27 mai

DOOM 2: pudibond – Puerto Rico

! pudibond este un termen livresc („care afișează o pudoare exagerată”), adjectiv masculin cu pluralul pudibonzi și femininul pudibondă-pudibonde; forma veche – pudibund – dispare. Din aceeași familie lexicală, apare ca noutate *pudibonderie, substantiv feminin cu genitiv-dativul pudibonderiei și pluralul pudibonderii („atitudini extrem de pudice”).

! pudoare este substantiv feminin cu genitiv-dativul pudorii, care acum primește și formă pentru plural – pudori

! pudrare e și el feminin, substantiv cu genitiv-dativul pudrării și pluralul pudrări

! puerperal este adjectiv masculin acum (anterior era neutru), cu pluralul puerperali și femininul puerperală-puerperale („boală infecțioasă care apare la lăuze, în urma pătrunderii în uter a unui agent patogen”)

* Puerto Rico / (vechi) Porto Rico, nume geografic, substantiv propriu neutru

Adauga un comentariu!



Alte articole pe subiecte similare

© 2021 blog.ro-en.ro