Verbul a gândi are o sumedenie de accepţii, unele extrem de diverse. Cel mai superficial, întrucâtva, sugerează formarea unei idei despre un lucru, un altul se referă la pătrunderea cu mintea în profunzimea lucrurilor, mergând chiar până la sublinierea calităţilor creative ale spiritului uman, a originalităţii ideilor despre obiectele şi fenomenele din realitatea înconjurătoare. Astfel privind lucrurile, sinonimia cu a reflecta trimite frumos la oglindă, sugerând capacitatea omului de a-şi răsfrânge în mental lumea în care vieţuieşte.

Răsărite deci într-un univers complex al reprezentărilor, gândirile pot avea forma unor idei fulgerătoare („a-i trece prin minte că”), a unor convingeri sau credinţe personale („a crede, a socoti că”), a unor repere folosite în luarea deciziilor („a lua în considerare”), a unor amintiri („a evoca în memorie sau în imaginaţie”), a unei înţelegeri superioare asupra lucrurilor („a-şi da seama sau a fi conştient de”), a unor dorinţe ori finalităţi („a proiecta în gând, a avea în intenţie să”), ori a unor creaţii inedite („a inventa, a concepe ceva concret sau abstract”).

Continuare »

Indicaţii care ne vor ajuta să gândim mai uşor

! găluşcă este un substantiv feminin care acceptă acum două forme de genitiv-dativ – găluştei/găluştii şi două forme de plural – găluşte/găluşti

! a gâgâi câştigă bătălia cu a găgăi (acesta din urmă dispărând); este verb cu indicativul prezent gâgâie, imperfectul gâgâia şi conjunctivul prezent să gâgâie. Aceeaşi observaţie este valabilă pentru substantivul feminin !gâgâire, cu genitiv-dativul gâgâirii şi pluralul gâgâiri.

! a se gâlcevi (a se certa, a se sfădi) intră în categoria reflexivelor; termenul este învechit şi popular, verb cu indicativul prezent se gâlceveşte, imperfectul se gâlcevea şi conjunctivul să se gâlcevească

! gândac-de-bucătărie este substantivul masculin care deschide seria compuselor lui gândac ce îşi modifică grafia. Sunt acum compuse cu cratimă !gândac-de-casă, !gândac-de-Colorado, !gândac-de-frasin, !gândac-de-mai şi !gândac-negru; toate sunt substantive masculine al căror plural se formează în acelaşi fel – prin modificarea primului cuvânt al structurii (gândaci).

! gândit apare ca substantiv neutru, eliminându-se orice altă precizare existentă în variantele anterioare ale dicţionarelor

Verbul a medita are sensuri care vin din două zone diferite: unele dintre ele au legătură cu „a gândi, a reflecta îndelung asupra unui lucru”, iar celelalte cu „a ajuta, în afara orelor de curs, să-și pregătească lecțiile, examenele”. Voi lăsa la o parte, deocamdată, cea de-a doua categorie și mă voi ocupa doar de prima, care pare mai diversă.

Termenul vine din franceză (méditer), este o moștenire din limba latină (meditari) și se construiește adesea cu prepozițiile „la” și „asupra”. Cele două sensuri învechite ale sale se referă la „a examina ceva din toate punctele de vedere”, dar și la „a pune ceva la cale, a organiza pe ascuns” (referitor la acțiuni dușmănoase sau lucruri reprobabile).

Mai rar, verbul este utilizat cu sensul de „a-și reprezenta în minte, a pregăti îndelung în gând” – pentru planuri, lucruri idei. Toate acestea fiind zise, echivalentele pot fi extrem de numeroase și variate: a analiza, a aprofunda, a cerceta, a chibzui, a considera, a cugeta, a examina, a gandi, a investiga, a judeca, a plămădi, a plănui, a plăsmui, a raționa, a reflecta, a studia, a țese, a urmări, a urzi, a visa.

Continuare »

Pentru verbul a aromi, unele dicționare indică etimologie necunoscută. Este un cuvânt pe care l-am nimerit din întâmplare, căci îmi închipuiam că înseamnă altceva și am fost surprinsă să descopăr că mă înșelam, cel puțin parțial. Evident, semnificația la care mă gândisem avea legătură cu aromele…

Și verbul are, oarecum. O variantă fonetică mai veche era chiar a aroma, iar al doilea sens menționat acum de dicționare se referă la „a ameți cu un miros îmbătător”, în timp ce o utilizare arhaică însemna „a afuma pe cineva cu mirodenii” – a tămâia.

Însă prima accepție a verbului e „a fi cuprins de un somn ușor, superficial, lin, plăcut (și scurt)”, adică sinonim al lui a ațipi, a dormita, a moțăi, a picoti, a piroti. Utilizările figurate sunt cel puțin două, una având legătură cu acest sens și fiind încă actuală, deși rar folosită, însemnând a calma, a liniști, a potoli, a ogoi.

Cel de-al doilea sens figurat se stabilește, cel mai ușor, prin echivalență cu verbe precum a ademeni, a amăgi, a atrage, a ispiti, a încânta, a înșela, a minți, a momi, a păcăli, a prosti, a purta (cu vorba), a seduce, a tenta, a trișa, a zăpăci.

Continuare »

Verbul a (se) suprapune s-a format prin compunere, din elementul supra- („deasupra, peste”) și verbul a pune, după model francez – superposer. Are două utilizări importante, dintre care prima (cea tranzitivă) îl explică aproape prin reperarea sensului celor două elemente componente: „a așeza, a pune un lucru deasupra altuia; a plasa, a așeza ceva peste altceva”. Folosit în geometrie, înseamnă „a pune o figură deasupra alteia pentru a le verifica egalitatea”.

Folosirea reflexivă a verbului are legătură cu suprafețele care se află așezate una deasupra alteia („a se potrivi exact una peste alta”), sau – prin extindere de sens – cu orice evenimente care au loc în același timp („a se produce concomitent”) – sinonimul fiind a coincide. Alți termeni echivalenți sunt a etaja, a superpune (mult mai rar folosit) sau a se încăleca (utilizat în registrul arhaic și familiar).

Continuare »