Rezultate

25 nov.

DOOM 2: a recura – redoare

* a recura este înregistrat ca noutate (înseamnă „a recurge la cineva; a face recurs”), verb cu indicativul prezent el recurează

! a reda apare acum cu două articole separate, câte unul pentru fiecare sens al verbului, între ele existând și diferențe în paradigmă; astfel, pentru sensul „a da din nou”, imperfectul este el redădea, iar mai-mult-ca-perfectul este eu redădusem și noi redăduserăm; pentru sensul „a descrie” însă, imperfectul este el reda, iar mai-mult-ca-perfectul este eu redasem și noi redaserăm

* a redefini este nou, verb cu indicativul prezent eu redefinesc și ei redefinesc, cu imperfectul redefinea și conjunctivul present să redefinească

* a redimensiona apare și el ca noutate, verb cu indicativul prezent redimensionează

! redoare („lipsă de suplețe, rigiditate”) este substantiv feminin cu genitiv-dativul redorii și pluralul redori

27 mai

DOOM 2: pudibond – Puerto Rico

! pudibond este un termen livresc („care afișează o pudoare exagerată”), adjectiv masculin cu pluralul pudibonzi și femininul pudibondă-pudibonde; forma veche – pudibund – dispare. Din aceeași familie lexicală, apare ca noutate *pudibonderie, substantiv feminin cu genitiv-dativul pudibonderiei și pluralul pudibonderii („atitudini extrem de pudice”).

! pudoare este substantiv feminin cu genitiv-dativul pudorii, care acum primește și formă pentru plural – pudori

! pudrare e și el feminin, substantiv cu genitiv-dativul pudrării și pluralul pudrări

! puerperal este adjectiv masculin acum (anterior era neutru), cu pluralul puerperali și femininul puerperală-puerperale („boală infecțioasă care apare la lăuze, în urma pătrunderii în uter a unui agent patogen”)

* Puerto Rico / (vechi) Porto Rico, nume geografic, substantiv propriu neutru

05 mart.

DOOM 2: pohfală – pointillist

! pohfală are o precizare nouă – aparține vocabularului învechit; substantivul feminin cu genitiv-dativul pohfalei și pluralul pohfale („slavă, fast, splendoare, mândrie, prestigiu”)

! poiană este substantiv feminin, care rămâne acum cu o singură formă de genitiv-dativ – poienii și una pentru singular – poieni (anterior, era corect și poienei)

* poimâine-dimineață este un adverb nou, care deschide o serie relativ numeroasă ce mai include: *poimâine după-amiază (adverb + adverb), *poimâine după-masă (adverb + adverb), *poimâine-noapte (adverb), *poimâine-seară (adverb)

! pointer este un anglicism (denumirea unei rase de câini) care revine la forma de origine (anterior apărea forma poanter); este substantiv masculin cu pluralul pointeri (e se pronunță ă)

! pointillísm revine și el la forma de origine, din franceză, de unde vine acum și pronunția poantiísm; este substantiv neutru („procedeu folosit în pictură, care constă în descompunerea petei de culoare în puncte și liniuțe de culori pure, ca un mozaic, din al căror amestec optic rezultă tonul dorit; școală de pictură modernă care folosește acest procedeu”), iar prima silabă este poin-. Din aceeași familie lexicală, apare și !pointillíst, pronunțat poantiíst, care are atât valoare adjectivală, cât și substantivală, masculin cu pluralul pointillíști și femininul pointillístă-pointillíste.

06 mart.

