02 dec.
Strada Semilunii
Or avea iluminare doar pe o parte 
Rezultate
29 aug.
„Martha” de Walter de la Mare
| „Once…Once upon a time…” Over and over again, Martha would tell us her stories, In the hazel glen. |
“Cândva… a fost odat’ca niciodată” Așa-ncepea tot basmul din străbuni Pe care Martha ni-l spunea; noi, roată În jurul ei, în crângul de aluni. |
| Hers were those clear gray eyes You watch, and the story seems Told by their beautifulness Tranquil as dreams. |
Un dar al ei – ochi limpezi de izvor: Când îi privești, povestea însăși pare Rostită doar de frumusețea lor, Tihnită-așa cum e în vis o boare. |
| She’d sit with her two slim hands Clasped round her bended knees; While we on our elbows lolled, And stared at ease. |
Genunchii Martha strâns și își cuprindea Cu brațele-i subțiri și delicate; Iar noi umpleam alene pajiștea, Sorbeam povestea, sprijiniți în coate. |
| Her voice and her narrow chin, Her grave small lovely head, Seemed half the meaning Of the words she said. |
Bărbia-i mică, glasul ei ales Și chipul grav dar luminos, micuț, Aveau cum tot atâta înțeles Cât vorbele ce le rostea molcuț. |
| „Once…Once upon a time…” Like a dream you dream in the night, Fairies and gnomes stole out In the leaf-green light. |
“Cândva… a fost odat’ca niciodată” Ca-n vise dragi, ce-ai vrea să le desmierzi, Ies spiriduși și zâne, să străbată Lumina blândă-a crângurilor verzi. |
| And her beauty far away Would fade, as her voice ran on, Till hazel and summer sun And all were gone:– |
Și frumusețea ei în prag de seară Scădea, cât Martha povestea aprins; Târziu, alunii, soarele de vară Și toate câte-au fost, s-au stins: |
| All fordone and forgot; And like clouds in the height of the sky, Our hearts stood still in the hush Of an age gone by. |
S-au istovit și le-a-necat uitarea; Și ca și norii ce plutesc pe sus, Doar inimile noastre-s vii în zarea Acelor vremuri ce-au spus. |
Walter de la Mare | traducere de Andrei Bantaș |
01 iul.
a înnebuni
Verbul a înnebuni înseamnă, în sensul propriu al cuvântului, „a fi atins de nebunie, de demenţă; a deveni nebun, a pierde facultatea de a judeca normal”, fiind sinonim cu a se aliena. Prin extindere de sens şi exagerare metaforică, se referă la „a-şi pierde calmul, stăpânirea de sine” din cauze diverse – de durere, de fericire, de furie. Lexemele echivalente sunt destul de numeroase şi de expresive: a se bolânzi, a căpia, a se scrânti, a se sminti, a se sona, a se strechea, a se sturluiba, a se trăsni, a se ţăcăni, a se ţicni, a zăluzi, a se zărghi.
Termenul poate avea şi valoare tranzitivă, situaţie în care înseamnă „a face pe cineva să-şi piardă stăpânirea de sine, a scoate din starea normală”, stabilind sinonimie cu a ameţi, a buimăci, a zăpăci, dar şi cu a agasa, a sâcâi, a enerva, a exaspera (în situaţii mai grave). Expresiile sunt faine: „nu mă-nnebuni!” exprimă mirarea sau neîncrederea, „ai înnebunit?” este (de fapt) o exclamaţie de dezaprobare, iar „să-nnebunesc!” e echivalentul garantării celor spuse; se poate „înnebuni după cineva sau după ceva”, se poate „înnebuni de cap pe cineva”.
Continuare »
11 ian.
„Winter” de James Thomson
| Mean while, the Leaves, That, late, the Forest clad with lively Green, Nipt by the drizzly Night, and Sallow-hu‘d, Fall, wavering, thro‘ the Air; or shower amain, Urg‘d by the Breeze, that sobs amid the Boughs. Then list‘ning Hares foesake the rusling Woods, And, starting at the frequent Noise, escape To the rough Stubble, and the rushy Fen. Then Woodcocks, o‘er the fluctuating Main, That glimmers to the Glimpses of the Moon, Stretch their long Voyage to the woodland Glade: Where, wheeling with uncertain Flight, they mock The nimble Fowler‘s Aim. – Now Nature droops; Languish the living Herbs, with pale Decay: And all the various Family of Flowers Their sunny Robes resign. The falling Fruits, Thro‘ the still Night, forsake the Parent-Bough, That, in the first, grey, Glences of the Dawn, Looks wild, and wonders at the wintry Waste. |
Iar frunzele-ntre timp, Ce-n verde viu pădurea le-mbrăcase, De-ai nopţii stropi pişcate, şi livide, Cad rar şi-ncet, sau ca o ploaie iute, Când vântul, suspinând prin crengi, le smulge. Apoi fricoşii iepuri lasă crângul Şi, tresărind la zgomote, aleargă Spre mirişti aspre sau spre bălţi cu trestii; Sitari, peste întinderi mişcătoare, Ce scânteiază la lumina lunii, Mai vin o dată spre poieni de codri, Şi, dând ocol, îşi râd de pădurarul Cu arcu-ntins. Natura-ngenunchează, Şi ierburile lâncezesc, bolnave, Şi-a florilor familii felurite Îşi pierd vestmântul însorit. Iar noaptea, Cad poame şi se rup de creanga mamă, Ce-n zori, la primul licăr sur, arată Pustie, şi se miră de ruină-i. |
06 oct.
