31 ian.
Mulţumiri mamei
Un fel de condamnare pe viaţă pentru că nu i-a ars de învăţat 
Rezultate
07 apr.
Urmaşele Mamei Omida caută clienţi
Vrăjitoarea Scuter Maria, adevărata fiică a Mamei Omida, fac descântece în limba engleză pentru a dezlega ghete de fotbalişti aflaţi în Anglia în deplasare.
Vitrina, adevărata nepoată a vestitei Mama Omida, premiată la întâlnirea mondială a vrăjitoarelor din Spania, singura deţinătoare a fusului fermecat din aur, apărută la toate posturile, repar video-TV alb-negru şi color.
Ghiocela, adevărata cumnată a înfloritoarei Mama Omida, ghicesc avantajos ghicitorile clientului.
Vadera, cea mai bună duşmană a Mamei Omida, aduc pacea şi armonia în familie şi galaxie.
Pilitura, pedichiurista verişoarei Mamei Omida, te pun pe picioare cât ai zice cash.
Gazdela, amfitrioana Mamei Omida, alung spiritele rele din casă şi din buzunar.
Veridica, adevărata insinuatoare a Mamei Omida, jur să spun adevărul şi numai adevărul despre tot ce vrei să auzi.
06 mart.
„When the Hounds of Spring” de Algernon Charles Swinburne
| When the hounds of spring are on winter’s traces, The mother of months in meadow or plain Fills the shadows and windy places With lisp of leaves and ripple of rain; And the brown bright nightingale amorous Is half assuaged for Itylus, For the Thracian ships and the foreign faces, The tongueless vigil, and all the pain. |
Pe urmele iernii când vara ogarii şi-aţine, Atunci mamei lunilor prinde a-i place Ca pajişti, hăţişuri şi câmpuri de viscole pline În freamăt de foi şi de ploi să îmbrace; Iar galeşa privighetoare şi-astâmpără-n parte Canonul stârnit de-a lui Itylus moarte, Iscodirea tăcută a feţelor cele străine Şi-a navelor trace. |
| Come with bows bent and with emptying of quivers, Maiden most perfect, lady of light, With a noise of winds and many rivers, With a clamor of waters, and with might; Bind on thy sandals, O thou most fleet, Over the splendor and speed of thy feet; For the faint east quickens, the wan west shivers, Round the feet of the day and the feet of the night. |
Vino cu arce-ncordate şi doldora tolbe, Fecioară Fără cusur, domnind pe-a luminii imperii Cu zvon de vânt vino şi râuri dând pe dianafară, Cu larmă de ape, stăpâna puterii! O, tu cea mai sprintenă zee, înnoadă sandale Peste splendoarea gleznelor iuţi ale tale, Căci zorii se-aprind şi palul amurg se-nfioară Lângă picioarele zilei şi cele-ale serii. |
| Where shall we find her, how shall we sing to her, Fold our hands round her knees, and cling? O that man’s heart were as fire and could spring to her, Fire, or the strength of the streams that spring! For the stars and the winds are unto her As raiment, as songs of the harp-player; For the risen stars and the fallen cling to her, And the southwest-wind and the west-wind sing. |
Unde afla-o-vom, cum vom cânta pentru ea, Şi cum să-i cuprindem genunchii cu palmele oare? De-ar fi inima omului faclă întinsă spre ea, Faclă sau zvâcnet de apă înalt ţăşnitoare! Căci stele şi vânt i-as precum un veşmânt, Cum şi tropii harpistului straie îi sunt; Căci stelele noi sau căzute se-anină pe ea, Iar vântul de sud şi de vest îi înalţă tropare. |
| For winter’s rains and ruins are over, And all the season of snows and sins; The days dividing lover and lover, The light that loses, the night that wins; And time remember’d is grief forgotten, And frosts are slain and flowers begotten, And in green underwood and cover Blossom by blossom the spring begins. |