„When the Hounds of Spring” de Algernon Charles Swinburne

When the hounds of spring are on winter’s traces,
The mother of months in meadow or plain
Fills the shadows and windy places
With lisp of leaves and ripple of rain;
And the brown bright nightingale amorous
Is half assuaged for Itylus,
For the Thracian ships and the foreign faces,
The tongueless vigil, and all the pain.
Pe urmele iernii când vara ogarii şi-aţine,
Atunci mamei lunilor prinde a-i place
Ca pajişti, hăţişuri şi câmpuri de viscole pline
În freamăt de foi şi de ploi să îmbrace;
Iar galeşa privighetoare şi-astâmpără-n parte
Canonul stârnit de-a lui Itylus moarte,
Iscodirea tăcută a feţelor cele străine
Şi-a navelor trace.
Come with bows bent and with emptying of quivers,
Maiden most perfect, lady of light,
With a noise of winds and many rivers,
With a clamor of waters, and with might;
Bind on thy sandals, O thou most fleet,
Over the splendor and speed of thy feet;
For the faint east quickens, the wan west shivers,
Round the feet of the day and the feet of the night.
Vino cu arce-ncordate şi doldora tolbe, Fecioară
Fără cusur, domnind pe-a luminii imperii
Cu zvon de vânt vino şi râuri dând pe dianafară,
Cu larmă de ape, stăpâna puterii!
O, tu cea mai sprintenă zee, înnoadă sandale
Peste splendoarea gleznelor iuţi ale tale,
Căci zorii se-aprind şi palul amurg se-nfioară
Lângă picioarele zilei şi cele-ale serii.
Where shall we find her, how shall we sing to her,
Fold our hands round her knees, and cling?
O that man’s heart were as fire and could spring to her,
Fire, or the strength of the streams that spring!
For the stars and the winds are unto her
As raiment, as songs of the harp-player;
For the risen stars and the fallen cling to her,
And the southwest-wind and the west-wind sing.
Unde afla-o-vom, cum vom cânta pentru ea,
Şi cum să-i cuprindem genunchii cu palmele oare?
De-ar fi inima omului faclă întinsă spre ea,
Faclă sau zvâcnet de apă înalt ţăşnitoare!
Căci stele şi vânt i-as precum un veşmânt,
Cum şi tropii harpistului straie îi sunt;
Căci stelele noi sau căzute se-anină pe ea,
Iar vântul de sud şi de vest îi înalţă tropare.
For winter’s rains and ruins are over,
And all the season of snows and sins;
The days dividing lover and lover,
The light that loses, the night that wins;
And time remember’d is grief forgotten,
And frosts are slain and flowers begotten,
And in green underwood and cover
Blossom by blossom the spring begins.
Căci ploile-au stat, dispar ale iernii ruine
Şi vremea nămeţilor cea ticăloasă,
Şi zile ce-i fac pe ibovnici să se dezbine,
Prea scurte amiezi, nopţi ce tot mai grele apasă;
Uitate sunt azi suvenirile vremii posace,
Nimic nu mai degeră, mugurul floare desface,
Iar crângul e verde, şi iată că vine
Din boboc în boboc primăvara frumoasă.
The full streams feed on flower of rushes,
Ripe grasses trammel a travelling foot,
The faint fresh flame of the young year flushes
From leaf to flower and flower to fruit;
And fruit and leaf are as gold and fire,
And the oat is heard above the lyre,
And the hoofed heel of a satyr crushes
The chestnut-husk at the chestnut-root.
Trestia-n floare gârlele pline hrăneşte,
Ierburi în pârg lănţuiesc pe drumeţ de picioare,
Slaba văpaie a noului an se-nteţeşte
Din frunze în flori şi în poame din floare;
Frunza şi rodul ca focul şi auru-s rude;
Trişca de-ovăz mai tare ca lira se-aude;
Şi-asculţi copitatul câlcâi de satir cum striveşte
Coji de castane-n cărare.
And Pan by noon and Bacchus by night,
Fleeter of foot than the fleet-foot kid,
Follows with dancing and fills with delight
The Mænad and the Bassarid;
And soft as lips that laugh and hide
The laughing leaves of the trees divide,
And screen from seeing and leave in sight
The god pursuing, the maiden hid.
Şi, ziua, Pan – Bachus în faptul serii,
Mai iuţi ca iezii repezi din copite,
Alungă, încântându-le, puzderii
Şi de Menade şi de Bassaride:
Şi, moi ca nişte buze mori râzând,
Cad frunze-n rarişti, vesele – pe rând
Dezvăluind şi ascuzând vederii,
Zeul strârnit, fecioarele pitite.
The ivy falls with the Bacchanal’s hair
Over her eyebrows, hiding her eyes;
The wild vine slipping down leaves bare
Her bright breast shortening into sighs;
The wild vine slips with the weight of its leaves,
But the berried ivy catches and cleaves
To the limbs that glitter, the feet that scare
The wolf that follows, the fawn that flies.
Cad iederi şi-al Bacantei păr umbros,
Peste sprâncene, ochiul tăinuindu-l,
Iar curpeni albi, când lunecă în jos,
Îi dezgolesc sâni lucii ca argintul;
Se-nclină clematita grea de foi
Şi iederi sub povara poamei noi,
Şi-agaţă de piciorul lor spăimos
Fugaciul faun, lupul urmărindu-l.
Algernon Charles Swinburne traducere de Tudor Dorin

20 aug.

a (se) speria

Verbul a (se) speria are origine incertă, cea mai probabilă variantă fiind un latinesc derivat din pavor („stare de groază, provocată de imagini terifiante, în timpul somnului”). Primul sens se referă la „a (se) umple de frică, de spaimă”, fiind sinonim cu a (se) înspăimânta, a (se) înfricoșa. Valoarea tranzitivă înseamnă „a face ca o ființă sau un grup de ființe să se înfricoșeze (de o mișcare ori de o apariție bruscă și neașteptată) și să fugă”, iar prin restrângere de sens, are în vedere acțiunea de „a stârni un animal din culcuș”.

Sunt destul de numeroase expresiile în care apare: se sperie și de umbra lui se spune despre o ființă foarte fricoasă, a-și speria (sau a-i speria cuiva) somnul înseamnă a rămâne (sau a face să rămână) treaz, a nu mai putea (sau a face să nu mai poată) adormi. Tot astfel, a speria lupul cu pielea oii presupune a încerca zadarnic să intimidezi pe cineva. În afară de acestea, termenul are și o conotație pozitivă, folosită mai ales în registrul familiar, similară cu a fi surprins sau a uimi, a ului (prin splendoare, frumusețe, calități), de unde locuțiunea de speriat (ieșit din comun, uimitor; extraordinar).

Continuare »

11 iul.

„Seascape” de Francis Brett Young

Over that morn hung heaviness, until,
Near sunless noon, we heard the ship’s bell beating
A melancholy staccato on dead metal;
Saw the bare-footed watch come running aft;
Felt, far below, the sudden telegraph jangle
Its harsh metallic challenge, thrice repeated:
‘Stand to. Half-speed ahead. Slow. Stop her!’
They stopped.
The plunging pistons sank like a stopped heart:
She held, she swayed, a hulk, a hollow carcass
Of blistered iron that the grey-green, waveless,
Unruffled tropic waters slapped languidly.
Despovărați de zorii grei și-ncinși
De-amiaza fără soare, -am auzit
Bătaia clopotului de pe vas:
Un trist stacatto pe metalul mort;
Spre pupa, cartul alerga desculț,
Jos telegraful clănțănea grozav
Și ordona-ntreit: “La post! Jum’ate
Viteză înainte! ‘Ncet! Stopați!”
Și au stopat. Pistoanele adânci
Au încetat, ca inima, să bată
Și vasul a tăcut, s-a unduit,
Schelet de bășicate fiare, Lins
De sure, blânde ape tropicale.


Continuare »

© 2024 blog.ro-en.ro