„Rhapsody on a Windy Night” de T.S. Eliot
| Twelve o’clock. Along the reaches of the street Held in a lunar synthesis, Whispering lunar incantations Dissolve the floors of memory And all its clear relations, Its divisions and precisions, Every street lamp that I pass Beats like a fatalistic drum, And through the spaces of the dark Midnight shakes the memory As a madman shakes a dead geranium. |
Ora douăsprezece. Pe toată întinderea acestei străzi Acum suspendată într-o sinteză lunară, Incantaţiile şoptitoare ale lunii Dizolvă planurile amintirii Cu toate legăturile ei limpezi, Cu toate diviziunile şi preciziile ei. Şi fiecare felinar sub care trec în drumul meu Pulsează ca o tobă resemnată, Iară prin spaţiile întunecimii Miezul de noapte zgâlţâie amintirea Aşa cum un nebun zgâlţâie o muşcată uscată. |
06 ian.
„The Gardener I” de Rabindranath Tagore
| „Ah, poet, the evening draws near; your hair is turning grey. Do you in your lonely musing hear the message of the hereafter?” „It is evening, the poet said, and I am listening because some one may call from the village, late though it be. I watch if young straying hearts meet together, and two pairs of eager eyes beg for music to break their silence and speak for them. Who is there to weave their passionate songs, if I sit on the shore of life and contemplate death and the beyond? The early evening star disappears. The glow of a funeral pyre slowly dies by the silent river. Jackals cry in chorus from the courtyard of the deserted house in the light of the worn-out moon. If some wanderer, leaving home, come here to watch the night and with bowed head listen to the murmur of the darkness, who is there to whisper the secrets of life into his ears if I shutting my doors, should try to free myself from mortal bonds? It is a trifle that my hair is turning grey. I am ever as young or as old as the youngest and the oldest of this village. Some have smiles, sweet and simple, and some a sly twinkle in their eyes. Some have tears that well up in the daylight, and others tears that are hidden in the gloom. They all have need for me, and I have no time to brood over the afterlife. I am of an age with each, what matter if my hair turns grey?” |
Poete, se-apropie seara; îţi încărunţeşte părul. Auzi în visările tale singuratice chemarea de dincolo? E seară – spunse poetul – şi-ascult, cineva poate strigă din sat, Cu toată ora târzie, veghez dacă două inimi tinere, rătăcite, se găsesc şi dacă ochii lor lacomi cerşesc muzica menită să le curme tăcerea şi să vorbească pentru ei. Cine le va ţese cântece de iubire, dacă eu stau pe ţărmul vieţii şi contemplu moartea şi viaţa de dincolo? Cea dintâi stea a serii se stinge, flacăra unui rug funerar moare domol lângă râul tăcut. Şacalii urlă în cor în curtea casei pustii, în lumina istovită a lunii. Dacă vreun călător, părăsindu-şi căminul, vine aici să vegheze Noaptea şi cu fruntea plecată să asculte murmurul întunericului Cine va fi acolo să-i şoptească tainele vieţii, dacă eu, închizându-mi Uşile, aş încerca să mă lepăd de datoriile de muritor? Nu-mi pasă că-mi încărunţeşte părul. Sunt pururi la fel de tânăr, sau la fel de bătrân, asemeni celui mai tânăr sau mai bătrân din satul acesta. Unii au surâsul dulce şi simplu, iar alţii, un licăr viclean în privire. Unii au lacrimi ce ţâşnesc la lumina zilei, iar alţii – lacrimi ascunse în întuneric. Toţi au nevoie de mine şi eu nu am timp să cuget la viaţa de dincolo. Am vârsta tuturor, ce-mi pasă dacă îmi încărunţeşte părul |