Etimologie şi utilizare

Verbul a (se) decide este moștenire latinească (decidere), ajunsă la noi pe filieră franceză (décider) și înseamnă, în primul rând, „a lua o hotărâre, a se fixa în urma unei decizii” (atunci când este intranzitiv și reflexiv). Când acceptă complement direct (a decide ceva sau pe cineva), înseamnă „a da o decizie; a soluționa în mod definitiv”, dar și „a determina pe cineva să facă ceva”.

Sinonimele sunt extrem de numeroase, putându-se folosi, în funcție de context, verbe precum a (se) alege, a comanda, a convinge, a determina, a dispune, a face, a (se) hotărî, a îndupleca, a opta, a ordona, a orândui (popular), a pecetlui (figurat), a porunci, a se pronunța, a soroci (popular), a stabili, a statornici.

Continuare »

John met a man who had been married for 66 years. „Amazing! 66 years!” John said. „What’s the secret to such a long, happy marriage?”

„Well,” the old man replied, „It’s like this. The man makes all the big decisions… and the woman just makes the little decisions.”

„Really? Does that really work?”

„Oh, yes,” the old man said proudly. „66 years, and so far, not one big decision!”

A_BEST funcționează de luni, 16 martie 2020, integral în mediul virtual, în contextul COVID-19. Astfel, echipa de traineri și traducători A_BEST este în continuare capabilă să asigure remote servicii lingvistice la același standard de calitate, pentru companiile care activează pe piețe străine și pentru care comunicarea eficientă și rapidă cu partenerii de afaceri este vitală.

În relația cu clienții, reprezentanții Centrului de Limbi Străine A_BEST sunt în permanență preocupați să le pună la dispoziție pachete de servicii lingvistice menite să valorifice într-o foarte mare măsura bugetele existente pe aceste segmente, contribuind astfel la optimizarea costurilor. Totodată, se oferă consultanță în ceea ce privește Strategia de Management Lingvistic, aceasta reprezentând un pachet de măsuri și tehnici utilizate de diversele companii pentru a evita barierele lingvistice și culturale pe piețe străine noi sau în expansiune.

Continuare »

Verbul a ticăi apare în dicționar cu două articole diferite, care se referă la cuvinte diferite. Primul are etimologie necunoscută și înseamnă „a lucra încet și fără mult spor sau cu multă migală”, echivalent al lui a se mocăi, a se moșmoni, a se mocoși. Cel de-al doilea s-a format prin derivare cu sufixul -ăi și are, în mod evident, legătură cu tic-tacul ceasornicului – „a emite un sunet ritmic caracteristic în timpul funcționării, a face tic-tac”.

Sensul figurat se referă la inimă, când „bate în ritm accelerat și cu putere (sub efectul unei emoții puternice sau al unui efort)”, fiind sinonim cu a zvâcni, a palpita. Un sens învechit și popular stabilește sinonimie cu a se zbuciuma, a se frămînta, a se văita. Alte verbe echivalente sunt a (se) chinui, a suferi, a (se) zbate, a (se) zvârcoli, existând și o serie mai apropiată din punct de vedere fonetic – a tăcăi, a tâcâi.

Ultima oară când am fost la Brașov mi-am cumpărat un ceas cu pisici. Mai trecusem pe acolo în ultimii ani și îmi plăcuse ideea – ceasuri decorative, făcute din viniluri vechi, pe care sunt decupate forme diverse… Încă nu o aveam pe Irish când le-am remarcat, dar nu m-am decis să iau până anul trecut, când m-am întors acasă cu unu și l-am atârnat, mândră, pe perete: eram acum patru pisici în casă.

Ce n-am pus deloc la socoteală a fost faptul că, deși par făcute pentru a funcționa ca ceasornice, nu e o idee bună să le pui baterie. Mai ales dacă le fixezi pe perete cu o bucățică de bandă dublu-adezivă, pe care apoi o dezlipești greu. Nu aveam de gând, oricum, să-l mai dau jos de acolo, dar mă gândisem că se va opri când se va termina bateria și… gata. Nu că se va defecta și că va ticăi de-mi voi lua câmpii pe lângă el!

Imaginați-vă ticăiala iadului, din ce în ce mai nervoasă și mai urgentă, de parcă anunță venirea însăși a sfârșitului celui mare! De fiecare dată când îl aud, îmi fac autocritica, îmi trec în revistă viața și îmi cer iertare pentru toate greșelile greșiților noștri. Și – jur! – n-am avut în viața mea baterie cu viață așa lungă! Toate bateriile pe care le-am folosit până acum m-au lăsat baltă și s-au epuizat cu viteza luminii – asta, nuuuuuu! E mama și tata iepurașului duracell! Când s-o opri, dau petrecere!

Verbul a piua s-a format de la substantivul piuă („vas de lemn, de metal sau de piatră de diverse forme și mărimi, cu pereții și cu fundul gros, în care se pisează diverse substanțe sau corpuri solide”). Înseamnă „a zdrobi în piuă” (de exemplu, minereuri) sau „a da la piuă o țesătură de lână”. Termenul funcționează în registrul popular (se folosește în Transilvania și în Maramureș) și este sinonim cu a pisa.

Pentru mine, a fost o surpriză atunci când l-am descoperit. Văzându-l, prima dată m-am gândit la „de-a v-ați ascunselea” din copilărie… sau la orice altă activitate care presupunea ieșirea din joacă, revenirea scurtă la realitate, prin semnalizarea cu celebrul strigăt „piua!”. A fost numai o impresie, pentru că nu are legătură cu această piuă, ci cu cealaltă.

Însă, gândindu-mă la asta, tot mi se pare o idee bună, deși dicționarele nu includ acest sens în paginile lor! Cum ar fi să-i putem spune vieții „piua!”, când ne simțim copleșiți și simțim că nu mai facem față la ceea ce se întâmplă? Știu că uneori avem impresia că facem asta, luând câte o decizie definitivă… dar nu sunt convinsă că, în situațiile astea, nu ne lasă de fapt ea în pace puțin, dându-ne răgaz să ne revenim.

Cum ar fi să ne întrebăm, din când în când, ce putem face când celălalt piuează. Când unul are chef de piuat ar trebui să piuăm împreună? Sau e mai bine să piueze fiecare pe rând, pentru ca jocul să nu se strice, să-l ducem mai departe doar piuând câte puțin, când avem nevoie de spațiu și timp?