Verbul a rezerva este un neologism venit din limba franceză – réserver, în urma procesului de relatinizare (din mai vechiul reservare). Înseamnă, în primul rând, „a păstra ceva pentru cineva sau pentru ceva, pentru alt timp sau pentru altă întrebuințare; a pune deoparte (ceva) dintr-un tot”, fiind sinonim cu a (re)ține, a opri. Una dintre expresiile cel mai des folosite este a-și rezerva dreptul (a-și păstra pentru sine un drept).

Utilizat cu valoare pasivă, verbul se explică prin „a destina exclusiv (sau special) unei persoane sau unui grup, ori pentru un anumit scop”, fiind echivalent cu a atribui. Sensul figurat are în vedere soarta, providența, adică „a stabili dinainte” – a hărăzi, a hotărî, a meni, a orândui, a predestina, a pregăti, a rândui, a sorti, a soroci, a ursi, adică „a-i face cuiva parte de ceva”.

Continuare »

Serialele de televiziune și filmele sunt parte importantă a culturii noastre, iar obsesia noastră colectivă față de conținutul ușor de accesat se extinde dincolo de micul ecran. Drept dovadă stă Oxford English Dictionary, care tocmai a recunoscut “binge-watch” drept termen în dicționar, alături de mai mult de 900 de termeni.

Definit drept “a privi mai multe episoade (ale unui program de televiziune) consecutiv sau într-o succesiune rapidă”, “binge-watch” este un termen familiar printre milleniali sau printre cei care adoră să devoreze întregul sezon al unui serial dintr-o singură vizionare. Termenul își are originea la sfârșitul anilor 1990 când oamenii au cumpărat seturi de DVD-uri ca să urmărească to serialul o dată.

Continuare »

Verbul a (se) dezechilibra poate avea nuanță reflexivă și tranzitivă, vine din limba franceză (déséquilibrer) și nu are foarte multe înțelesuri, însă mi se pare mie că există, în lumea asta nouă în care trăim, o mulțime de situații în care își găsește utilizarea. Pe bună dreptate.

Înseamnă, mai întâi de toate, „a-și pierde sau a face să-și piardă echilibrul, a ieși din starea de echilibru”, referindu-se la obiecte sau la poziția corpului uman. Sensul figurat poate avea în vedere pierderea judecății clare, a rațiunii.

Cealaltă accepție se referă la aspecte mai practice, cu privire la bugetul unui stat sau al unei persoane, cheltuielile întrecând veniturile, bugetul devenind astfel deficitar – „a face să nu existe sau a nu exista echilibru (între cheltuieli și venituri, între diverse ramuri economice etc.)”.

Continuare »

Verbul a calcula pare a fi un produs al relatinizării (din calculare), pătruns în limba română sub influența francezei (calculer). Este un verb tranzitiv și are două sensuri principale, primul dintre acestea referindu-se la substantivul din aceeași familie lexicală – „a face un calcul”, sinonim cu a socoti, a determina, a măsura și a număra, sau cu a aprecia, a estima, a evalua, a potrivi (dacă este vorba depre o aproximare).

Cealaltă semnificație des utilizată are în vedere acțiunea de „a elabora planuri, proiecte, combinații etc.”, situație în care poate fi sinonim cu a elabora (din timp), a fixa, a stabili. O accepție rară și figurată a verbului este „a reflecta la consecințele unui lucru”, cu referire la felul în care ne gândim pașii și anticipăm mutările, pentru ca proiectele noastre să aibă succes sau (cel puțin) să nu aducă prejudicii serioase.

Continuare »

Biblioteca “Cunningham Memorial” a Universităţii Statului Indiana şi-a adăugat un dicţionar rar la valoroasa sa Colecţie Cordell. Unul dintre primele exemplare cunoscute ale dicţionarului german-latin „Vocabularius incipiens teutonicum ante latinum” a fost publicat în 1495 de Johann Gruninger. Micul in-quarto şi-a păstrat legătura originală şi are doar câteva pete.

Dicţionarul are 382 de pagini care nu au fost numerotate de la tiparniţă, ci de mână, cu cerneală, posibil de unul dintre deţinătorii săi. Dicţionarul incunabul – termen care face referire la o carte tipărită înainte de 1501 în Europa – este legat într-o piele de porc de către călugării augustini de la mânăstirea Sf. Michaels din Ulm. Paginile de gardă sunt albe ca zăpada, iar manuscrisul este în cerneală şi cu rubrici, atât de intacte de parcă ar fi create în vremurile noastre, menţionează David Vancil, curator emerit al Colecţiei Cordell.

Continuare »

Verbul a (se) împrumuta are o mulţime de utilizări. Nu neapărat pentru că are multe sensuri – dimpotrivă, fundamental înseamnă acelaşi lucru –, ci pentru că se pot împrumuta o mulţime de lucruri (şi o mulţime de bani, presupun). Se referă, pe de o parte, la „a da cuiva sau a lua de la cineva un bun care urmează să fie restituit”, iar pe de altă parte, „a adopta cuvinte, obiceiuri” ale altcuiva, stabilind, prin extindere de sens, sinonimie cu a imita.

Atunci când vine vorba despre bani, termenul este echivalent cu a credita ori cu a (se) îndatora, având o serie de variante vechi sau regionale – a prumuta, a aprumuta, a scumpăra. Este interesant faptul că verbul are în vedere atât datul, cât şi luatul, dar şi faptul că, pentru sensurile metaforice ale cuvântului, se pierde condiţia restituirii („florile împrumută de la soare culorile lor”).

Continuare »