Verbul a (se) împărtăși este un derivat al substantivului părtaș, cu prefixul în-, de al cărui sens se și leagă: „a face pe cineva părtaș la ceva” sau „a se face părtaș la ceva, a lua parte la ceva”, adică a participa. Dar și „a avea parte de…”, echivalent cu a primi (din…), a se înfrupta (din…), precum și „a primi o parte din ceva” – în sens mai general.

Sensurile sunt destul de multe, căci verbul mai poate să însemne „a accepta punctul de vedere al cuiva, a fi de acord cu…, a primi ca bun”, deci a accepta, a admite – când e vorba de păreri, opinii. Ori cu privire la idei, gânduri, sentimente – „a (se) destăinui cuiva ceva, a face cunoscut (pentru a găsi sprijin spiritual sau moral)”, adică a comunica, a declara, a (se) destăinui.

De asemenea, poate avea în vedere „a împărți cu cineva ceva, a da și altuia, a face parte cuiva”, dar și „a avea parte de același lucru ca și altcineva”. Atunci când se referă la bucurii sau necazuri, dureri, înseamnă „ a suporta împreună”, dar se pot avea în vedere și impresii… sau chiar soarta cuiva.

Utilizat deseori în spațiul bisericesc, verbul se referă la „a da sau a lua împărtășanie; a supune ritualului de împărtășanie (sfânta grijanie)”, fiind sinonim cu a (se) cumineca, a (se) griji. Iar de aici derivă semnificația argotică a termenului, însemnând „a consuma băuturi alcoolice” – a bea. Și, surprinzător, sinonime mai există, multe în registrul popular și regional.

Zilele trecute mi-a căzut privirea pe un citat care spunea așa: „Pentru că suntem muritori, fiecare talent, îndemânare, aptitudine pe care o posedăm, fiecare gând și trăire pe care am avut-o, fiecare peisaj superb pe care l-am văzut, fiecare obiect material pe care l-am avut, se va pierde, în definitiv. Asta doar dacă nu le împărtășim cuiva.”

Și m-am gândit, imediat, cât de fericită sunt. Pentru că în fiecare zi îmi împărtășesc cunoștințele și învățăturile elevilor mei. Iar în fiecare zi de luni, gândurile mele – mai trăsnite sau nu – ajung la cititorii acestui blog. Există, deci, părți din mine care nu se vor pierde niciodată, și vorbe care, cumva, vor intra în alte case, minți și suflete…

Continuare »

Verbul a (se) îmblânzi este unul frumos şi blând, care nu dă prea multe bătăi de cap. Înseamnă, într-o primă accepţie, „a deprinde un animal (sălbatic) să se supună omului, să trăiască în apropierea (şi în folosul) omului” – sinonim cu a (se) domestici. De unde putem deduce că n-o fi chiar aşa „frumos şi blând” verbul ăsta în lumea animalelor… Probabil că acolo, la loc de mare cinste, aşa cum se şi cuvine, este neîmblânzirea!

Prin extindere de sens, verbul se poate referi la orice demers de „a face sau a deveni (mai) blând”, în timp ce sensul figurat are în vedere elementele dezlănţuite ale naturii (furtună, vânt etc.) – „a scădea în intensitate”. Sinonimele sunt destul de numeroase: a alina, a atenua, a calma, a descreşte, a diminua, a domoli, a îmbuna, a linişti, a micşora, a modera, a pondera, a potoli, a reduce, a scădea, a slăbi, a tempera – multe dintre ele având şi nuanţă reflexivă.

Continuare »

Verbul a (se) strica este foarte bogat în semnificaţii şi are o mulţime de sinonime. Înseamnă, în sensul său cel mai extins, „a (se) transforma din bun în rău”, fiind echivalent cu a (se) deteriora, a (se) degrada, a (se) defecta. Se foloseşte legat de lucruri care sunt distruse pentru a ajunge la ceva din interiorul lor sau aflat dincolo de ele (de exemplu, ouă, uşi, încuietori etc.) – situaţie în care cel mai utilizat sinonim este a sparge. De asemenea, se poate referi la materii organice – „a se descompune sub acţiunea agenţilor exteriori distructivi”, ori la aer – „a deveni greu respirabil din cauza unor substanţe sau mirosuri neplăcute, nocive”, stabilind sinonimie cu a (se) altera.

Se are în vedere efectul, rezultatul final – distrugerea, uneori subliniind şi intenţia – „a împiedica buna desfăşurare a unei acţiuni, a se pune de-a curmezişul” – sinonim cu a tulbura, a zădărnici. Dincolo de toate, verbul este asociat foarte des cu greşeala – „a pricinui stricăciuni, daune, lipsuri”, ori cu inutilitatea – „a fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situaţie” – sinonim cu a vătăma. Deseori, implică şi vinovăţia – „a greşi, a se face vinovat de ceva”, mai ales atunci când este vorba despre a dăuna unei alte persoane – „a influenţa pe cineva în rău, a corupe”. Se poate strica sănătatea cuiva, starea sufletească sau morală, limba vorbită; se pot strica prietenii, farmece, petreceri, planuri, înţelegeri, legi, vieţi.

Continuare »

Verbul a reabilita se foloseşte uneori cu sensul de „a face să-şi recapete sau a-şi recăpăta buna dispoziţie”, dar cea mai utilizată valoare se referă la „a-şi restabili buna reputaţie, onoarea, prestigiul ştirbit”. Folosit în domeniul juridic, verbul are în vedere demersul de „a reintegra pe cineva în drepturile pierdute (în urma unei bănuieli false sau a unei condamnări), a repune în drepturile de care a fost lipsit”.

Cuvântul are – se pare – şi o utilizare în sfera medicală: „a readuce în stare activă unele funcţii alterate în urma unor procese patologice”. În registrul familiar (având evidentă trimitere spre spaţiul penitenciar şi subliniind privarea de libertate), termenul se foloseşte pentru elevi, însemnând „a-şi îndrepta situaţia şcolară, obţinând o notă bună după note insuficiente”, având în vedere, probabil, felul în care este privit năstruşnicul de către profesor.

Continuare »

Verbul a se întoarce are, în limba română, foarte multe accepţii. Cea mai cunoscută şi mai des întâlnită este aceea de a se înapoia sau a reveni cu un sinonim regional, foarte frumos, a se înturna. Ideea presupune existenţa unui punct de plecare, faţă de care iniţial trebuie să te depărtezi; altfel, folosirea lui a se întoarce nu-şi are rostul, pentru că nu te poţi întoarce fără să fi plecat. DEX-ul mai aduce o explicaţie a acestei acţiuni, care mi se pare însă mai vagă: a se îndrepta spre un punct, schimbând radical direcţia iniţială; „radical” nu spune prea multe şi nu include ideea de revenire asupra punctului de plecare.

Continuare »