Verbul a piua s-a format de la substantivul piuă („vas de lemn, de metal sau de piatră de diverse forme și mărimi, cu pereții și cu fundul gros, în care se pisează diverse substanțe sau corpuri solide”). Înseamnă „a zdrobi în piuă” (de exemplu, minereuri) sau „a da la piuă o țesătură de lână”. Termenul funcționează în registrul popular (se folosește în Transilvania și în Maramureș) și este sinonim cu a pisa.

Pentru mine, a fost o surpriză atunci când l-am descoperit. Văzându-l, prima dată m-am gândit la „de-a v-ați ascunselea” din copilărie… sau la orice altă activitate care presupunea ieșirea din joacă, revenirea scurtă la realitate, prin semnalizarea cu celebrul strigăt „piua!”. A fost numai o impresie, pentru că nu are legătură cu această piuă, ci cu cealaltă.

Însă, gândindu-mă la asta, tot mi se pare o idee bună, deși dicționarele nu includ acest sens în paginile lor! Cum ar fi să-i putem spune vieții „piua!”, când ne simțim copleșiți și simțim că nu mai facem față la ceea ce se întâmplă? Știu că uneori avem impresia că facem asta, luând câte o decizie definitivă… dar nu sunt convinsă că, în situațiile astea, nu ne lasă de fapt ea în pace puțin, dându-ne răgaz să ne revenim.

Cum ar fi să ne întrebăm, din când în când, ce putem face când celălalt piuează. Când unul are chef de piuat ar trebui să piuăm împreună? Sau e mai bine să piueze fiecare pe rând, pentru ca jocul să nu se strice, să-l ducem mai departe doar piuând câte puțin, când avem nevoie de spațiu și timp?

Verbul a (se) unifica este un neologism, fratele mai tânăr – şi echivalentul semantic – al lui a (se) uni. Vine din limba franceză (din unifier), primit în timpul procesului de relatinizare a limbii română, având la origine un latinesc unificare şi înseamnă, în primul rând, „a face un întreg din mai multe părţi, a realiza o unitate”.

Un alt sens al termenului se referă la „a cuprinde într-un sistem unic; a face să fie unitar/la fel; a aduce la acelaşi numitor”. Iar dacă prima semnificaţie avea în vedere, de exemplu, unificarea provinciilor dintr-o ţară, cea de-a doua poate fi folosită, de pildă, pentru unificarea ortografiei. Există, desigur, şi o valoare generală – „a uni într-un tot întreg” obiecte răzleţe.

Continuare »

Pe lângă verbul a semăna legat de agricultură, în limba română există şi a semăna moştenit din latinescul similare, care are, la rândul său, două sensuri fundamentale. Primul se referă la „a avea trăsături, calităţi, defecte comune cu altcineva sau cu altceva”, fiind sinonim cu a aduce (cu), a se apropia, a se asemăna, a se asemui, a fi deopotrivă (sau la fel), a se potrivi. Foarte interesante sunt cuvintele cu acelaşi sens din fondul vechi sau folosite în anumite regiuni ale ţării – a (a)răduce, a se cumpăni, a se închipui, a se lovi, a se podobi.

Celălalt sens al termenului are în vedere nu atât o asemănare, cât o impresie a unei similitudini între două elemente. Utilizat în astfel de contexte, verbul se referă la „a avea aparenţa (de), a fi în aparenţă, a da semne (de), a face impresia (de)”, circumstanţe în care este sinonim cu a părea şi a (se) arăta. Mă gândesc la faptul că poate de aici vine expresia, foarte uzitată în limbajul colocvial, „seamănă, dar nu răsare”, dând în vileag falsa identitate presupusă şi mizând, într-un joc de cuvinte, pe semnificaţia celălalt verb a semăna.

Continuare »

* a butona este un verb care apare ca noutate in DOOM2. Termenul are indicativul prezent el butonează şi are un sens mai vechi – dar care n-a reuşit să-l impună, se pare – „a (se) încheia (cu) butoni”, şi o accepţie curentă: „a apăsa butoanele unui computer”. Mie mi se pare că prin utilizarea mai frecventă a lui a tasta, „butonatul” a devenit un cuvânt folosit în registrul ironic; dar se poate să fie o simplă impresie.

! buzău îşi schimbă valoarea gramaticală, trecând de la adjective la adverbe; dicţionarul precizează rara lui folosire, restrânsă doar la expresia „a sta buzău”, sinonimă cu „a sta bosumflat, îmbufnat”. Din aceeaşi familie, îl primim pe !buzoi, formă de singular ce este pentru prima dată precizată, anterior apărând doar pluralul – buzoaie, care este în continuare validat.

* Buzău intră in categoria substantivelor proprii nou incluse în normă

* bypass este un anglicism pronunţat báĭpas, acceptat la noi ca substantiv neutru, cu pluralul bypassuri. Termenul are cel puţin trei accepţii curente, toate pornind de la ideea dublării unei rute, pentru evitarea unui blocaj: „conductă care dublează o altă conductă principală” sau „deviere rutieră în caz de înfundare a unui drum” sau „operaţie, în caz de obliterare a unei artere, pentru restabilirea circulaţiei sangvine”.

*byte are aceeaşi provenienţă şi se pronunţă baĭt; substantivul masculin are pluralul byţi şi denumeşte un „ansamblu de opt biţi folosit pentru exprimarea capacităţii de memorie” (în informatică).

După cum se poate presupune imediat, „ain’t” este o formă contrasă. La origine, aceasta provine de la „am not”, dar în timp uzul s-a extins şi ca echivalent pentru „is not”, „are not”, „has not”, „have not”. Deşi este folosită de o bună parte din populaţie, este controversată, unii lingvişti considerând-o o abatere de la limba corectă, alţii acceptând-o ca fiind corectă în exprimarea colocvială. Cert este că într-un context mai elevat trebuie evitată, pentru a nu crea o impresie proastă.