu o valoare tranzitivă folosită rar și construită cu dativul „a porunci cuiva să facă ceva”. Verbul se mai poate referi la „a fixa o dată sau un termen” sau la „a meni pe cineva pentru ceva”.

Sinonimele sunt numeroase și variate, în funcție de context: a alege, a circumscrie, a comanda, a condamna, a convinge, a (se) decide, a delimita, a demarca, a destina, a determina, a dispune, a fixa, a hărăzi, a hotărnici, a institui, a întocmi, a învecina, a limita, a marca, a mărgini, a meni, a orândui, a ordona, a osândi, a pecetlui, a pedepsi, a porunci, a preciza, a predestina, a preursi, a pronunța, a stabili, a statornici.

Continuare »