| Mâinile mele sunt îndrăgostite, vai, gura mea iubeşte, şi iată, m-am trezit că lucrurile sunt atât de aproape de mine, încât abia pot merge printre ele fără să mă rănesc. |
My hands are in love, alas, my mouth loves – and see, I am suddenly aware that things are so close to me I can hardly walk among them without suffering. |
| Dying sun, shine warm a little longer! My eye, dazzled with tears, shall dazzle yours, Conjuring you to shine and not to move. You, sun, and I all afternoon have laboured Beneath a dewless and oppressive cloud– a fleece now gilded with our commen grief That this must be a night without a moon. Dying sun, shine warm a little longer! |
Nu, Soare, nu muri! Mai vreau lumina ta! Orbiți de lacrimi, ochii mei te vor orbi. Rugându-te să strălucești necontenit, Cu tine, Soare, sufăr azi de la amiază Sub apăsarea unui nor lipsit de rouă – Un caier aurit de jalea-amândurora Că trebuie să vină noaptea fără lună. Nu, Soare, nu muri! Mai vreau lumina ta! |
| Faithless she was not: she was very woman, Smiling with dire impartiality, Sovereign, with heart unmatched, adored of men, Until Spring’s cuckoo with bedraggled plumes Tempted her pity and her truth betrayed. Then she who shone for all resigned her being, And this must be a night without a moon. Dying sun, shine warm a little longer! |
N-a fost necredincioasă; feminină doar; Zâmbește deci curat și nepărtinitor, Monarh cu suflet de-aur, adorat de toți. Până când cucul primăverii cu murdare pene, Îi stoarse mila și onoarea i-o trădă. Ea care pentru toți lucea, ființa și-a cedat, Și trebuie să vină noaptea fără lună; Nu, Soare, nu muri! Mai vreau lumina ta! |
Robert Graves | traducere de Andrei Bantaș |
| I love to see those loving and beloved Whom Nature seems to have spited; unattractive, Unnoticeable people, whose dry track No honey-drop of praise, or understanding, Or bare acknowledgement that they existed, Perhaps yet moistened. Still, they make their world. |
Nespus de dragi îmi sunt îndrăgostiții Ce par nesocotiți de Firea însăși – Urâți, oameni de rând cu traiul searbăd, Necunoscând răsfăț sau vorbă bună, Uitați, fără să știe că trăiesc; Și, totuși, dânși au o lume-a lor. |
| She with her arm in his – O Fate, be kind, Though late, be kind; let her never cause To live outside her dream, nor unadore This underling in body, mind and type, No part from him what makes her dwarfish form Take grace and fortune, envy’s antitone. |
La brațul lui, ea ghemuită… Soartă! Deși târziu, aibi milă! Lasă-i vraja Ce și-a țesut în vis, n-o sfătui Să nu-l iubeasă pe-acest prost schilod Și nici pe el cumva să-și deie seama Că trupul ei pitic stârnește plânsul. |
| I saw where through the plain a river and road Ran quietly, and asked no more event Than sun and rain and wind, and night and day, Two walking – from what cruel show escaped? Deformity, defect of mind their portion. But I forgot the rest of that free day of mine, And in what flowerful coils, what airy music It led me there and on; those two I see Who, loving, walking slowly, saw not me, But shared with me the strangest happiness. |
Pe câmp, acolo unde merg agale Un râu și-un drum, cerând doar noapte, zi, Lumină, ploaie, mi-a fost dat să văd Doi tineri – din ce teatru crud scăpați? Diformi, păreau că nu au mintea-ntregă. Din gândul meu pieri orice “atunci” Și-mi năvăli în suflet dulce zvon Plin de miresme; ei nu m-au văzut – Dar cum mergeau, îndrăgostiți, alene, Le-mpărtășeam ciudata bucurie. |
Edmund Blunden | traducere de Veronica Focșăneanu |
| Happy are men who yet before they are killed Can let their veins run cold. Whom no compassion fleers Or makes their feet Sore on the alleys cobbled with their brothers. The front line withers. But they are troops who fade, not flowers, For poets’ tearful fooling: Men, gaps for filling: Losses, who might have fought Longer; but no one bothers. |
I Ferice de acei ce pân-a fi uciși Își seacă vinele. De-acei Pe care compasiunea nu-i batjocorește Nici nu-i silește să-și rănească Talpa Pe-aleile pavate cu atâția frați. Când nu mai face față linia întâi, Ei sunt ostași ce mor, nu Flori Jelite de poeți hilari: Spărturi ce trebuiesc umplute Și pierderi ce-ar mai fi putut lupta; Dar nimănui nu-i pasă. |
| Triumph! How strange, how strong had triumph come On weary hate of foul and endless war When from its grey gravecloths awoke anew The summer day. Among the tumbled wreck Of fascinated lines and mounds the light was peering, Half-smiling upon us, and our newfound pride; The terror of the waiting night outlived, The time too crowded for the heart to count All the sharp cost in friends killed on the assault. No hook of all the octopus had held us, Here stood we trampling down the ancient tyrant. So shouting dug we among the monstrous pits. Amazing quiet fell upon the waste, Quiet intolerable to those who felt The hurrying batteries beyond the masking hills For their new parley setting themsleves in array In crafty fourms unmapped. No, these, smiled faith, Are dumb for the reason of their overthrow. They move not back, they lie among the crews Twisted and chocked, they’ll never speak again. Only the copse where once might stand a shrine Still clacked and suddenly hissed its bullets by. The War would end, the Line was on the move, And at a bound the impassable was passed. We lay and waited with extravagant joy. |
Triumf! Triumf bizar, muiat în ura Războiului murdar și fără capăt, Când s-a trezit o zi de vară Din giulgiu-i sur. Lumina săgeta Fascine, lut și apă, mângâind Mândria noastră nou-născută; groaza Înfriguratei așteptări nocturne Slăbea iar timpul era prea-nțesat Ca inima să-i numere pe morți. După asalt, simțeam că am strivit Tentaculele hidrei ancestrale, Și chiuiam, săpând prin catacombe. Pustia amuțise iar tăcerea Ne-nnebunea căci dincolo de creste Se regrupau, pe semne, baterii Menite a-ntări parlamentarea. Încrederea zâmbea; au amuțit Căci sunt distruse; zac fără putere În vraful morților – nu vor vorbi. Dar crângul cu altarul în ruine Mai azvârlea cartușe șuierate… Va Lua sfârșit războiul, Linia Se strămuta și, iată, ca prin farmec, Fusese străbătut nestrăbătutul. Extaziați, ședeam și așteptam. |
| Just as my watch was done the fog had lifted, And we could see the flashing of our light, And see once more the reef beyond the Head Over which six days and nights the mist had drifted, Until it seemed all time to mist had drifted And day and night were but one blind white night. |
Când am ieșit din schimb, plecase ceața; Lumina farului, din când în când, Descoperea și stânca de la Cap Deasupra cărei șase nopți și zile; Părea că însăși Timpul devenise O nesfârșită beznă albă, oarbă. |
© 2024 blog.ro-en.ro