| John Gilpin was a citizen Of credit and renown, A train-band captain eke was he Of famous London town. |
Era John Gilpin de ispravă Al Londrei cetăţean Şi cunoscut în Cheapside, başca De poteri căpitan. |
| Off an ancient story Ile tell you anon, Of a notable prince that was called King Iohn, In England was borne, with maine and with might; Hee did much wrong and mainteined litle right. |
Povestea veche ce veţi asculta E despre John, crai mare-n vremea sa, Născut englez, tronând ca un satrap; În toate celea şi-a făcut de cap. |
| Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor păşune, a ei patrie ş-o schimbă, La pământ dormea ţinându-şi căpătâi mâna cea dreaptă; Dară ochiu-nchis afară, înlăuntru se deşteaptă. Vede cum din ceruri luna lunecă şi se coboară Şi s-apropie de dânsul preschimbată în fecioară. Înflorea cărarea ca de pasul blândei primăveri; Ochii ei sunt plini de umbra tăinuitelor dureri; Codrii se înfiorează de atâta frumuseţe, Apele-ncreţesc în tremur străveziile lor feţe, Pulbere de diamante cade fină ca o bură, Scânteind plutea prin aer şi pe toate din natură Şi prin mândra fermecare sun-o muzică de şoapte, Iar pe ceruri se înalţă curcubeele de noapte… Ea, şezând cu el alături, mâna fină i-o întinde, Părul ei cel negru-n valuri de mătasă se desprinde: — Las’ să leg a mea viaţă de a ta… În braţu-mi vino, Şi durerea mea cea dulce cu durerea ta alin-o… Scris în cartea vieţii este şi de veacuri şi de stele Eu să fiu a ta stăpână, tu stăpân vieţii mele. Şi cum o privea sultanul, ea se-ntunecă… dispare; Iar din inima lui simte un copac cum că răsare, Care creşte într-o clipǎ ca în veacuri, mereu creşte, Cu-a lui ramuri peste lume, peste mare se lăţeşte; Umbra lui cea uriaşă orizontul îl cuprinde Şi sub dânsul universul într-o umbră se întinde; Iar în patru părţi a lumii vede şiruri munţii mari, Atlasul, Caucazul, Taurul şi Balcanii seculari; Vede Eufratul şi Tigris, Nilul, Dunărea bătrână — Umbra arborelui falnic peste toate e stăpână. Astfel, Asia, Europa, Africa cu-a ei pustiuri Şi corăbiile negre legănându-se pe râuri, Valurile verzi de grâie legănându-se pe lanuri Mările ţǎrmuitoare şi cetăţi lângă limanuri, Toate se întind nainte-i… ca pe-un uriaş covor, Vede ţară lângă ţară şi popor lângă popor — Ca prin neguri alburie se strevăd şi se prefac În întinsă-mpărăţie sub o umbră de copac. Vulturii porniţi la ceruri pân’ la ramuri nu ajung; Dar un vânt de biruinţă se porneşte îndelung Şi loveşte rânduri, rânduri în frunzişul sunător. Strigăte de-Allah! Allahu! se aud pe sus prin nori, Zgomotul creştea ca marea turburată şi înaltă, Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă, Însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ. |
A Sultan among those who over a language reign, Who where the flocks are pastured, there stretches their domain, Was sleeping on the hillside, his head laid on his arm, When came to him a vision that did his spirit charm: He saw the moon that nightly across the heavens ranged Turn from her wonted journey and to a maiden changed, He saw her glide towards him, with lovely downcast head, And there was sorrow in her eyes; but spring bloomed at her tread; While all the forest trembled, so wondrous war her grace, And a thrill of silver ripples ran o ‘er the water’s face. A mist like sparkling diamonds that did the vision daze Lay on the earth enchanted, a bright illumined haze, While the sound of whispered music sang through that wonderland, And o ‘er the starry heavens a midnight rainbow spanned… Her hair in raven tresses about her shoulders fell, And taking his hand in hers, she these grave words did tell: „Let be our lives united, my pain let yours enfold That through your sorrow’s sweetness my sorrow be consoled… Writ was it through the ages and all the stars record That I shall be your mistress, and you shall be my lord.” Now, as the Sultan marveled, softly she withdrew And he felt as if within him a wondrous tree upgrew; A tree that in an instant raised loftily its head And to the far horizons its thrusting branches spread; A tree of such a stature that even at midday The farthest lands and oceans under its shadow lay. While at the earth’s four corners rose up against the sky Atlas, Caucasus, Taurus and the Balkan mountains high; The wide Euphrates, Tigris, the Nile, the Danube old, All ‘neath its boughs protecting their mighty waters rolled. Asia, Europe, Africa and the desert stretching far, The boats that on the lakes and seas and on the rivers are, Billowing, boundless cornfields that tossed emerald locks, And shores, and ships, and harbours with castles on the rocks, All these spread like a carpet his vision did embrace, Country next to country set, and race to race… All these as in a mist of silver did he see, A vast extending kingdom ‘neath the shadow of a tree. The eagle that aspires the sky does dawdle not With lazy wings, nor in among the branches squat ; And now a wind of conquest the ancient forest fills And shouts of Allah ! Allah ! echo among the hills, As though a rising tempest does o’er the ocean roar The deafening clash of battle, the thunderous clang of war; Till loudly does the forest to that great gale resound And bow before new Rome its branches to the ground. |
* a corhăni apare ca noutate, verb cu indicativul prezent eu corhănesc şi ei corhănesc, imperfectul el corhănea şi conjunctivul prezent el să corhănească; cuvântul completează familia lexicală a substantivului corhănit, referindu-se la „transportul buştenilor de la locul unde au fost fasonaţi, până la o cale de comunicaţie, prin târâre sau rostogolire, cu ajutorul ţapinei sau cu alte mijloace”.