Căci ploile-au stat, dispar ale iernii ruine Şi vremea nămeţilor cea ticăloasă, Şi zile ce-i fac pe ibovnici să se dezbine, Prea scurte amiezi, nopţi ce tot mai grele apasă; Uitate sunt azi suvenirile vremii posace, Nimic nu mai degeră, mugurul floare desface, Iar crângul e verde, şi iată că vine Din boboc în boboc primăvara frumoasă. |
| The full streams feed on flower of rushes, Ripe grasses trammel a travelling foot, The faint fresh flame of the young year flushes From leaf to flower and flower to fruit; And fruit and leaf are as gold and fire, And the oat is heard above the lyre, And the hoofed heel of a satyr crushes The chestnut-husk at the chestnut-root. |
Trestia-n floare gârlele pline hrăneşte, Ierburi în pârg lănţuiesc pe drumeţ de picioare, Slaba văpaie a noului an se-nteţeşte Din frunze în flori şi în poame din floare; Frunza şi rodul ca focul şi auru-s rude; Trişca de-ovăz mai tare ca lira se-aude; Şi-asculţi copitatul câlcâi de satir cum striveşte Coji de castane-n cărare. |
| And Pan by noon and Bacchus by night, Fleeter of foot than the fleet-foot kid, Follows with dancing and fills with delight The Mænad and the Bassarid; And soft as lips that laugh and hide The laughing leaves of the trees divide, And screen from seeing and leave in sight The god pursuing, the maiden hid. |
Şi, ziua, Pan – Bachus în faptul serii, Mai iuţi ca iezii repezi din copite, Alungă, încântându-le, puzderii Şi de Menade şi de Bassaride: Şi, moi ca nişte buze mori râzând, Cad frunze-n rarişti, vesele – pe rând Dezvăluind şi ascuzând vederii, Zeul strârnit, fecioarele pitite. |
| The ivy falls with the Bacchanal’s hair Over her eyebrows, hiding her eyes; The wild vine slipping down leaves bare Her bright breast shortening into sighs; The wild vine slips with the weight of its leaves, But the berried ivy catches and cleaves To the limbs that glitter, the feet that scare The wolf that follows, the fawn that flies. |
Cad iederi şi-al Bacantei păr umbros, Peste sprâncene, ochiul tăinuindu-l, Iar curpeni albi, când lunecă în jos, Îi dezgolesc sâni lucii ca argintul; Se-nclină clematita grea de foi Şi iederi sub povara poamei noi, Şi-agaţă de piciorul lor spăimos Fugaciul faun, lupul urmărindu-l. |
| Algernon Charles Swinburne | traducere de Tudor Dorin |
31 dec.
a (se) sfinţi
Verbul a (se) sfinți are o istorie bogată în limbă, poate pentru că vine din slava veche – sventiti. Se folosește, evident, în concepție religioasă creștină și are mai multe accepții: „a trece pe cineva în rândul sfinților” (în mod solemn și cu îndeplinirea unui ritual stabilit), „a efectua un ritual prin care se conferă unor obiecte caracter sacru”, adică „a trage harul divin asupra unor obiecte prin rostire de rugăciuni”, dar și „a hirotonisi un preot”.
Înseamnă, de asemenea, și „a trata cu dragoste și admirație exagerată”. Termenul are o utilizare reflexivă regională, care apare în Muntenia, mai ales în construcții negative, explicată prin „a-și impune voința, a-și face gusturile, voile, mendrele”, adică „a face ce vrea”. Sensul religios pierdut se folosește în expresii de tipul „omul cinstește locul” care arată că rezultatele în muncă depind de calitățile omului și nu de locul în care acesta se găsește.
Continuare »
21 nov.
„The Lighthouse” de Wilfrid Gibson
| Just as my watch was done the fog had lifted, And we could see the flashing of our light, And see once more the reef beyond the Head Over which six days and nights the mist had drifted, Until it seemed all time to mist had drifted And day and night were but one blind white night. |
Când am ieșit din schimb, plecase ceața; Lumina farului, din când în când, Descoperea și stânca de la Cap Deasupra cărei șase nopți și zile; Părea că însăși Timpul devenise O nesfârșită beznă albă, oarbă. |