! corijent / corigent are două forme acceptate; folosit fie ca adjectiv, fie ca substantiv, cuvântul are pluralul corijenţi/corigenţi şi femininul corijentă/corigentă – corijente/corigente. Aceeaşi modificare este suferită şi de către substantivul feminin !corijenţă/corigenţă, care are genitiv-dativul corijenţei/corigenţei şi pluralul corijenţe/corigenţe.
* cornflakes e un anglicism, substantiv neutru care are doar formă de plural, cu pronunţie cornfleĭcs şi despărţire corn-flakes
* cornier (cor-ni-er) are ca noutate utilizarea adjectivală, exclusiv în sintagma fier cornier. Substantivul !cornier, identic din punct de vedere al formei, şi-a modificat în noul DOOM genul, din feminin (anterior cornieră) în neutru, cu pluralul corniere.
! coronar păstrează doar valoarea adjectivală, referindu-se la vasele sangvine, cu femininul coronară şi pluralul coronare. Este introdus într-un articol aparte substantivul feminin *coronară („vas de sânge în formă de coroană în jurul unui organ pe care îl irigă”), care are genitiv-dativul coronarei şi pluralul coronare
| When the lamp went out by my bed I woke up with the early birds. I sat at my open window with a fresh wreath on my loose hair. The young traveller came along the road in the rosy mist of the morning. A pearl chain was on his neck, and the sun’s rays fell on his crown. He stopped before my door and asked me with an eager cry, „Where is she?” For very shame I could not say, „She is I, young traveller, she is I.” |
Lampa se stinsese lângă patul meu. Dimineaţa m-am trezit o dată cu păsările. M-am aşezat la fereastra deschisă şi mi-am pus în jurul părului desfăcut o coroană cu flori. Tânărul călător sosi de-a lungul drumului în ceaţa trandafirie a dimineţii. Un colier de perle se afla la gâtul său şi razele soarelui străluceau pe coroana lui. El s-a oprit înaintea porţii mele şi m-a întrebat prietenos: ”Unde este ea?” Ruşinoasă nu am putut să-i spun: „Ea, tinere călător, sunt eu, sunt eu!” |
| It was dusk and the lamp was not lit. I was listlessly braiding my hair. The young traveller came on his chariot in the glow of the setting sun. His horses were foaming at the mouth, and there was dust on his garment. He alighted at my door and asked in a tired voice, „Where is she?” For very shame I could not say, „She is I, weary traveller, she is I.” |
Ziua sfârşea şi lampa nu se aprinsese încă. Îmi împleteam gânditoare şuviţele de păr. Tânărul călător veni pe carul său în splendoarea soarelui apune. Caii săi erau înspumaţi şi veşmintele sale acoperite de praf. El coborî la poarta mea şi mă întrebă cu glasul obosit: ”Unde este ea?” Ruşinoasă nu am putut să-i spun: ”Ea, călătorule obosit, ea sunt eu, sunt eu!” |
| It is an April night. The lamp is burning in my room. The breeze of the south comes gently. The noisy parrot sleeps in its cage. My bodice is of the colour of the peacock’s throat, and my mantle is green as young grass. I sit upon the floor at the window watching the deserted street. Through the dark night I keep humming, „She is I, despairing traveller, she is I.” |
E o noapte de aprilie. Lampa arde în odaie. Zefirul din sud suflă blând. Gălăgiosul papagal doarme în colivie. Rochia mea are culoarea gâtului de păun, şi mantia mi-i verde ca iarba cea proaspătă. Stau la fereastră şi privesc strada pustie. În noaptea cea neagră, eu murmur neîncetat: ”Ea, călătorule deznădăjduit, sunt eu, sunt eu!” |
| Rabindranath Tagore | traducere de George Popa |
| Pe când nu era moarte, nimic nemuritor, Nici sâmburul luminii de viaţă dătător, Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeuna, Căci unul erau toate şi totul era una; Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată, Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi: Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi? |
When death did not exist, nor yet eternity, Before the seed of life had first set living free, When yesterday was nothing, and time had not begun, And one included all things, and all was less than one, When sun and moon and sky, the stars, the spinning earth Were still part of the things that had not come to birth, And You quite lonely stood… I ask myself with awe, Who is this mighty God we bow ourselves before. |
© 2024 blog.ro-en.ro